Copiii din grădinițele și școlile din Chișinău vor beneficia de fructe proaspete în cadrul unei campanii
Chişinău, 3 iun. /MOLDPRES/. Programul Națiunilor pentru Dezvoltare (PNUD), în colaborare cu Ministerul Economiei, au lansat campania „Coolege Vitamine!”, inițiativă de mobilizare a fondurilor pentru proiectul pilot de sporire graduală a consumului de fructe în stare proaspătă de către copiii și elevii din grădinițele și școlile publice, informează MOLDPRES.
La prima etapă a proiectului, de mere proaspete vor beneficia peste două mii de copii din cinci școli și grădinițe din municipiul Chișinău, care vor fi selectate printr-un concurs de către organizatorii proiectului.
Potrivit Serviciului de presă al Ministerului Economiei, Narine Sahakyan, reprezentant permanent al PNUD Moldova, consideră că prin intermediul acestui proiect se va reuși obținerea unor efecte pozitive asupra sănătății copiilor și a reușitei lor academice, datorită consumului de fructe proaspete. ”Adresăm un apel către toate părțile interesate, în special, companiile din sectorul privat și părinți, să investească și să doneze pentru acest proiect, iar noi ne angajăm să dublăm fiecare leu donat. Sperăm că inițiativa noastră va crea o nouă piață pentru fructele proaspete, minim prelucrate și va crea mai multe locuri de muncă”, a afirmat Narine Sahakyan.
Inițiativa face parte din proiectul „Dezvoltarea afacerilor inovatoare pentru o creștere economică durabilă la nivel local”, susținut financiar de Guvernul Norvegiei și PNUD Moldova şi implementat în parteneriat cu Ministerul Economiei, care își propune promovarea inovației în sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, prin transferul și absorbția de cunoștințe, tehnologii și comunicare între întreprinderi. Proiectul se desfășoară în perioada 2014-2017.
(Reporter A. Mardare, editor A. Răileanu)
VIDEO // Pungășie într-un troleibuz din capitală. Un bărbat a fost reținut în flagrant
DOC // Publicat în Monitorul Oficial. Transcrierea dreptului de proprietate asupra mașinii va putea fi făcută online
Trafic intens de camioane la frontiera moldo-română. Circa 3.000 de camioane, procesate zilnic
METEO // Cer noros și ploi în centrul și sudul Republicii Moldova, prognozate pentru ziua de joi
Claudiu Năsui, despre riscurile scurgerii de date: „Nu oferiți niciodată date personale la telefon”
Agenda evenimentelor joi, 29 octombrie
Un proiect de 250 de milioane de euro, lansat la Stăuceni. Investiția ar reprezenta 1,3% din PIB-ul Republicii Moldova. Vasile Tofan: „Avem nevoie de mai multe asemenea investiții ambițioase și de mai mulți investitori care să creadă în Moldova pe termen lung”
Un bărbat de 75 de ani a murit în urma unui accident rutier produs la Băneștii Noi
Executivul susține proiectul privind consolidarea independenței procesuale a procurorilor, cu unele recomandări
Carabinierii moldoveni au participat la competiția internațională de tragere „BORAN VIII”, din Turcia
VIDEO // Trei tineri, reținuți într-un dosar de escrocherie online. Circa 32 000 de dolari SUA, ridicați în urma perchezițiilor
VIDEO // Consultații medicale la distanță pentru locuitorii din sate. Ministerul Sănătății lansează un proiect-pilot
MAE transmite condoleanțe familiilor victimelor accidentului feroviar din Spania
Guvernul aprobă noi reglementări pentru schimbul de date ADN. Măsura va facilita investigarea infracțiunilor transfrontaliere
CONSTRUIM MOLDOVA // Autoritățile accelerează pregătirile pentru construcția centurii Chișinăului. Traseul va avea 47 de kilometri și patru benzi de circulație
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, cere sprijin financiar suplimentar din partea UE pentru protejarea consumatorilor vulnerabili în această iarnă
VIDEO // Igor Grosu, despre sprijinul pentru agricultori: „Fermierii au nevoie de soluții, nu de politicieni care vorbesc în numele lor”
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 29 octombrie 2026
VIDEO // Moldova Trade Forum 2026: companiile moldovenești, încurajate să se integreze în lanțurile valorice europene
Președinta Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova în cazul a trei persoane
Ministerul Finanțelor consultă pozițiile de negociere pentru două capitole de aderare la UE
Noi reguli pentru independența procurorilor specializați
VIDEO // Șase persoane, reținute într-un dosar de escrocherie în construcții. Prejudiciul depășește 25 de milioane de lei
Licențierea importurilor de cereale și oleaginoase, prelungită. Măsura intră în vigoare la 1 noiembrie
CONSTRUIM MOLDOVA // Vicepremierul Vladimir Bolea: „Peste 95% dintre localitățile țării urmează să aibă acces la apă la robinet până în 2030”
FOTO // Republica Moldova discută cu partenerii internaționali noi finanțări pentru protejarea pădurilor, râurilor și solurilor
Parlamentul a denunțat în prima lectură două acorduri cu CSI care nu au fost aplicate
Prim-ministrul Vasile Tofan, la evenimentul „Construim Moldova”: „O țară europeană nu se declară, o țară europeană se construiește”
CONSTRUIM MOLDOVA // R. Moldova va avea un centru pentru colectarea și prelucrarea deșeurilor speciale. Ministrul Alexandru Gasnaș: „Avem nevoie de un mediu curat și sănătos”
Stația Electrică Chișinău, în etapa verificărilor înainte de punerea sub tensiune