Percheziții la „MoldATSA” într-un dosar privind administrarea defectuoasă a întreprinderii. Trei persoane au fost reținute
Procuratura Anticorupție, în comun cu ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), desfășoară astăzi 25 de percheziții în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul abuzului în serviciu la Î.S. „MoldATSA”. Acțiunile vizează angajați ai întreprinderii cu funcții de decizie, transmite MOLDPRES.
Potrivit Procuraturii, în perioada 2024–prezent, persoanele vizate ar fi admis încălcări grave în procesul de administrare a întreprinderii, acționând contrar obligațiilor de serviciu și în interes personal sau în interesul unor terțe persoane. Faptele investigate ar fi cauzat prejudicii în proporții deosebit de mari.
Anchetatorii susțin că au fost identificate presupuse încălcări sistemice privind administrarea patrimoniului, gestionarea resurselor umane și financiare ale întreprinderii.
Printre neregulile investigate se numără încălcarea procedurilor de achiziții publice, ocuparea discreționară a unor funcții vacante prin concursuri presupus trucate, acordarea nejustificată a premiilor și sporurilor salariale, cumulul incorect de funcții, precum și organizarea unor instruiri considerate nejustificate, care ar fi generat cheltuieli neîntemeiate din bugetul întreprinderii.
În cadrul urmăririi penale, procurorii și ofițerii CNA efectuează percheziții la domiciliile și în birourile de serviciu ale persoanelor vizate, în vederea acumulării probelor relevante pentru cauza penală.
Trei persoane au fost plasate în izolatorul Centrului Național Anticorupție pentru 72 de ore.
Noile percheziții efectuate de ofițerii Centrului Național Anticorupție la „MoldATSA” au fost comentate și de președintele Parlamentului, Igor Grosu. Acesta a declarat că acțiunile de urmărire penală țin de competența organelor de anchetă și reprezintă o decizie asumată de CNA.
„Nu cunosc de fiecare dată. Nu se coordonează cu mine asemenea lucruri. Este decizia CNA-ului. Dacă au considerat că mai sunt motive, documente sau alte lucruri care pot fi ridicate în această procedură, este decizia lor legitimă. Își asumă responsabilitatea pentru toate actele de investigație”, a declarat Grosu.
La finele lunii iunie, Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție au efectuat mai multe acțiuni de urmărire penală la sediul întreprinderii, într-un dosar privind presupuse fapte de abuz în serviciu. Cazul a fost urmat de demisii. Printre persoanele care au părăsit funcțiile s-au numărat directorul Î.S. „MoldATSA”, Dumitru Vangheli, șeful Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, precum și comunicatoarea instituției, Anastasia Taburceanu. De asemenea, deputatul PAS Radu Marian și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, după ce în spațiul public au apărut informații că acesta l-ar fi recomandat pe Dumitru Vangheli pentru funcția de director al „MoldATSA”.
Proiectele realizate cu implicarea diasporei prezentate la Forumul Asociațiilor de Băștinași
Elevii intră în vacanța de toamnă
Doi membri ai Comisiei de Evaluare a Judecătorilor își încheie activitatea pe 31 decembrie 2026
Consumul de energie în zece spitale din Moldova ar urma să scadă cu 40%. Primele două spitale au intrat în proces de renovare
Peste 22.000 de persoane au primit dispozitive medicale compensate în luna septembrie
Trei procurori au fost audiați de Comisia de evaluare
A fost desemnat un nou antreprenor pentru finalizarea apeductului Prut-Fălești
VIDEO // Peste 60 de milioane de lei vor fi investiți în modernizarea Liceului „Lucian Blaga” din Chișinău
FOTO // Un nou program de formare urmărește consolidarea leadershipului universitar
Un tânăr a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru escrocherii de peste 240.000 de lei
Atenție, șoferi! Pe traseele din țară se circulă în condiții de ceață
Peste 200 de clădiri din Chișinău au fost conectate la încălzire
Refugiații și migranții vulnerabili vor beneficia de acces mai bun la serviciile de sănătate
Legea privind investigarea accidentelor din transporturi, publicată în Monitorul Oficial
Președinta Maia Sandu a participat la Budapesta la comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956
VIDEO // ONU marchează 81 de ani de la fondare. Republica Moldova reafirmă angajamentul pentru pace
Violența poate escalada până la femicid. Cum pot fi recunoscute semnalele de alarmă și unde pot cere ajutor victimele
Trafic aglomerat la Leușeni și Sculeni. Călătorii sunt îndemnați să aleagă puncte alternative de trecere a frontierei
GALERIE FOTO // Ziua Armatei României, marcată la Chișinău printr-o expoziție dedicată misiunilor militare internaționale din perioada interbelică
FOTO // Maia Sandu a onorat curajul poporului maghiar, la 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956: „Idealul de libertate al ungurilor ne este aproape”
Ucraina condamnă încălcarea spațiului aerian al R. Moldova. Ministrul de Externe, Andrii Sybiha: „Acțiunile agresive ale Moscovei amenință securitatea dincolo de granițele Ucrainei”
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
Ploi slabe și ceață în zilele de odihnă. Maximele termice vor urca treptat până la 19°C
Președinta Maia Sandu condamnă incidentul de la Telenești: „Războiul purtat de Rusia continuă să pună în pericol viețile cetățenilor”
Examenul de certificare a competențelor de limba română va fi susținut de 100 de elevi. Probele vor fi organizate în mai multe zile
Un colaborator al Ambasadei Rusiei la Chișinău va fi declarat persona non grata, după ce o dronă încărcată cu explozibil a căzut în raionul Telenești
Prim-ministrul Vasile Tofan s-a întâlnit cu tinerii care au adus Republicii Moldova trei medalii la Campionatul Mondial de Robotică
Acces facilitat pe piața europeană: BEI acordă 150 de milioane de euro pentru modernizarea sectorului agroalimentar prin programul „Livada Moldovei II”
Premierul Vasile Tofan și Vicepreședintele Băncii Europene de Investiții au discutat despre accelerarea proiectelor de dezvoltare în Republica Moldova
Două cazuri de încălcare a spațiului aerian național, înregistrate în ultima săptămână. Ministerul Apărării reiterează necesitatea consolidării capacităților de apărare aeriană