ro

 

Societate
25 Iunie, 2026 / 23:51
/ Acum 3 ore

Doi elani, împușcați ilegal la Briceni. Poliția a deschis un dosar penal pentru braconaj

Polițiștii din Briceni investighează un caz grav de braconaj, după ce au descoperit doi elani împușcați ilegal într-o gospodărie din oraș. Informația a fost făcută publică de Inspectoratul General al Poliției, care a precizat că intervenția a avut loc în urma unor informații operative primite în seara zilei de ieri, transmite MOLDPRES.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au depistat două exemplare de elan deja împușcate și mai multe persoane care participau la măcelărirea animalelor. În urma constatărilor, a fost inițiat un proces penal pentru vânat ilegal.

În cadrul cercetării locului faptei, polițiștii au ridicat mai multe probe relevante, inclusiv tuburi de cartuș, care urmează să fie supuse expertizelor de specialitate pentru a stabili circumstanțele exacte ale comiterii infracțiunii.

La documentarea cazului au participat și specialiști ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, precum și reprezentanți ai autorităților de mediu, care efectuează verificări suplimentare privind proveniența animalelor și respectarea legislației în domeniul protecției faunei.

Potrivit Poliției, în prezent sunt desfășurate acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și elucidarea completă a cazului.

Oamenii legii reiterează că vor interveni ferm în toate cazurile de braconaj și îndeamnă cetățenii să sesizeze imediat autoritățile atunci când observă activități ilegale care afectează fauna sălbatică.


 
Ultimele Știri
/ Acum 12 ore

VIDEO // Ministrul Mediului suspendă ordinul privind recoltarea căprioarelor și anunță consultări publice

/ Acum 12 ore

Un fost angajat al poliției a fost condamnat la închisoare pentru abuz în timpul unei intervenții

/ Acum 13 ore

Șapte persoane din Bălți, înșelate într-o piramidă financiară. Un bărbat a fost condamnat la închisoare

/ Acum 13 ore

Marcel Bolboaca-Negru este noul atașat al apărării în cadrul Ambasadei SUA la Chișinău

/ Acum 13 ore

Canicula pune în pericol eficiența medicamentelor. Recomandările AMDM pentru păstrarea corectă a acestora pe timp de vară

/ Acum 14 ore

Rezultatele preliminare ale examenelor de gimnaziu au fost afișate

/ Acum 15 ore

DOC // Lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de gestionare a deșeurilor au fost declarate de utilitate publică

/ Acum 15 ore

Cabinete renovate și servicii îmbunătățite la Centrul de Sănătate Glodeni

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, joi, 25 iunie

/ Acum 1 zi

METEO // Temperaturi de până la 32 de grade pe 25 iunie

/ Acum 1 zi

Tentativă de omor la Buiucani. O femeie a fost stropită cu o substanță inflamabilă și incendiată de soț

/ Acum 1 zi

Un ofițer de la „Fulger” a fost rănit după o împușcătură accidentală în timpul serviciului

/ Acum 1 zi

Judecătorii, îngrijorați de tăieri salariale și limitări de sporuri. CSM cere modificarea proiectului

/ Acum 1 zi

Trafic suspendat pe două artere importante din Chișinău. Transportul public va circula pe rute modificate