Proiectele realizate cu implicarea diasporei prezentate la Forumul Asociațiilor de Băștinași
Parteneriatul dintre autoritățile Republicii Moldova și diaspora a contribuit la realizarea a sute de proiecte în localități, la consolidarea cooperării instituționale și la dezvoltarea serviciilor pentru cetățenii care doresc să revină acasă. Rezultatele au fost prezentate astăzi la Forumul Alianței Asociațiilor de Băștinași din Moldova 2026, informează MOLDPRES.
Secretarul de stat al Guvernului, Daniel Rotaru, a declarat că autoritățile vor continua programele care și-au demonstrat eficiența și vor dezvolta colaborarea cu cetățenii din afara țării.
„Vom continua să dezvoltăm programele care și-au demonstrat eficiența, să sprijinim revenirea acasă, să consolidăm cooperarea cu autoritățile publice locale și să implicăm diaspora în elaborarea politicilor publice. Programul se încheie astăzi, dar parteneriatele, proiectele și rezultatele vor continua să aducă beneficii comunităților și cetățenilor Republicii Moldova”, a declarat Daniel Rotaru.
Directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova, Richard Kohli, a subliniat că migrația poate fi privită nu doar ca o pierdere pentru țara de origine, dar și ca o oportunitate de a valorifica experiența, cunoștințele și inovațiile acumulate de cetățenii plecați peste hotare.
„Timp de multe decenii, migrația a fost văzută ca o pierdere, asociată cu depopularea și plecarea oamenilor din țară. Elvețienii au avut însă o perspectivă diferită asupra acestui fenomen, considerându-l o oportunitate de acumulare a cunoștințelor și de aducere a unor noi inovații în țară de către cei plecați. Prin acest proiect, care urmărește valorificarea migrației în Republica Moldova, am pornit de la ideea că cetățenii moldoveni din diaspora au rămas atașați de comunitățile lor și continuă să fie interesați de ceea ce se întâmplă acasă. Toate aceste aspecte au fost luate în considerare și valorificate în cadrul proiectului”, a menționat directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova, Richard Kohli.
La rândul său, reprezentanta rezidentă adjunctă a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova, Seher Ariner, a evidențiat importanța politicilor care transformă dorința cetățenilor de a reveni în oportunități concrete de reintegrare.
„Diaspora nu se limitează doar la cei care sunt peste hotare, dar pentru unii dintre ei asta va însemna să aleagă să revină acasă. Și aceste tendințe care au fost, au continuat să fie în creștere pe parcursul acestor ani”, a menționat Seher Ariner.
Ea a precizat că PNUD a sprijinit Biroul Relații cu Diaspora în elaborarea politicilor de revenire și în testarea unui model de reintegrare a cetățenilor în comunitățile lor, care poate servi drept bază pentru viitoare parteneriate și investiții.
În cadrul programelor de cooperare, prin inițiativa „Diaspora Acasă Reușește” (DAR 1+3) au fost susținute 265 de proiecte în 134 de localități, de care au beneficiat peste 440.000 de oameni. Totodată, prin Diaspora Engagement Hub au fost sprijinite 168 de proiecte și inițiative ale diasporei din peste 20 de țări.
Programul de cooperare a fost implementat în trei faze, cu sprijinul Guvernului Elveției, al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și al Fondului Națiunilor Unite pentru Populație. Unele dintre mecanismele dezvoltate în cadrul acestuia au fost preluate de stat, inclusiv finanțarea integrală de la bugetul de stat a programului Diaspora Engagement Hub.
Ploi puternice pe arii extinse, temperatura aerului va ajunge la +17 grade Celsius, vineri
Procurorul Petru Iarmaliuc a trecut evaluarea externă de integritate
Gheorghe Hajder a discutat cu noua ministră a Mediului din România: „Proiectele bune trebuie să continue pe ambele maluri ale Prutului”
Magistratul Veaceslav Cernalev a fost audiat de Comisia de Evaluare a Judecătorilor
Incident violent într-o școală din capitală. Un elev de 14 ani a suferit leziuni în urma unui caz de agresiune
FOTO // Trei carabinieri moldoveni s-au întors din Kosovo după șase luni de misiune de menținere a păcii
Reorganizarea școlilor: 1.649 de elevi primesc alocații, iar 57 de autobuze au fost alocate pentru transport
FOTO // Dispozitive noi pentru diagnosticarea pacienților cu tuberculoză. Spitalul Clinic Municipal de Ftiziopneumologie, dotat cu echipamente moderne
FOTO // „Satul European”: apă la robinet și un centru cultural renovat pentru locuitorii din Zăbriceni
O femeie, reținută pentru implicarea într-o grupare de escroci. Victima ar fi fost înșelată cu 170 000 de lei
STISC atenționează: două vulnerabilități critice în PHP ar putea permite atacatorilor să execute cod de la distanță
VIDEO // Un motociclist care ar fi traversat ilegal frontiera din Ucraina în Republica Moldova a fost reținut în apropiere de Palanca
Un bărbat din Chișinău, bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru a influența o cauză penală
Republica Moldova va introduce cote la achiziția vehiculelor nepoluante. Proiectul, votat în prima lectură
Austria expulzează patru diplomați ruși din cauza unor suspiciuni de spionaj
VIDEO // Peste 60 de milioane de lei vor fi investiți în modernizarea Liceului „Lucian Blaga” din Chișinău
BPR: Manifestația de la Tiraspol încearcă să exploateze problemele cetățenilor în scopuri politice. Ivan Țurcan: „Sunt acțiuni propagandistice”
Ucraina caută să mute controalele vamale pe teritoriul unor țări UE pentru a evita dronele rusești
FOTO // Un nou program de formare urmărește consolidarea leadershipului universitar
Un tânăr a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru escrocherii de peste 240.000 de lei
Atenție, șoferi! Pe traseele din țară se circulă în condiții de ceață
Peste 200 de clădiri din Chișinău au fost conectate la încălzire
Refugiații și migranții vulnerabili vor beneficia de acces mai bun la serviciile de sănătate
COMENTARIU în legătură cu manifestarea de la Tiraspol
CHINA EXPO – Christmas Sale, în premieră la Moldexpo, pe 17 decembrie
Ivan Țurcan, secretar de stat la Reintegrare: „Veniturile din taxele aplicate în regiunea transnistreană vor reveni populației prin Fondul de Convergență”
Legea privind investigarea accidentelor din transporturi, publicată în Monitorul Oficial
INTERVIU MOLDPRES // Ce trebuie să știe o femeie care se află într-o relație abuzivă? Dominika Stojanoska, reprezentanta de țară UN Women: „Violența nu este vina ei și nu trebuie să treacă singură prin această situație”
DOC // Noi reguli pentru desemnarea judecătorilor Curții Constituționale. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial
Al doilea lot de vaccin antigripal a ajuns la ANSP. Urmează distribuirea dozelor către instituțiile medicale