ro

 

Societate
30 Mai, 2026 / 12:30
/ 10 Aprilie, 2026

Alertă cu bombă la Aeroportul Chișinău. Pasagerii și angajații aerogării au fost evacuați

Pasagerii și angajații Aeroportului Internațional „Eugen Doga” – Chișinău au fost evacuați astăzi în urma unei alerte cu bombă, informează MOLDPRES.

Potrivit Poliției de Frontieră, la fața locului se deplasează subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

„Procedura de înregistrare este suspendată și există posibilitatea unor modificări ale zborurilor planificate”, a anunțat Poliția de Frontieră.

În acest context, autoritățile recomandă călătorilor, care au un zbor planificat pentru ziua de astăzi, să verifice statutul acestora pe panoul online al aeroportului.

UPDATE 17.35  Este afectată circulația troleibuzelor din zonă, iar din motive de securitate troleibuzele rutei nr. 30 circulă până la str. Aeroport (LukOil). Pentru informații suplimentare persoanele pot suna la Linia fierbinte a RTEC - 022 204 205.