ro

 

Societate
25 Octombrie, 2026 / 08:21
/ 29 Iunie, 2026

FOTO // Comisara europeană Jessika Roswall a vizitat GreenTech Hub Moldova de la UTM, centru dedicat tehnologiilor verzi

Comisara europeană pentru mediu, reziliență în domeniul apei și economie circulară competitivă, Jessika Roswall, a vizitat GreenTech Hub Moldova, un centru dedicat tehnologiilor verzi, economiei circulare și cercetării aplicate, creat în cadrul Universității Tehnice a Moldovei (UTM), relatează MOLDPRES.

În cadrul vizitei la UTM, Jessika Roswall a făcut o excursie în cadrul universității și a cunoscut activitatea hubului, unde studenții dezvoltă competențe în domeniul protecției mediului, inovației și soluțiilor durabile.

GreenTech Hub Moldova este un proiect care sprijină dezvoltarea competențelor verzi, inovarea și elaborarea unor soluții aplicate pentru tranziția verde a Republicii Moldova. Centrul este cofinanțat de Uniunea Europeană și Suedia și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Creat pentru a conecta universitatea cu mediul de afaceri, start-up-uri, instituții publice și parteneri internaționali, hubul va susține proiecte în șapte domenii prioritare: construcții verzi, eficiență energetică, tehnologii pentru apă și aer, mobilitate urbană, economie circulară, managementul deșeurilor și soluții digitale pentru climă.

Scopul centrului este de a contribui la dezvoltarea unor soluții inovatoare pentru tranziția verde a Republicii Moldova și la formarea unei noi generații de specialiști pregătiți să răspundă provocărilor de mediu.

Comisara europeană pentru Mediu, Reziliența Apei și Economie Circulară Competitivă, Jessika Roswall, se află într-o vizită oficială la Chișinău, unde discută cu autoritățile Republicii Moldova despre agenda europeană de mediu, reformele necesare și domeniile prioritare de cooperare cu Uniunea Europeană.


 
Ultimele Știri