ro

 

Societate
17 Octombrie, 2026 / 18:40
/ 22 Aprilie, 2022

De Paște se anunță vreme instabilă şi ploioasă

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 22 apr. /MOLDPRES/. În următoarele zile, când creștinii ortodocși vor sărbători Sfintele Sărbători de Paști, vremea va avea un caracter instabil şi ploios, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).

Conform meteorologilor, sâmbătă, 23 aprilie, preponderent în raioanele nordice şi de centru, va ploua cu descărcări electrice. Ziua se așteaptă 18-23 grade Celsius, noaptea 5-8 grade.

Pe 24 aprilie, când este sărbătorit Paștele, aria de răspândire a precipitațiilor va fi mai mare și, pe alocuri, cu menținere în noapte şi până marţi, 26 aprilie, vor cădea ploi de scurtă durată. În noaptea Învierii se anunţă până la 10 grade Celsius.

Cel mai cald se aşteaptă să fie luni, 25 aprilie, când termometrele vor indica maxime până la 28 de grade Celsius.

„Sfârșitul acestei săptămâni, precum și începutul următoarei, le-am putea considera ca pe un capăt al unui episod consistent de primăvară rece”, conform specialiștilor SHS.

Se zice că lumânarea cu care s-a luat Lumină de la biserică în Noaptea Învierii trebuie păstrată. Superstiţia spune că, de-a lungul anului, ea poate fi aprinsă în caz de furtună, calamitate sau necaz mare.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Agenţia „Moldsilva” dezminte informațiile că 200 de milioane de euro pentru împădurire ar fi fost cheltuiți pe plantații nereușite

/ Acum 1 zi

Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale: Numărul încălcărilor spațiului aerian al Republicii Moldova a ajuns la 100

/ Acum 1 zi

VIDEO // Un tânăr, cercetat pentru sustragerea plăcuțelor de înmatriculare de la automobile. Ar fi intenționat să ceară bani pentru restituirea lor

/ Acum 1 zi

Trei cazuri de escrocherie telefonică. O femeie din capitală, prejudiciată cu peste 2 milioane de lei

/ Acum 1 zi

VIDEO // Republica Moldova a asigurat 240.000 de doze de vaccin antigripal pentru sezonul rece

/ Acum 1 zi

Trei judecători din completele specializate anticorupție vor fi audiați săptămâna viitoare

/ Acum 1 zi

CNAS a acumulat venituri de 38,7 miliarde de lei în nouă luni, dar cheltuielile au fost mai mari

/ Acum 1 zi

DOC // Monitorul Oficial a publicat hotărârea privind modernizarea a 25 de instituții de învățământ profesional tehnic

/ Acum 1 zi

DOC // Un nou magistrat la Judecătoria Strășeni. Decretul de numire a lui Vadim Gribincea a fost publicat în Monitorul Oficial

/ Acum 1 zi

Monede și lingouri din aur, depistate în bagajul unui pasager la Aeroportul Chișinău

/ Acum 1 zi

Patru drone au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea trecută

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, vineri, 16 octombrie

/ Acum 1 zi

Vreme predominant noroasă în Republica Moldova. Temperaturile vor ajunge până la +15°C

/ Acum 1 zi

Opt companii din țară vor beneficia de granturi pentru amenajarea spațiilor prietenoase familiei și copiilor