Ex-președintele țării Igor Dodon a fost audiat la Procuratură
Chişinău, 29 dec. /MOLDPRES/. Ex-președintele țării Igor Dodon s-a prezentat astăzi la Procuratură, pentru a fi audiat în dosarul Energocom, relatează MOLDPRES.
„Este un dosar deschis pentru o situație din 2008-2009. Am discutat cu procurorul de caz, el mi-a prezentat o parte din cauzele acestui dosar. A fost semnarea ordonanței, am luat detaliile, am depus cerere ca să luam toate documentele din dosar. Unicul lucru de care îmi aduc minte este că în aprilie 2008 a fost lichidat Ministerul Energeticii și competențele au fost transmise la Ministerul Economiei”, a spus Dodon după discuțiile de la PG.
Igor Dodon a fost audiat astăzi în cadrul cauzei penale SA „Energocom” privind procurarea energiei electrice în perioada 2008-2009, atunci când el exercita funcția de ministrul al Economiei.
Avere nejustificată de peste 474.000 de lei, constatată de ANI în cazul unui ofițer al SPPS
Circa 1200 de tineri vor începe serviciul militar în termen în Armata Națională
Alexei Buzu anunţă o nouă rundă de consultări în contextul reformei APL: „Primăriile mici vor trebui să opteze pentru amalgamare, de dorit voluntară”
Un bărbat de 71 de ani, salvat de pompieri după ce s-ar fi intoxicat cu fum de la o sobă, la Fălești
Republica Moldova va încheia un acord de securitate socială cu Irlanda. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor
Cronica ARHIVELOR // Alexandru Plămădeală, artistul care a marcat sculptura basarabeană interbelică
O femeie a suferit arsuri în urma unei deflagrații provocate de o scurgere de gaz, la Leova
Programul „Moldova Pregătită”, ținta unor narațiuni manipulatorii. StratCom explică modul în care s-au răspândit zvonurile
VIDEO // Liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău va fi modernizat printr-o investiție de 85 milioane de lei
Un bărbat din Cimișlia a fost condamnat la 18 ani de închisoare după ce și-a omorât în bătaie concubina
Daniella Misail-Nichitin despre persoanele care se refugiază în regiunea transnistreană. Ce spune ministra despre cooperarea în identificarea infractorilor
Agenda evenimentelor miercuri, 21 octombrie
Tinerii și noii fermieri pot solicita finanțare de până la 3 milioane de lei pentru afaceri agricole
Republica Moldova are 1.790 de adăposturi, cu o capacitate de peste 350 de mii de persoane. Nu toate corespund standardelor
Prima vizită a premierului României va fi la Chișinău. Luca Niculescu anunță accelerarea proiectelor comune
Audiența TV în trimestrul III: zece posturi au concentrat peste 84% din cotele măsurate
Instruire antreprenorială și mentorat pentru supraviețuitoarele violenței. 20 de femei vor beneficia de vouchere pentru inițierea unei afaceri
Noi reguli pentru medicamentele autorizate în Moldova și România. Procedurile administrative vor fi simplificate
Volum dedicat parteneriatului european dintre România și Republica Moldova, lansat la București
ANALIZĂ // Guvernul Niculescu și câștigul esențial pentru Republica Moldova
Ordinea de zi a ședinței plenare din 22 octombrie a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului
Cronica ARHIVELOR // Maria Sagaidac, actrița care a îmbinat filmul cu știința
Republica Moldova participă la discuțiile privind digitalizarea autorizațiilor pentru transportul rutier internațional
Kremlinul anunță că este pregătit să reia negocierile trilaterale în prima jumătate a lunii noiembrie
Cinci pacienți cu afecțiuni grave au beneficiat de transplanturi de organe realizate la Spitalul Clinic Republican
Întreprinderea „Calea Ferată din Moldova” a înregistrat un profit de 22,7 milioane de lei în primele nouă luni ale anului 2026
VIDEO // Politica fiscală pentru 2027: TVA zero pentru un consum mai mare de electricitate și facilități pentru familii, agricultori și investitori
Piața UE a absorbit 69,9 milioane de euro din exporturile IT moldovenești în primul trimestru din 2026
NATO va desfășura mijloace suplimentare de supraveghere în regiunea Mării Negre
SUA, România și Germania, printre principalele piețe pentru serviciile IT moldovenești