
BUGET PLUS // Peste 600 de elevi din Cărpineni vor fi alimentați gratuit în cantine modernizate cu sprijinul financiar al Guvernului
Cantina liceului și cea a gimnaziului din satul Cărpineni, raionul Hâncești, au fost modernizate și pregătite să deservească, odată cu începerea anului de studii, peste 600 de copii din clasele a I-a – a IX-a care își fac studiile în cele două instituții de învățământ din localitate. Pentru desfășurarea lucrărilor de reparație și amenajare a cantinelor, Guvernul a alocat o sumă totală de circa 309 mii de lei prin proiectul „BUGETUL PLUS”, informează MOLDPRES.
În anul de studii 2024-2025, în cantina Liceului Teoretic „Ștefan Holban” din satul Cărpineni au fost alimentați circa 230 de elevi din clasele primare, iar în acest an numărul acestora va crește de circa 2,5 ori și va depăși cifra de 500 de copii. În plus, numărul va fi completat de alți 120 de copii care învață la gimnaziul din aceeași localitate.
Investiții de 234 de mii de lei în Liceul din CărpineniPentru a asigura condiții optime pentru alimentația elevilor, Guvernul, prin Ministerul Educației și Cercetării, a alocat suma de 234 de mii de lei, bani utilizați pentru modernizarea cantinei. Suma a fost stabilită în funcție de numărul de elevi care urmează a beneficia de alimentație gratuită.
Contactată de MOLDPRES, directoarea Liceului „Ștefan Holban” din Cărpineni, Tamara Macari, a declarat că banii au fost utilizați pentru procurarea utilajelor moderne pentru cantina liceului. Mai exact, 180 de mii de lei au fost cheltuite pentru procurarea unui aragaz nou, a unei mașini de spălat vase și a unui cuptor pentru prepararea mâncării pe abur. Totodată, alte 54 de mii de lei au fost alocate pentru procurarea veselei, cum ar fi: platouri, farfurii, pahare, linguri etc.
Tamara Macari a afirmat că instituția de învățământ este pregătită în totalitate pentru a asigura alimentarea gratuită a elevilor în școală, începând cu data de 1 septembrie. Asta în condițiile în care, anul trecut cantina școlii a fost renovată integral, iar în acest an au fost achiziționate, pe lângă cele existente, noi utilajele necesare pentru pregătirea bucatelor.
Administrația instituției școlare a stabilit deja și modul în care vor fi alimentați copii. Astfel, elevii vor lua masa, fiind repartizați în funcție de clasă, în patru pauze, durata cărora a fost mărită. După prima și a doua lecție vor fi alimentați elevii din clasele primare, iar pauzele de după cea de-a treia și cea de-a patra lecție vor fi destinate alimentării elevilor din clasele gimnaziale. Totodată, meniul a fost deja analizat cu părinții, acesta fiind stabilit în colaborare cu organele locale de specialitate și instituțiile abilitate.
O investiție în viitorul tinerei generații
Directoarea liceului din Cărpineni a menționat că inițiativa de a asigura alimentația gratuită a elevilor în școală este una binevenită, cu impact major pe termen lung, întrucât astfel este promovat modul sănătos de viață în rândul elevilor, iar autoritățile au grijă de tânăra generație.
„Guvernul împreună cu Ministerul Educației și Cercetării se axează în educarea tinerei generații prin prisma valorilor general-umane și a celor europene. Dacă anterior investițiile au fost orientate pe repararea edificiilor, dotarea cu tehnică și mobilier, crearea condițiilor ergonomice și sanitaro-igienice în instituțiile de învățământ, astăzi, prin banii alocați, accentul se plasează pe creșterea unei generații sănătoase, grație unei alimentații zilnice, conformă cu normele în vigoare”, a afirmat directoarea.
Tamara Macari a mai subliniat că instituția de învățământ oferă diverse activități sportive și extracurriculare, ceea ce presupune că mulți copii rămân la școală și după finalizarea orelor, iar masa caldă primită la școală le oferă un plus de energie și forțe de a fi productivi și a se dezvolta armonios.
Alte circa 75 de mii de lei alocate pentru modernizarea cantinei gimnaziului din Cărpineni
În același timp, în satul Cărpineni funcționează și gimnaziul „Dumitru Crețu”. Directoarea instituției, Natalia Olișevschi, a declarat pentru MOLDPRES că începând cu 1 septembrie în școală vor fi alimentați toți cei 120 de copii care frecventează clasele primare și gimnaziale, comparativ cu 40 de copii din clasele a I-a – a IV-a câți erau alimentați anul trecut.
Pentru crearea condițiilor pentru alimentația copiilor, gimnaziul a beneficiat de o investiție de 74900 de lei din partea statului. Suma a fost alocată în funcție de numărul de copii.
Din acești bani au fost schimbate ușile centrale ale cantinei, au fost procurate și instalate lavoare noi si au fost procurate mese pentru alimentația gratuită a elevilor.
„Beneficiile inițiativei sunt esențiale. Este o investiție în sănătatea și în viitorul copiilor. În plus, acțiunea va asigura echitate între elevi. La 1 septembrie vom fi total pregătiți să alimentăm copii”, a spus Natalia Olișevschi.
Solicitat de MOLDPRES, primarul satului Cărpineni, Mihail Frija, a declarat că inițiativa este una binevenită și extrem de necesară.
„Este un plus-valoare pentru copiii din localitatea noastră. Principalii beneficiari ai acestei inițiative sunt peste 600 de elevi din liceu și gimnaziu. Sunt unele familii care, presupun eu, nu au posibilități de a asigura în fiecare zi mese echilibrate, iar, cel puțin, o masă la școală garantează o sănătate mai puternică a copiilor. Mă îndoiesc ca am fi putut implementa o asemenea inițiativă cu resursele proprii, din bugetul local. Asta deoarece bugetul local este unul limitat, iar necesitățile sunt foarte multe”, a menționat primarul Mihail Frija, pentru MOLDPRES.
La începutul acestui an, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat lansarea programului de alimentație gratuită pentru elevii din clasele gimnaziale (V-IX). La scurt timp, Guvernul a aprobat hotărârea care prevede că din 1 septembrie 2025, elevii claselor V-IX vor beneficia de mic dejun gratuit. Măsura se referă la aproximativ 160 de mii de elevi și reprezintă o extindere a programului de alimentație gratuită, care până acum era destinat doar copiilor din clasele primare.
Pentru a asigura alimentarea gratuită a elevilor în școli, Guvernul a decis să aloce suma de 200 de milioane de lei destinată pentru modernizarea cantinelor din toate instituțiile de învățământ. Resursele fac parte din proiectul Buget Plus.
Bugetul Plus este cel mai mare pachet financiar alocat vreodată de Guvernul Republicii Moldova pentru investiții și creștere economică. Acesta a fost aprobat de Parlament, în prima lectură, la începutul acestei săptămâni. Prim-ministrul Dorin Recean a subliniat că alocările de resurse au fost posibile datorită suportului din partea Uniunii Europene, dar și a angajaților din serviciul public, care au colaborat cu partenerii europeni pentru a accelera transferul primei tranșe din Planul de creștere pentru Moldova și pregătirea realizării acestui buget.
Interes sporit pentru colegii, școli profesionale și centre de excelență: aproape toate locurile oferite au fost ocupate
Moldova sunt EU // Diana Galanton, profesoară din Bălți: „Viitorul Moldovei începe din școală – din felul în care îi pregătim pe elevi să gândească liber”
La Cricova a fost lansată o nouă rută de autobuz spre capitală. Care este itinerarul autobuzului nr. 52
CSM condamnă violența în instanțe și solicită măsuri urgente de protecție pentru magistrați
Avocatul lui Vladimir Plahotniuc, găsit cu averi nejustificate de peste jumătate de milion de lei. Reacția lui Lucian Rogac
Creștere alarmantă a cazurilor de COVID-19: aproximativ 1.000 de îmbolnăviri într-o săptămână. ANSP confirmă noua variantă „Stratus”
Regulamentul de protecție a pădurilor împotriva bolilor și dăunătorilor, aprobat de Guvern
Aprobat de Guvern: compensații de peste 2,4 milioane de lei pentru victimelor represiunilor politice
Bărbat reținut și plasat în arest după ce ar fi atacat un judecător în sala de ședințe
Președintele Franței la Chișinău: „Patrimoniul cultural al Moldovei este parte a identității europene”
Ambasadorul Vlad Kulminski a prezentat copiile scrisorilor de acreditare la Washington
Mai mulți morți și răniți într-un atac armat la o școală din SUA
Cancelarul Germaniei: „Acest război trebuie să înceteze, dar nu cu prețul capitulării Ucrainei”
Friedrich Merz: „Rusia încearcă zilnic să submineze libertatea Moldovei. Suntem alături de voi, umăr la umăr”
Cancelarul german Friedrich Merz la Chișinău: „Ușile Uniunii Europene sunt deschise pentru Republica Moldova. Sunteți doriți în UE”
LIVE // Concert grandios în PMAN. Liderii Franței, Germaniei și Poloniei se vor adresa cetățenilor R. Moldova cu ocazia Zilei Independenței
Donald Tusk: „Nu va exista o Europă sigură, nici o Polonie sigură, nici o Franță sigură, nici o Germanie sigură fără o Moldovă independentă și sigură”
Președinta Maia Sandu alături de liderii Franței, Germaniei și Poloniei: „Prietenii noștri sunt aici pentru a spune clar că Moldova contează, iar aderarea la UE nu e un vis îndepărtat, ci un proiect la care lucrăm”
LIVE // Maia Sandu, Emmanuel Macron, Friedrich Merz și Donald Tusk susțin o conferință de presă la Chișinău
Președinta Maia Sandu: „Dacă nu reușim să convingem Rusia să-și retragă armata, atunci opțiunea este să mergem pe aderarea la UE în doi pași - mai întâi malul drept, după care malul stâng”
LIVE // Emmanuel Macron, Friedrich Merz și Donald Tusk, întâmpinați la Președinție de șefa statului Maia Sandu
Mai multe persoane, printre care un lider al partidului „Renaştere”, conduse la poliție după ce ar fi intenționat să blocheze coloana oficialilor europeni așteptați la Chișinău
Șefa statului, de Ziua Independenței Republicii Moldova: „Tot ce faci tu înseamnă Moldova. Când tu acționezi liber și independent, Moldova este liberă și independentă”
Mesaje de felicitare din toată lumea pentru R. Moldova. Daniel Vodă: „Cu prieteni puternici alături, ne construim zi de zi independența reală și viitorul european”
Ziua Independenței // Mesajul Mitropolitului Petru al Basarabiei:„Suntem chemați să zidim o societate a demnității și a prosperității”