ro

 

Societate
25 Octombrie, 2026 / 18:43
/ 15 Iunie, 2026

FOTO // Academia de Științe a Moldovei marchează 65 de ani de la fondare

Academia de Științe a Moldovei a marcat 65 de ani de la fondare și 80 de ani de la crearea primelor institute de cercetare de tip academic din Republica Moldova, în cadrul unei ședințe festive desfășurate la Chișinău, care a reunit reprezentanți ai mediului academic, universitar și cultural, precum și oficiali și invitați din țară și de peste hotare, relatează MOLDPRES.

În deschiderea evenimentului, președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, a trecut în revistă principalele realizări ale instituției și a evidențiat rolul acesteia în dezvoltarea cercetării științifice și în integrarea comunității academice naționale în spațiul internațional al cunoașterii.

„Timp de șase decenii Academia a fost martor și participant activ la transformările societății. Ea a format școli științifice, a susținut creația intelectuală, a promovat cultura și limba română a apărat adevărul istoric și a prezentat cu demnitate potențialul creator al Republicii Moldova în lume. În acești 65 de ani generații întregi de savanți au înțeles că știința nu este un lux ci o forță prin care o societate se poate ridica și se poate moderniza”, a declarat Ion Tighineanu.

Mesaje de salut au fost adresate de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, de președintele Academiei Române, acad. Marius Andruh.

„O instituție care simbolizează continuitatea gândirii științifice. Aici s-au format școli științifice, s-au format personalități și domenii fundamentale. Misiunea Academiei nu s-a limitat la laboratoare și biblioteci, ea a fost și rămâne o conștiință a societății noastre”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun

Un moment important al ceremoniei l-a constituit acordarea Diplomei de Excelență a Academiei Române președintelui AȘM, acad. Ion Tighineanu, în semn de apreciere pentru contribuția la consolidarea cooperării dintre cele două instituții academice.

Evenimentul a inclus intervenții ale unor personalități științifice internaționale, printre care prof. Sir Peter Gluckman, președintele Consiliului Științific Internațional, prof. Randy Schekman, laureat al Premiului Nobel, și prof. Klaus Mainzer, președintele Academiei Europene de Științe și Arte, care au abordat rolul științei în dezvoltarea societății contemporane și provocările generate de noile tehnologii.

În cadrul ședinței festive au fost distinși cu titlul de membri de onoare ai AȘM prof. Klaus Mainzer și prof. univ. dr. habil. Liviu-Bogdan Ciucă, iar noii membri titulari și corespondenți ai Academiei de Științe a Moldovei au primit însemnele oficiale.

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, prezent la evenimentul aniversar, a declarat că Academia de Științe a Moldovei a avut un rol esențial în păstrarea identității naționale a românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

„Cred cu tărie că rolul Academiei și al oamenilor de cultură moldoveni a fost principalul motor al păstrării identității naționale a poporului român de pe malul stâng al Prutului. De asemenea, cred că misiunea lor nu s-a încheiat, dimpotrivă, a devenit tot mai actuală, iar unitatea de gândire de pe ambele maluri va avea o forță și mai mare în sprijinul afirmării noastre în rândul statelor civilizate”, a afirmat edilul.

Totodată, a fost lansat Albumul enciclopedic al AȘM, prezentat de m.c. Victor Juc, lucrare care documentează evoluția instituției, personalitățile și contribuțiile sale la dezvoltarea științei și culturii naționale. Evenimentul s-a încheiat cu un program artistic și proiecția unui film documentar dedicat celor 65 de ani de activitate ai Academiei.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Examenul de certificare a competențelor de limba română va fi susținut de 100 de elevi. Probele vor fi organizate în mai multe zile

/ Acum 2 zile

Două cazuri de încălcare a spațiului aerian național, înregistrate în ultima săptămână. Ministerul Apărării reiterează necesitatea consolidării capacităților de apărare aeriană

/ Acum 2 zile

FOTO // Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol, trei decenii de luptă pentru educația în limba română. Autoritățile anunță progrese privind soluționarea problemei sediului

/ Acum 2 zile

O dronă a căzut în satul Chiștelnița din raionul Telenești. Poliția a securizat zona

/ Acum 2 zile

Premieră la alegerile din 1 noiembrie 2026: alegătorii vor putea vota cu buletinul digital din aplicația EVO

/ Acum 2 zile

Accident grav la Hâncești. O fetiță de opt ani a fost lovită de un automobil pe trecerea de pietoni

/ Acum 2 zile

UPDATE: O dronă a intrat neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova și a dispărut de pe radare

/ Acum 2 zile

GALERIE FOTO // Două spitale din Moldova au început procesul de modernizare energetică

/ Acum 2 zile

Polițiștii îndeamnă părinții și copiii să respecte măsurile de siguranță în timpul vacanței de toamnă

/ Acum 2 zile

Proiectele realizate cu implicarea diasporei prezentate la Forumul Asociațiilor de Băștinași

/ Acum 2 zile

Elevii intră în vacanța de toamnă

/ Acum 2 zile

Doi membri ai Comisiei de Evaluare a Judecătorilor își încheie activitatea pe 31 decembrie 2026

/ Acum 2 zile

Consumul de energie în zece spitale din Moldova ar urma să scadă cu 40%. Primele două spitale au intrat în proces de renovare

/ Acum 2 zile

Peste 22.000 de persoane au primit dispozitive medicale compensate în luna septembrie