ro

 

Societate
22 Octombrie, 2026 / 10:44
/ Acum 35 minute

Patru școli profesionale și un colegiu din sudul țării vor primi peste 12 milioane de euro pentru modernizarea instituțiilor

Peste 12 milioane de euro vor fi investite în modernizarea a patru școli profesionale și a unui colegiu din Ceadîr-Lunga, Leova, Căușeni și Cahul. Lucrările vor include renovarea sălilor de clasă și a căminelor, precum și dotarea atelierelor cu echipamente moderne, pentru a îmbunătăți condițiile de studii și de trai ale elevilor, informează MOLDPRES.

Investițiile fac parte dintr-un proiect al Ministerului Educației și Cercetării, realizat cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, care prevede alocarea a 80 de milioane de euro pentru modernizarea a 25 de instituții de învățământ profesional tehnic din Republica Moldova.

La nivel național, proiectul prevede renovarea a 47 de clădiri, dintre care 24 de blocuri de studii, ateliere și laboratoare și 23 de cămine. De aceste investiții vor beneficia peste 21.000 de elevi, aproximativ 40% din numărul celor înscriși în învățământul profesional tehnic din țară.

Instituțiile au fost selectate în funcție de relevanța specialităților pentru sectoarele prioritare ale economiei, necesitățile de investiții și impactul pe care îl pot avea asupra dezvoltării regiunilor.

În prezent, în Republica Moldova funcționează 79 de instituții de învățământ profesional tehnic: 32 de școli profesionale, 34 de colegii și 13 centre de excelență. Acestea pregătesc circa 50.000 de elevi, procesul educațional fiind asigurat de aproximativ 3.500 de cadre didactice.


 
Ultimele Știri
/ Acum 22 ore

Unele medicamente s-ar putea scumpi. Ce măsuri pregătește Ministerul Sănătății

/ Acum 22 ore

Peste 140 de angajați ai sistemului penitenciar au beneficiat de instruire în domeniul antiterorismului

/ Acum 22 ore

Avere nejustificată de peste 474.000 de lei, constatată de ANI în cazul unui ofițer al SPPS

/ Acum 22 ore

Circa 1200 de tineri vor începe serviciul militar în termen în Armata Națională

/ Acum 23 ore

Alexei Buzu anunţă o nouă rundă de consultări în contextul reformei APL: „Primăriile mici vor trebui să opteze pentru amalgamare, de dorit voluntară”

/ Acum 23 ore

Un bărbat de 71 de ani, salvat de pompieri după ce s-ar fi intoxicat cu fum de la o sobă, la Fălești

/ Acum 23 ore

Republica Moldova va încheia un acord de securitate socială cu Irlanda. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor

/ Acum 23 ore

Cronica ARHIVELOR // Alexandru Plămădeală, artistul care a marcat sculptura basarabeană interbelică

/ Acum 1 zi

O femeie a suferit arsuri în urma unei deflagrații provocate de o scurgere de gaz, la Leova

/ Acum 1 zi

Programul „Moldova Pregătită”, ținta unor narațiuni manipulatorii. StratCom explică modul în care s-au răspândit zvonurile

/ Acum 1 zi

VIDEO // Liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău va fi modernizat printr-o investiție de 85 milioane de lei

/ Acum 1 zi

Un bărbat din Cimișlia a fost condamnat la 18 ani de închisoare după ce și-a omorât în bătaie concubina

/ Acum 1 zi

Daniella Misail-Nichitin despre persoanele care se refugiază în regiunea transnistreană. Ce spune ministra despre cooperarea în identificarea infractorilor

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor miercuri, 21 octombrie