
Premierul Dorin Recean, de Ziua Independenței: „Independența ne unește prin dorința de a trăi într-o țară liberă, prin responsabilitatea de a construi împreună un viitor în pace și bunăstare”
De Ziua Independenței Republicii Moldova, prim-ministrul Dorin Recean, împreună cu președinta Maia Sandu și președintele Parlamentului, Igor Grosu, au depus flori la monumentele „Maica Îndurerată” de la Complexul memorial „Eternitate” și la cel al domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt.
Premierul Dorin Recean a felicitat cetățenii Republicii Moldova cu ocazia marcării a 34 de ani de la adoptarea Declarației de Independență.
„Independența ne unește prin dorința de a trăi într-o țară liberă, prin grija pe care o avem unii față de alții, prin responsabilitatea de a construi împreună un viitor în pace și bunăstare, dar și atunci când îi creștem pe copiii noștri cu dragoste de neam”, se arată în mesajul prim-ministrului.
Șeful Guvernului a subliniat respectul pentru cei care au sacrificat totul pentru libertatea noastră: „Astăzi, la fel ca acum 34 de ani, avem de dus înainte lupta pentru o Moldovă suverană, sigură și prosperă – un stat în care trăim cu toții în pace. Să fim uniți, să păstrăm independența, dragi oameni ai Moldovei!”.
Alături de cei trei lideri, au depus flori și membri ai Cabinetului de miniștri, deputați, deputați ai primului Parlament, angajați ai instituțiilor publice centrale și cetățeni.
De Ziua Independenței, Republica Moldova este vizitată de lideri europeni. Astăzi la Chișinău vin președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk. În seara zilei de azi, oficialii, împreună cu președinta Maia Sandu, vor ține un discurs în cadrul concertului organizat de către Guvern.
Cetățenii sunt așteptați în Piața Marii Adunări Naționale începând cu ora 18:00. Pe scenă vor evolua „Zdob și Zdub”, Irina Rimes, Magnat și Feoctist, Satoshi și „Carla’s Dreams”.
Republica Moldova și-a proclamat independența la 27 august 1991. În acest an, sărbătoarea este organizată cu genericul „Independența ne unește”.
Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu mediul de afaceri în cadrul Consiliului Economic: „Trebuie să depunem efort pentru încurajarea investițiilor”
Premierul Dorin Recean, la expoziția „Produs Autohton”: „Cumpărați de acasă, susțineți producătorii locali și alegeți cu încredere produsele din Moldova”
Igor Grosu, în discuție cu tinerii din cadrul programului DOR: „Vă încurajez să vă implicați în diverse activități care vă vor ajuta în viață – de voluntariat, caritate, stagii”
Războiul din Ucraina prin ochii fotografului Serhii Himiuș. Expoziția „Neînfrânții: Lumină prin întuneric”, inaugurată la Parlament
Prim-ministrul Dorin Recean, participanților Programului DOR: „Vă îndemn să păstrăm vie și puternică legătura cu țara noastră, oriunde ne-am afla”
Lideri europeni, așteptați în Republica Moldova de Ziua Independenței și Ziua Limbii Române
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere de rămas bun cu Ambasadorul Uniunii Europene, Jānis Mažeiks
Din 2026, fermierii vor avea acces la o nouă finanțare pentru modernizarea tehnicii agricole cu ajutorul Japoniei
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu ministrul federal pentru Afaceri Europene și Internaționale al Republicii Austria, Beate Meinl-Reisinger
Mai mulți cetățeni, inclusiv funcționari publici și jurnaliști, amenințați cu moartea. IGP: „O tentativă de a compromite evenimentele organizate de Ziua Independenței și de a intimida cetățenii”
Premierul Dorin Recean: „Independența ne unește prin responsabilitate și respect față de cei care au luptat pentru libertate”
Atacuri masive rusești asupra infrastructurii energetice din Ucraina: șase regiuni vizate
GALERIE FOTO // Cu ocazia Zilei Independenței, conducerea țării, miniștri, deputați, reprezentanții corpului diplomatic, alături de cetățeni, au depus flori la monumentul „Maica Îndurerată” și la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt
António Costa, mesaj de Ziua Independenței Republicii Moldova: „Astăzi sărbătorim libertatea, suveranitatea, democrația și viitorul european”
Siegfried Mureșan: „Vizita liderilor europeni la Chișinău confirmă drumul european al Republicii Moldova"
Roberta Metsola, de Ziua Independenței Republicii Moldova: „Mergem spre un viitor european comun cu prosperitate, progres și perseverență”
Azerbaidjanul și Armenia nu au semnat încă un tratat de pace. Aliev: „Problema este în Constituția Armeniei”
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, Kaja Kallas, mesaj de Ziua Independenței: „Astăzi, pulsul Europei bate odată cu Republica Moldova”
FOTO // Turnul Qutub Minar din New Delhi, iluminat în culorile drapelului Republicii Moldova cu ocazia Zilei Independenței
Ursula von der Leyen: „Rămânem alături de voi pe drumul către viitorul nostru european comun”
LIVE // Ziua Independenței: depuneri de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt
Comisara Europeană pentru Extindere, mesaj de Ziua Independenței Republicii Moldova: „Europa va continua să stea alături de voi”
VIDEO // Mesaj emoționant al UE pentru Republica Moldova: „Astăzi, Republica Moldova își sărbătorește libertatea și dreptul de a decide singură asupra viitorului său”
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, mesaj de Ziua Independenței: „Rămânem angajați să lucrăm împreună pentru a promova creșterea economică și a susține suveranitatea națională”
Conducerea Republicii Moldova a adus un omagiu eroilor căzuți pentru Independență