ro

 

Societate
16 Noiembrie, 2026 / 01:37
/ 07 Octombrie, 2021

Debitorii nu vor putea fi evacuați din casă în perioada rece a anului

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 7 oct. /MOLDPRES/. Parlamentul a aprobat, astăzi, în lectură finală, două proiecte de lege care au drept scop susținerea socială a cetățenilor, comunică MOLDPRES.

Primul document prevede modificarea Codului de executare al Republicii Moldova. Ca urmare, debitorii nu vor putea fi evacuați din casă în perioada rece a anului, dacă aceștia nu dispun de o altă locuință corespunzătoare unde s-ar putea muta, în timpul declarării stării de urgență, de asediu sau de război, precum și în cazul declarării stării de urgență în sănătate publică. Totodată, este extinsă lista bunurilor și veniturilor debitorilor, care nu pot fi urmărite.

Ce de al doilea proiect vizează modificarea legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Astfel, 56 de funcționari transferați în alte funcții, ca urmare a reorganizării unor ministere, vor beneficia de achitarea diferenței de salariu, în cazul în care acesta va fi mai mic decât leafa medie lunară calculată până la transferare.

Documentele vor intra în vigoare la data publicării în ”Monitorul Oficial”.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Poliția din Criuleni investighează un caz de tentativă de omor

/ Acum 2 zile

Vremea se răcește în weekend: minime de până la -5 grade Celsius și intensificări ale vântului

/ Acum 2 zile

„Totul este pregătit”: 40 de hectare de plop vor fi plantate sâmbătă la Pogănești. Ministrul Gheorghe Hajder invită cetățenii la campania de împădurire

/ Acum 2 zile

Numărul vizitatorilor străini în Republica Moldova a crescut cu 9,3 la sută în nouă luni ale anului curent

/ Acum 2 zile

Cod galben de vânt pe întreg teritoriul țării: poliția vine cu recomandări pentru cetățeni

/ Acum 2 zile

Trafic rutier suspendat în weekend pe strada Ismail din capitală: cum va circula transportul public

/ Acum 2 zile

Elevii se vor putea înscrie individual la selecția pentru loturile naționale participante la competițiile internaționale de matematică și informatică

/ Acum 2 zile

CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă

/ Acum 2 zile

VIDEO // Rețea de trafic de droguri, destructurată în sudul țării. Doi bărbați din Comrat, reținuți de organele de forță

/ Acum 2 zile

Centrele ASP din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești vor elibera acte de identitate în ziua alegerilor din UTA Găgăuzia

/ Acum 2 zile

Schimb de experiență cu Irlanda pentru modernizarea serviciilor de ocupare. Ministra Natalia Plugaru: „Vom dezvolta acest parteneriat pentru a aduce beneficii cetățenilor”

/ Acum 2 zile

Cinci incidente aeriene au fost înregistrate în Republica Moldova în ultima săptămână

/ Acum 2 zile

VIDEO // Zece cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean și o mie de dispozitive pentru protejarea păsărilor, instalate pe linia Vulcănești–Chișinău

/ Acum 2 zile

FOTO // IGSU a fost dotat cu 43 de automobile de teren, cu sprijinul Băncii Mondiale