ro

 

Societate
31 Octombrie, 2026 / 18:52
/ 24 Septembrie, 2025

Constantin Țuțu a fost anunțat în căutare internațională

Ex-deputatul democrat Constantin Țuțu a fost anunțat în căutare internațională. Informația a fost prezentată de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, care a declarat că, deocamdată, aceasta este singura informație care poate fi comunicată oficial, transmite MOLDPRES.

În cadrul unei ședințe de judecată în dosarul lui Constantin Țuțu privind îmbogățirea ilicită, care a avut loc marți, 16 septembrie, procurorul de caz, Elena Cazacov, a anunțat că fostul democrat Constantin Țuțu ar fi părăsit Grecia și s-ar afla, în prezent, în regiunea transnistreană. Aceasta a specificat că solicită anunțarea lui în căutare și aplicarea arestului preventiv.

Informația despre presupusa aflare a fostului legislator pe teritoriul din stânga Nistrului apare și într-o notă transmisă Procuraturii Anticorupție de către Inspectoratul Național de Investigații.

Anterior, șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, a anunțat că Țuțu ar avea interdicție de a părăsi Grecia. Totodată, Poliția de Frontieră nu a înregistrat oficial intrarea fostului democrat în Republica Moldova.

Constantin Țuțu a fost reținut pe 22 iulie pe aeroportul din Atena, împreună cu fostul lider PDM, Vladimir Plahotniuc.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

StratCom a identificat un sondaj online neautorizat în UTA Găgăuzia. Instituția avertizează asupra riscurilor de manipulare electorală

/ Acum 1 zi

Noi spitale regionale pentru 930.000 de locuitori. Autoritățile anunță termenele de finalizare pentru Bălți și Cahul

/ Acum 1 zi

Doi bărbați, găsiți fără suflare într-o locuință din Sângerei. IGSU avertizează asupra riscului intoxicațiilor

/ Acum 1 zi

Energocom avertizează asupra tentativelor de fraudă prin apeluri telefonice în numele companiei

/ Acum 1 zi

Ministerul Mediului anunță majorarea deversărilor din lacul Dubăsari până la 85 de metri cubi pe secundă

/ Acum 1 zi

Procurorul PCCOCS Ion Brînza a promovat evaluarea externă

/ Acum 1 zi

„Două inimi gemene”. Igor Grosu a transmis un mesaj în memoria artiștilor Ion și Doina Aldea-Teodorovici

/ Acum 1 zi

Procuratura a inițiat un dosar penal după atacul cibernetic care ar fi compromis datele personale a 750.000 de moldoveni

/ Acum 1 zi

O tânără de 19 ani a fost condamnată la patru ani și opt luni de închisoare pentru participarea la o schemă de escrocherie

/ Acum 1 zi

Deșeurile radioactive moștenite din perioada sovietică vor fi transferate într-un depozit modern

/ Acum 1 zi

FOTO // Peste 110 arbori au fost tăiați fără autorizație într-o grădină publică din Edineț. Prejudiciul depășește 2,4 milioane de lei

/ Acum 1 zi

Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj în memoria artiștilor Ion și Doina Aldea-Teodorovici: „Ne lipsesc și ne vor lipsi mereu”

/ Acum 1 zi

În farmaciile din Republica Moldova vor apărea 30 de medicamente noi

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, vineri, 30 octombrie