ro

 

Societate
09 Noiembrie, 2026 / 20:00
/ 09 August, 2026

FOTO UPDATE // Poliția a finalizat cercetările. Aparatul de zbor prăbușit la Crocmaz ar putea fi o „dronă-rachetă”

UPDATE 20:52 Cercetările la fața locului, în urma căderii și exploziei unui aparat de zbor în extravilanul satului Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, au fost finalizate. Potrivit Poliției, explozia s-a produs la o înălțime de aproximativ 2,5 metri, în urma impactului aparatului cu un copac dintr-o fâșie forestieră.

„Potrivit constatărilor preliminare, fragmentele depistate prezintă caracteristici similare unor componente ale unei rachete ghidate, ceea ce indică faptul că aparatul ar putea fi de tip „dronă-rachetă”. Menționăm că, până în prezent, pe teritoriul Republicii Moldova nu au mai fost înregistrate cazuri de identificare a unui aparat de zbor de un asemenea tip”, se arată în comunicatul Poliției.


UPDATE 17:37 Prim-ministrul Vasile Tofan a avertizat că incidentul demonstrează că Republica Moldova nu este ferită de efectele războiului din regiune. Premierul a Tofan a mulțumit serviciilor de intervenție pentru rapiditatea cu care au acționat, precizând că nu există victime în urma incidentului.

„O dronă a lovit un copac. Bine că a lovit un copac și nu o casă. În același timp, aveam distrugeri la doar 8 centimetri de o locuință. Faptul că suntem în afara zonei de război, din păcate, nu ne protejează. S-a produs un incendiu, nu sunt victime. Incendiul a fost lichidat foarte rapid. Mulțumesc polițiștilor noștri și serviciilor de intervenție care au reacționat rapid și au localizat incendiul”, a declarat premierul citat de Moldova1.md.

Întrebat dacă urmează convocarea ambasadorului, Tofan a precizat că autoritățile vor lua măsurile necesare, fără a oferi detalii suplimentare. Premierul a comentat și atacul masiv asupra Odesei din aceeași zi, calificându-l drept un act de barbarie. 

„Acesta a fost cel mai puternic atac asupra Odesei. Odesa întotdeauna a fost victima unor atacuri sălbatice, dar acum atacul este și mai puternic. Lovesc fără nicio reținere în obiecte civile, în case. Este barbarism curat", a conchis Vasile Tofan.

UPDATE 16:49 Consiliul raional Ștefan Vodă informează că la data de 9 august, în jurul orei 13:20, prin intermediul Serviciului 112, a fost recepționată o sesizare privind observarea unui obiect zburător, asemănător unei drone, în extravilanul localității Crocmaz, raionul Ștefan Vodă.

„Verificările preliminare indică faptul că, pe o rază de aproximativ 1 km, fragmentele provenite de la obiectul zburător ar fi provocat deteriorarea unor acoperișuri și a unor elemente ale gospodăriilor din localitatea Crocmaz”, menționează autoritățile locale.

UPDATE 13:41 Poliția a stabilit cǎ nici o persoanǎ nu a avut de suferit în urma căderii obiectului și producerii incendiului. La fața locului au fost depistate fragmente, preliminar, ale unei drone de luptǎ. Specialiștii Secției tehnico-explozivă a Poliției se deplasează la locul incidentului și vor oferi mai multe detalii în urma expertizei vizuale și, ulterior, a celei de specialitate.

Știrea inițială: O explozie puternică s-a produs în această după-amiază în localitatea Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, în urma căreia a izbucnit un incendiu de vegetație. Poliția din Ștefan Vodă a fost sesizată cu puțin timp în urmă despre incident, transmite MOLDPRES.

Potrivit Poliției, toate forțele specializate se deplasează la fața locului pentru a stabili circumstanțele și cauza exploziei, precum și pentru a interveni la lichidarea incendiului.

Deocamdată, nu au fost oferite informații despre eventuale persoane rănite sau despre pagubele provocate.

Poliția urmează să revină cu detalii după ce echipele de intervenție vor ajunge la fața locului și vor clarifica circumstanțele producerii incidentului.

 

 

 

 

 


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Niciun moldovean printre victimele atacului armat din Cracovia. Precizările MAE

/ Acum 1 zi

Atenție, călători! Traficul prin postul vamal Otaci–Moghilev-Podolsk ar putea fi afectat luni dimineață

/ Acum 1 zi

Chișinăuienii sunt invitați la târgurile producătorilor autohtoni

/ Acum 1 zi

Duminică vine cu temperaturi de până la +10 grade și înghețuri nocturne

/ Acum 1 zi

Două persoane au murit într-un accident pe traseul R-16. Printre victime este șeful Poliției din Fălești

/ Acum 1 zi

Parlamentul a fost vizitat de elevi, studenți și delegații internaționale. Tinerii au discutat cu deputații și au asistat la ședințe plenare

/ Acum 1 zi

Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru

/ Acum 1 zi

Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de susținere pentru Polonia după atacul din Cracovia: „Republica Moldova este alături de voi”

/ Acum 2 zile

Republica Moldova pregătește un nou plan pentru asigurarea serviciilor medicale refugiaților

/ Acum 2 zile

Serviciul 112 a recepționat peste 180.000 de apeluri în octombrie. Care au fost cele mai frecvente solicitări

/ Acum 2 zile

Serviciul Vamal anunță măsuri pentru fluidizarea traficului de camioane la frontiera cu România

/ Acum 2 zile

Circa 5.000 de oameni din nouă localități vor beneficia de un nou post de intervenție în raionul Florești

/ Acum 2 zile

Personalul medical din spitalele țării, instruit pentru reducerea riscurilor și prevenirea incidentelor

/ Acum 2 zile

Două obiecte de tip aerostat au traversat neautorizat spațiul aerian național