FOTO // Spectacolul „Richard al III-lea” de la Chișinău, pe scena Festivalului Dimitria din Salonic
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău a prezentat spectacolul „Richard al III-lea”, de William Shakespeare, în regia lui Petru Hadârcă, la cea de-a 61-a ediție a Festivalului Dimitria, desfășurat la Salonic, Grecia. Montarea aduce în prim-plan setea de putere, manipularea și consecințele tolerării abuzurilor, propunând o reflecție asupra societății contemporane, informează MOLDPRES.
Prezența teatrului moldovenesc la festival a fost salutată de Consulul Onorific al Republicii Moldova la Salonic, Georgios H. Palazis, care a subliniat importanța schimburilor culturale dintre Republica Moldova și Grecia și rolul teatrului în apropierea popoarelor.
"Este o deosebită bucurie și onoare să urăm bun venit la Salonic Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, o importantă instituție culturală a Republicii Moldova, care reprezintă cu cinste bogata tradiție teatrală și creația artistică contemporană a țării.
Prezența sa la Salonic, în cadrul celei de-a 61-a ediții a Festivalului Dimitria, constituie o excelentă oportunitate de întâlnire culturală între Republica Moldova și Grecia. Cultura și teatrul reprezintă un limbaj comun care unește popoarele, dincolo de frontiere și de diferențele lingvistice.
Aș dori să adresez sincere felicitări Directorului General al Teatrului și regizorului spectacolului, domnul Petru Hadârcă, precum și tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei importante producții, pentru punerea în scenă a celebrei opere a lui William Shakespeare, „Richard al III-lea”. Adresez cele mai calde urări artiștilor Teatrului Național „Mihai Eminescu”, exprimându-mi, totodată, speranța sinceră că publicul din Salonic îi va întâmpina cu entuziasm, afecțiune și o primire călduroasă.
Sunt convins că astfel de întâlniri culturale consolidează legăturile de prietenie și de înțelegere reciprocă dintre Grecia și Republica Moldova" se arată în mesajul consulului.
„Richard al III-lea” este un spectacol despre setea de putere și prețul pe care îl plătește o lume ce se încrede hipnotic în promisiuni mincinoase, despre cum răul nu apare brusc, ci este adesea tolerat pas cu pas, iar dictatorii sunt lăsați să conducă lumea.
Festivalul Dimitria, ajuns la cea de-a 61-a ediție, este unul dintre evenimentele culturale importante ale orașului Salonic. Participarea teatrului din Chișinău face parte din turneul desfășurat în Grecia în perioada 12–18 octombrie, care a inclus reprezentații la Pireu, Atena și Salonic
VIDEO // „Grădina de sticlă”, aplaudată în Grecia. Spectacolul TNME a ajuns la publicul din Pireu
FOTO // Ministerul Culturii propune simplificarea procedurii de obținere a subvențiilor pentru mass-media
FOTO // Federico García Lorca, evocat la Chișinău
FOTO // Peste 4.000 de spectatori au participat la Zilele Filmului Românesc în Republica Moldova
FOTO // Patrimoniul cultural, desenat pe asfalt de copiii din Chișinău
FOTO // O pictură murală inspirată de tradiția horei moldovenești, inaugurată într-o localitate din Italia
FOTO // Turnul clopotniței din Vadul Rașcov, restaurat cu sprijinul UE și al PNUD. Monumentul a fost inaugurat după încheierea lucrărilor de conservare
Concert de gală la Chișinău, festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu” ajunge la final
FOTO // „UNCOVERED”, noul spectacol al TNME despre culisele jurnalismului de investigație
FOTO // Bustul lui Grigore Vieru a fost inaugurat pe Aleea Clasicilor din Hâncești
Spectacolul TNME „Greva gospodinelor” va fi prezentat la Festivalul „Constantin Tănase” din Vaslui
FOTO // Lucrările de restaurare a Vilei Pronin și noile spații ale Muzeului Literaturii, vizitate de ministrul Culturii
Teatru și povești pentru copii, timp de 13 zile, la Cahul
Cronica ARHIVELOR // „Leliță Ioană”, interpretată de Maria Drăgan într-o înregistrare de arhivă din 1967
VIDEO // Premierul Vasile Tofan îndeamnă locuitorii Găgăuziei să aleagă liber cine îi va reprezenta: „Puterea de a decide este în votul vostru”
Ministra Daniella Misail-Nichitin, întrevedere cu noul ambasador al SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter: „SUA ne-au ajutat să ne pregătim pentru actualele amenințări”
FOTO // Spectacolul „Richard al III-lea” de la Chișinău, pe scena Festivalului Dimitria din Salonic
FOTO // USMF „Nicolae Testemiţanu” găzduiește expoziția „Arta de a fi” – un proiect care face o incursiune în lumea persoanelor cu sindromul Down
FOTO // Oportunitățile UE pentru companiile din Moldova, discutate cu antreprenorii
Consumul de energie electrică în Moldova a scăzut cu 6,5% într-o săptămână. Stocurile de carburanți au rămas stabile
O femeie din Chișinău a rămas fără 1,37 milioane de lei după ce a fost înșelată de falși reprezentanți ai instituțiilor statului
ARMENPRESS: Armenia preia președinția COP17 pentru un mandat de doi ani
O misiune a FMI va veni la Chișinău în perioada 21–28 octombrie pentru discuții cu autoritățile
Ministerul Finanțelor lansează o nouă sesiune de subscriere la valorile mobiliare de stat cu dobânzi de până la 8,05%
VIDEO // Peste 12 000 de persoane, care activau fără un contract oficial, identificate de inspectorii muncii. Ministra Natalia Plugaru: „Vom continua să promovăm munca legală”
Poziția Republicii Moldova în negocierile cu UE privind cultura și patrimoniul, supusă consultărilor publice
Un bărbat de 76 de ani a fost scos dintr-un automobil cuprins de flăcări pe o stradă din capitală
Premierul francez cere instituirea unor restricţii parţiale de circulaţie în urma revoltelor din weekend şi nu exclude decretarea stării de urgenţă
Peste 15.000 de persoane au solicitat ambulanța într-o săptămână. Cele mai multe cazuri, urgențe cardiovasculare
FOTO // Bijuterii de aur și ceasuri de lux nedeclarate, depistate de vameși la aeroport
