Peste 90 de mii de cetățeni au participat la procesul de amalgamare voluntară. Secretarul general adjunct al Guvernului, Alexandru Iacub, explică ce urmează
Autoritățile au pus la dispoziția localităților toate instrumentele necesare pentru a participa la procesul de amalgamare voluntară, iar comunitățile au avut posibilitatea să decidă cu cine se unesc, ce proiecte vor realiza și cum vor utiliza stimulentele financiare oferite de Guvern. Declarația a fost făcută de secretarul general adjunct al Guvernului, Alexandru Iacub, în cadrul emisiunii „În Context” de la postul public de televiziune Moldova1, transmite MOLDPRES.
„Noi am pus la dispoziția cetățenilor toate instrumentele necesare pentru a proceda la amalgamare voluntară. A fost o acțiune cu peste 90 și ceva de mii de localnici, reprezentanți locali, primari, o bună parte a populației. În procesul de consultări s-a discutat, deci a avut loc un proces voluntar, unde s-a decis care localitate, cu cine vrea să meargă, care sunt proiectele de viitor, unde este viziunea localității în următorii ani, unde să fie folosite inclusiv stimulentele care sunt oferite de Guvern ca un booster financiar”, a declarat Alexandru Iacub.
Potrivit oficialului, amalgamarea voluntară presupune acordarea mai multor stimulente financiare, menite să sprijine comunitățile care decid să participe la proces.
„Vorbim de stimulentul de inițiere, vorbim de stimulentul pentru amalgamarea voluntară propriu-zisă, care a fost majorat la 3.000 de lei per locuitor, și vorbim de stimulentul care este oferit de circa 2 milioane de lei anual până în 2030, de la următoarele alegeri”, a explicat secretarul general adjunct al Guvernului.
Alexandru Iacub a subliniat că procesul de amalgamare voluntară a oferit comunităților posibilitatea de a-și stabili propriile priorități de dezvoltare și de a decide asupra proiectelor care urmează să fie realizate cu sprijinul financiar acordat de stat.
Procesul de amalgamare voluntară s-a încheiat la 31 august. Următoarea etapă este amalgamarea normativă. Aceasta vizează administrațiile publice locale de nivelul întâi care au mai puțin de 3.000 de locuitori.
„Amalgamarea normativă este a doua fază, care lasă la latitudinea și discreția Parlamentului decizia cum va fi organizată administrația publică locală, în sensul autorităților administrației publice locale de nivelul întâi, care au mai puțin de 3.000 de oameni populație. Este la latitudinea Parlamentului, din considerentul că este nevoie să fie un cadru al reformei, o aplicare a normei în sensul solidarității”, a specificat Alexandru Iacub.
În prezent, 561 de primării au adoptat decizii finale de amalgamare voluntară, ceea ce reprezintă 63% din totalul primăriilor din Republica Moldova. Dintre acestea, 65,3% au mai puțin de 3.000 de locuitori.
Accident grav la Hâncești. O fetiță de opt ani a fost lovită de un automobil pe trecerea de pietoni
UPDATE: O dronă a intrat neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova și a dispărut de pe radare
GALERIE FOTO // Două spitale din Moldova au început procesul de modernizare energetică
Polițiștii îndeamnă părinții și copiii să respecte măsurile de siguranță în timpul vacanței de toamnă
Proiectele realizate cu implicarea diasporei prezentate la Forumul Asociațiilor de Băștinași
Elevii intră în vacanța de toamnă
Doi membri ai Comisiei de Evaluare a Judecătorilor își încheie activitatea pe 31 decembrie 2026
Consumul de energie în zece spitale din Moldova ar urma să scadă cu 40%. Primele două spitale au intrat în proces de renovare
Peste 22.000 de persoane au primit dispozitive medicale compensate în luna septembrie
Trei procurori au fost audiați de Comisia de evaluare
A fost desemnat un nou antreprenor pentru finalizarea apeductului Prut-Fălești
VIDEO // Peste 60 de milioane de lei vor fi investiți în modernizarea Liceului „Lucian Blaga” din Chișinău
FOTO // Un nou program de formare urmărește consolidarea leadershipului universitar
Un tânăr a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru escrocherii de peste 240.000 de lei
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Președintele Ungariei, András Baka, și cu Prim-ministrul Péter Magyar
Republica Moldova trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică
Șoferul care ar fi accidentat mortal un pieton pe bd. Dacia din capitală, reținut pentru 72 de ore
Drona depistată la Telenești avea o încărcătură termobarică de 52,4 kg, nimicită controlat de geniști
FOTO // Moștenirea unei generații de scriitori, evocată la Muzeul Național al Literaturii Române
Biroul pentru Integrare Europeană lansează concursul de ilustrații „Crăciunul mEU acasă”
Președinta Maia Sandu a participat la Budapesta la comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956
VIDEO // ONU marchează 81 de ani de la fondare. Republica Moldova reafirmă angajamentul pentru pace
Violența poate escalada până la femicid. Cum pot fi recunoscute semnalele de alarmă și unde pot cere ajutor victimele
Trafic aglomerat la Leușeni și Sculeni. Călătorii sunt îndemnați să aleagă puncte alternative de trecere a frontierei
GALERIE FOTO // Ziua Armatei României, marcată la Chișinău printr-o expoziție dedicată misiunilor militare internaționale din perioada interbelică
FOTO // Maia Sandu a onorat curajul poporului maghiar, la 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956: „Idealul de libertate al ungurilor ne este aproape”
Ucraina condamnă încălcarea spațiului aerian al R. Moldova. Ministrul de Externe, Andrii Sybiha: „Acțiunile agresive ale Moscovei amenință securitatea dincolo de granițele Ucrainei”
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
Ploi slabe și ceață în zilele de odihnă. Maximele termice vor urca treptat până la 19°C
Președinta Maia Sandu condamnă incidentul de la Telenești: „Războiul purtat de Rusia continuă să pună în pericol viețile cetățenilor”