Amintiri din Războiul de la Nistru. Ion Grigoriac: „M-a impresionat eroismul, băieții erau foarte dârji”

Se așteptau vreodată moldovenii că va fi război? Cine au fost cei care au împușcat în cetățenii Republicii Moldova în 1992? Aceste întrebări au rămas actuale și astăzi după 33 de ani de la Războiul de la Nistru. Ion Grigoriac, Cavaler al Ordinului „Ștefan cel Mare”, a fost regizor de sunete la Filarmonică, apoi director adjunct la Teatrul Poetic „Alexie Mateevici” din Chișinău. De la teatru a ajuns direct pe front, conducea grupul cu destinație specială „Pantera Neagră”, care a ținut rezistență pe platourile Tighina, Chițcani, Căușeni. A văzut multe, dar în inimă i-a rămas eroismul moldovenilor care au apărat Independența Republicii Moldova, comunică MOLDPRES.

Pasionat de cultură, turnee în Uniunea Sovietică, primit cu drag în republicile sovietice, Ion Grogoriac și astăzi trăiește un sentiment de incertitudine. „Cum așa?”, „De ce?”, „Nu m-am gândit niciodată”, au fost cele mai frecvente expresii folosite povestind despre războiul de la Nistru. 


„Nici nu am crezut că așa au putut să ne atace pe noi. Am fost în filarmonică, la teatru, știu cum eram primiți în URSS, la festivalurile din 1-10 martie, veneau colective din țările sovietice. Lucrul meu era cu organizarea concertelor, eram primiți. Atunci era șoc. Am făcut armata sovietică și am cunoscut foarte multă lume.

Prima zi de război, a fost un șoc pentru că nu se aștepta nimeni. Frați, fratele mai mare, republici surori, nici nu îmi vedea să cred că într-un mod atât de barbar rușii să ne atace. Pe 2 martie începuse războiul, pe 3 martie grupul nostru a avut o operație. Am activat pe platoul Tighina și platoul Chițcani, apoi la Căușeni. Aveam diferite operațiuni”, a povestit Grigoriac.




O întrebare grea rămânea în suspans: Cine a împușcat în cetățenii Republicii Moldova? Ce s-a întâmplat, unde a dispărut respectul și „dragostea” dintre statele surori, fie ele și sovietice. 


„Atunci a fost ca și acum în Ucraina, eliberați de ruși o mulțime de deținuți din pușcării, ruși, trimiși încoace. Noi îi numeam cazaci. Noi îi prindeam, nu aveam voie să îi lichidăm. Îi prindeam și îi aduceam în ștab”, își amintește veteranul.



„Totul a început cu provocări. Au atacat postul de poliție de la Tighina. A intervenit „Fulger” ca să îi scoată pe băieții noștri din poliție. Vreo 15 au fost închiși în Tiraspol de miliția separatistă. Au fost scoși, dar au fost torturați și maltratați”, spune Grigoriac.


Veteranul a evitat să dea prea multe detalii pentru a nu afecta starea emoțională, dar un caz totuși l-a povestit.


„Este un băiat din Varnița care a povestit grozăvii din detenție. Îl îmbrăcau în vesta antiglonț și împușcau în el”.


Grigoriac recunoaște că la un moment dat, a trebuit să înțeleagă că este în război.


„Dacă nu împuști tu, te împușcă el pe tine”, a mărturisit Grigoriac. „Apoi te obișnuiești cu această situație de război”.



„Atunci îmi făceam griji pentru familia mea. Dacă noi eram de la securitate și înțelegeam aceste lucruri, alții deloc  nu înțelegeau. Eu înțelegeam că este război și nu este o împușcătură sau două”, a spus veteranul.


Republica Moldova nu era pregătită de război. Arme aveau polițiștii, trupele speciale, dar erau foarte mulți voluntari care au sărit să apere țara cu „mâinile goale”.


„Ei chemau băieții la război, îi trimiteau la Coșnița, Varnița, în civil le dădeau automatul și stăteau în tranșee.

M-a șocat eroismul băieților noștri. Noi eram grupul cu destinație specială al  Serviciului de Informații și Securitate, pe atunci era minister și eram înarmați. Ceilalți care erau trimiși de la comisariatele militare erau câte patru-cinci la un automat, la o armă. Nu ajungeau arme...

M-a impresionat eroismul, băieții erau foarte dârji”, își amintește Grogoriac. 


Un moldovean a reușit să neutralizeze trei tancuri rusești. Unul a fost nimicit, cel de-al doilea incendiat, iar al treilea tanc a făcut cale întoarsă.


„Vă rog să îmi explicați ce este asta? Un soldat a ieșit cu un aruncător de granate. Republica Moldova tancuri nu a avut la acest război. Tancurile au fost din partea Transnistriei. Băiatul acesta a ieșit în mijlocul drumului și din aruncătorul acela de granate țintea tancurile rusești. Noi eram cu niște „bețe de răsărită” contra tehnicii rusești. Pe noi ne împușcau. Este un erou despre care trebuie făcut un film. Acesta a fost război și nu conflict cum se interpreta mai devreme și e bine că au introdus această noțiune de război și au terminat cu conflict”, a spus Grogoriac.


A fost un adevărat război, susține veteranul. Republica Moldova lupta cu Rusia într-un război de apărare. 


„Noi știam că luptăm de fapt cu armata rusă. Armata a 14 era în Tighina, ea și astăzi, cu părere de rău, este acolo, o parte din ea. Și foarte rău, pentru că ea oricând poate fi activată împotriva noastră”, a opinat vetranul.


Astăzi, Ion Grogoriac urmărește cu atenție informațiile de pe frontul din Ucraina și are viziunile sale despre anumite pericole.  


„Înainte de a începe războiul din Ucraina, aeroportul din Tiraspol a fost reînnoit complet și el este gata să primească avioane grele de luptă. Dacă rușii nu scăpau din mână Insula Șerpilor, doar că ucrainenii i-au ucis pe ei acolo, la noi aici erau avioane demult, demult era război aici în Moldova”, a opinat veteranul.



„E o tragedie foarte mare pentru poporul ucrainean”, a continuat veteranul.



„Când a început războiul, pe 24 februarie 2022, am stat două zile în fața ecranului și mă uitam la noutăți, nu mă puteam dezlipi. Nu îmi venea să cred - nu putea să fie ca în 2022, în Europa, în lume, așa o țară dezvoltată să o atace cineva. Eu nu înțeleg chestiile acestea. Bravo băieții că au opus rezistență, bravo e tot poporul ucrainean!

Zelenski a scăpat țara. Când el spunea că eu sunt aici, familia mea este aici, eu atunci am înțeles că Rusia va pierde acest război. Când am văzut - ce tehnică fărâmată rusească. Când am văzut că soldații ucrainean se uită cu ochi curați, fără nicio frică în priviri, am înțeles că Rusia a pierdut acest război. Era spaimă în rândul civililor, la la soldații ucraineni eu nu am văzut frică. Am văzut dârzenie”, își împărtășește impresiile Ion Grogoriac.


Revenind adesea la trecut - războiul de la Nistru, Ion Grigoriac și-a amintit de un moment „greu” de imaginat când nimeni nu împușca. Liniște se făcea atunci când un tractor cu steag alb strângea cadavrele de pe câmpul de luptă și întreba într-o tabăra sau alta al cui este răposatul.


„După un timp oarecare în Tighina a apărut un tractor T25 și avea un steag alb. Noi dimineața tare îl auzeam.  În Tighina s-a împușcat foarte mult. Eu și azi văd acele case distruse. Acel tractor venea și strângea cadavrele. În acel tractor nu se împușca. Era liniște atunci. Erau morți din explozie, cade obuzul și din om nu rămâne nimic”, își amintește veteranul.


Ion Grigoriac este Cavaler al Ordinului „Ștefan cel Mare”, războiul i-a marcat viața, dar asta nu îl împiedică să povestească copiilor despre ceea ce a văzut și nu ar trebuie să se mai întâmple în Republica Moldova. În cei peste treizeci de ani, veteranii războiului de la Nistru au fost nevoiți să își revendice drepturile.