Convoiul funerar cu cei patru membri ai echipajului elicopterului SMURD a ajuns la Iași
Chişinău, 3 iun. /MOLDPRES/. Convoiul funerar cu cei patru membri ai echipajului elicopterului SMURD prăbușit joi în Republica Moldova a sosit vineri seara la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iași, în aplauzele colegilor de la SMURD Iași, transmite AGERPRES, preluat de MOLDPRES.
Un prim popas a fost făcut la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului "Sf. Spiridon" din Iași, locul unde medicul Mihaela Dumea și asistentul medical Gabriel Sandu își desfășurau activitatea zilnică.
După cîteva momente de reculegere, convoiul funerar a plecat spre biserica spitalului care poartă același nume, unde a fost primit de detașamentul ISU Iași și familiile, prietenii și foștii colegi ai celor decedați.
Sicriele cu trupurile neînsuflețite ale medicului Mihaela Dumea, asistentului medical Gabriel Sandu și comandorului Doru Gavril vor fi depuse la Biserica Sf. Spiridon din Iași, iar cel de-al patrulea, cu trupul copilotului Voicu Șocae, va fi dus la Bacău.
Gabriel Sandu, de 40 de ani, a fost unul dintre cei mai experimentați asistenți medicali în medicina de urgență din România, el fiind din 2005 în cadrul SMURD.
Medicul primar Mihaela Dumea lucra de cinci ani la SMURD Iași și le preda studenților, în calitate de asistent universitar, disciplina Medicină de Urgență.
Elicopterul prăbușit joi în Republica Moldova, de tip EC 135, a fost achiziționat de Ministerul Sănătății în 2014 și a costat 5 milioane de euro. El se afla la SMURD Iași din 2014, ultima inspecție periodică fiind în 2016.
Unul dintre cei doi piloți ai elicopterului prăbușit, comandorul Doru Gavril, în vîrstă de 53 de ani, avea peste 4.000 de ore de zbor la activ și o experiență de 30 de ani. El era comandantul Unității Speciale de Aviație Iași.
Cel de-al doilea pilot, căpitanul comandor Voicu Șocae, în vîrstă 36 de ani, avea ca experiență peste 1.480 de ore de zbor.
Aceasta este a doua tragedie de acest gen din ultimii 10 ani la SMURD Iași. În luna ianuarie 2006, doi piloți și două cadre medicale și-au pierdut viața după ce elicopterul SMURD Iași, în care se aflau, s-a prăbușit în apropierea aeroportului. Elicopterul, de tip Eurocopter EC 135, s-a prăbușit la 10 minute după decolare, la un kilometru și jumătate de turnul de control al aeroportului, în apropierea Unității de Jandarmi.
(Editor A. Răileanu)
Electrocasnice fără acte vamale, în valoare de 60.000 de lei, depistate într-un automobil la Sculeni
Restricții de circulație în centrul capitalei pe 7 noiembrie. Ce stradă va fi afectată
Substanță vegetală suspectată a fi marijuana, descoperită în pantofii unui pasager la Leușeni
Proiectul Legii farmaciei, revizuit împreună cu farmaciștii și autoritățile. Care sunt principalele prevederi ale documentului
Atenție, călători! Traficul va fi suspendat temporar la punctul de trecere Stânca–Costești
VIDEO // Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, dezminte informațiile privind revenirea forțată a diasporei în cazul instituirii stării de asediu sau război: „Acest lucru nu este prevăzut în proiect”
Vreme fără precipitații esențiale, prognozată pentru zilele de odihnă. Maximele termice vor ajunge la +10°C
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
Lucrări tehnice pe barajul Stânca - Costești. Călătorii sunt îndemnați să opteze pentru alte posturi vamale
VIDEO // Nouă persoane, reținute într-o schemă internațională de escrocherie cu investiții false în criptomonede
Cetățenii vor putea afla ce date le-au fost accesate în urma atacului cibernetic din octombrie. AGE pregătește mecanismul
Consiliul de etică al MEC solicită suspendarea concursului pentru funcția de director al unui liceu din capitală
Un bărbat din Fălești, prejudiciat cu 90 000 de lei după ce a fost convins să contracteze un credit
Republica Moldova a înregistrat 69 de încălcări ale spațiului aerian de la începutul anului 2026
Inspectorii de mediu au depistat tăieri ilegale de arbori în două localități din Drochia
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Peste 290 de blocuri din Chișinău rămân neconectate la încălzire. Apelul „Termoelectrica” către administratori
Hram în 165 de localități din țară. Poliția vine cu recomandări pentru cetățeni
Niciun moldovean printre victimele atacului armat din Cracovia. Precizările MAE
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia. Poliția investighează motivele acestuia
Atenție, călători! Traficul prin postul vamal Otaci–Moghilev-Podolsk ar putea fi afectat luni dimineață
Chișinăuienii sunt invitați la târgurile producătorilor autohtoni
Duminică vine cu temperaturi de până la +10 grade și înghețuri nocturne
Două persoane au murit într-un accident pe traseul R-16. Printre victime este șeful Poliției din Fălești
Parlamentul a fost vizitat de elevi, studenți și delegații internaționale. Tinerii au discutat cu deputații și au asistat la ședințe plenare
Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru
Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de susținere pentru Polonia după atacul din Cracovia: „Republica Moldova este alături de voi”
Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Polonia: Cel puțin trei persoane ucise și zece rănite într-un incident armat la Cracovia. Agresorul a fost prins