DOC // Aneta Gonța preia oficial conducerea Consiliului Audiovizualului. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial
Aneta Gonța a preluat oficial funcția de președintă a Consiliului Audiovizualului al Republicii Moldova, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei privind alegerea sa în această funcție, comunică MOLDPRES.
Decizia a fost adoptată de Consiliul Audiovizualului în ședința publică din 3 august 2026, după ce Liliana Vițu-Eșanu și-a prezentat demisia din funcția de președintă a instituției, din proprie inițiativă.
Potrivit documentului, candidatura Anetei Gonța, membră a Consiliului Audiovizualului, a fost propusă de cinci membri ai Consiliului. În urma votului secret, aceasta a fost aleasă cu șase voturi „pentru”, niciun vot „împotrivă” și un buletin de vot anulat.
Hotărârea mai prevede că, odată cu intrarea în funcție a Anetei Gonța, mandatul său de vicepreședintă a Consiliului Audiovizualului încetează.
Decizia a fost adoptată în conformitate cu prevederile Codului serviciilor media audiovizuale și a intrat în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
- Aneta Gonța a fost aleasă președintă a Consiliului Audiovizualului
- Liliana Vițu a demisionat din funcția de președintă a Consiliului Audiovizualului
Liliana Vițu s-a aflat la șefia Consiliului Audiovizualului din decembrie 2021. Aceasta a fost desemnată membră a instituției la propunerea Guvernului, iar ulterior a preluat funcția de președintă.
Peste 4 400 de șoferi, documentați în zilele de odihnă pentru încălcări comise în traficul rutier
Ministrul Justiției, de Ziua Juristului: „Deschiderea, în acest an, a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pe Clusterul 1 este în mod deosebit meritul comunității juridice”
Cutremur cu magnitudinea 4,8 în zona seismică Vrancea. Seismul a fost resimțit în Republica Moldova
Ministerul Mediului anunță o ușoară îmbunătățire a situației pe râul Nistru după ploile din ultimele zile
VIDEO // Doi bărbați căutați prin INTERPOL, extrădați din Republica Moldova pentru contrabandă cu țigări și escrocherie
Copiii și tinerii din Republica Moldova pot participa la un concurs internațional de desen organizat de FAO
Un bărbat a fost condamnat la 11 ani de închisoare după ce a adus în Moldova peste 14 kg de droguri ascunse într-o butelie de gaz
CSM a lansat concurs pentru ocuparea posturilor vacante de judecător în completele specializate anticorupție
Campania „Avem un plan” va informa locuitorii din 42 de comunități despre măsurile pentru energie și climă
Trei persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon în timp ce își încălzeau locuințele
STISC semnalează o campanie de atacuri de tip spear phishing, orientată către instituțiile guvernamentale. Autoritățile recomandă respectarea regulilor de securitate cibernetică
Pe drumurile din țară se circulă în condiții de ploaie. IGP recomandă șoferilor prudență maximă
Cod galben de ploi puternice. Cetățenii sunt îndemnați să evite deplasările
Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane. Ministerul Muncii și Protecției Sociale îndeamnă cetățenii să fie vigilenți
Poliția Națională va beneficia de un nou proiect de cooperare cu Germania. Inițiativa vizează fortificarea capacităților operative și de investigație
Protejarea patrimoniului cultural mobil, discutată la lansarea celei de-a III-a ediții a programului de microcalificare
FOTO // Săptămâna Limbii Italiene în Lume s-a deschis la Chișinău. Ambasadorul Italiei: „Între noi există o legătură bazată pe sensibilitate culturală”
Zelenski: 28 de substații și alte obiective energetice, avariate în urma atacurilor rusești
IGP și Republica Cehă au semnat un acord pentru consolidarea expertizei digitale. Proiectul prevede dotarea cu echipamente moderne și instruiri pentru polițiști
VIDEO // Premierul Vasile Tofan îndeamnă locuitorii Găgăuziei să aleagă liber cine îi va reprezenta: „Puterea de a decide este în votul vostru”
Ministra Daniella Misail-Nichitin, întrevedere cu noul ambasador al SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter: „SUA ne-au ajutat să ne pregătim pentru actualele amenințări”
FOTO // Spectacolul „Richard al III-lea” de la Chișinău, pe scena Festivalului Dimitria din Salonic
FOTO // USMF „Nicolae Testemiţanu” găzduiește expoziția „Arta de a fi” – un proiect care face o incursiune în lumea persoanelor cu sindromul Down
FOTO // Oportunitățile UE pentru companiile din Moldova, discutate cu antreprenorii
Consumul de energie electrică în Moldova a scăzut cu 6,5% într-o săptămână. Stocurile de carburanți au rămas stabile
O femeie din Chișinău a rămas fără 1,37 milioane de lei după ce a fost înșelată de falși reprezentanți ai instituțiilor statului
ARMENPRESS: Armenia preia președinția COP17 pentru un mandat de doi ani
O misiune a FMI va veni la Chișinău în perioada 21–28 octombrie pentru discuții cu autoritățile
Ministerul Finanțelor lansează o nouă sesiune de subscriere la valorile mobiliare de stat cu dobânzi de până la 8,05%
VIDEO // Peste 12 000 de persoane, care activau fără un contract oficial, identificate de inspectorii muncii. Ministra Natalia Plugaru: „Vom continua să promovăm munca legală”