ro
Societate
22 Octombrie, 2025 / 13:35
/ Acum 3 ore

Cinci echipe de pompieri au intervenit la Briceni pentru a stinge un incendiu izbucnit la un service auto

Cinci echipe de pompieri au fost mobilizate noaptea trecută în orașul Briceni pentru a lichida un incendiu de proporții izbucnit la un service auto, comunică MOLDPRES.

Potrivit IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 02:16. La sosirea echipajelor, flăcările cuprinseseră deja întreaga clădire a autoservice-ului, cu o suprafață de circa 300 de metri pătrați, construită din panouri tip sandwich, dar și un magazin de piese auto aflat în imediata apropiere.

Incendiul a fost stins complet la ora 04:34. Focul a distrus aproximativ 80% din suprafața autoservice-ului și 70% din cea a magazinului. Patru automobile aflate la reparație au ars complet, fără a putea fi evacuate. Proprietarul a reușit totuși să salveze un autoturism de marcă Renault.

Pompierii au evacuat și o butelie de oxigen din interiorul clădirii, prevenind o posibilă explozie. 

Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști.