FOTO // Apa potabilă ajunge mai aproape de locuitorii din Suruceni, Nimoreni și Malcoci, raionul Ialoveni
Lucrările de construcție a apeductului magistral Dănceni – Suruceni – Nimoreni – Malcoci avansează conform planului, iar investiția va asigura accesul locuitorilor din cele trei localități la un sistem modern și sigur de alimentare cu apă potabilă, transmite MOLDPRES.
Echipa Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Centru monitorizează permanent desfășurarea lucrărilor şi anunţă că una dintre cele mai importante etape tehnice a fost realizată. Este vorba de traversarea în subteran a drumului național M1 Leușeni – Chișinău, la km 79+650.
„Intervenția a fost efectuată printr-o metodă modernă, fără afectarea traficului rutier. Cu ajutorul unei freze speciale, a fost realizat tunelul sub carosabil, iar conducta de protecție a fost introdusă simultan, evitându-se astfel blocarea circulației pe unul dintre cele mai importante drumuri naționale. În prezent, montarea rețelei de apeduct continuă spre localitatea Malcoci. Din cei 12 kilometri de rețea prevăzuți în proiect, au fost deja executați peste 10 kilometri”, indică ADR Centru.
Totodată, sunt în desfășurare lucrările de asamblare și instalare a stațiilor de clorinare, iar în perioada următoare urmează construcția stației de pompare din Nimoreni. Proiectul include edificarea unui castel de apă, precum și instalarea unor sisteme moderne de tratare și dezinfectare a apei.
La finalizarea investiției, locuitorii din Suruceni, Nimoreni și Malcoci vor beneficia de servicii de alimentare cu apă potabilă mai sigure, eficiente și conforme standardelor actuale.
Valoarea proiectului este de aproximativ 18 milioane de lei, bani alocați de Guvernul Republicii Moldova prin Agenția de Dezvoltare Regională Centru, din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), cu contribuția autorităților publice locale.
Al doilea lot de vaccin antigripal a ajuns la ANSP. Urmează distribuirea dozelor către instituțiile medicale
Un pieton a decedat, lovit de o mașină pe bulevardul Dacia din Chișinău. Șoferul a fugit, abandonând automobilul
Agenda evenimentelor vineri, 23 octombrie
Ploi puternice pe arii extinse, temperatura aerului va ajunge la +17 grade Celsius, vineri
Procurorul Petru Iarmaliuc a trecut evaluarea externă de integritate
Gheorghe Hajder a discutat cu noua ministră a Mediului din România: „Proiectele bune trebuie să continue pe ambele maluri ale Prutului”
Magistratul Veaceslav Cernalev a fost audiat de Comisia de Evaluare a Judecătorilor
Incident violent într-o școală din capitală. Un elev de 14 ani a suferit leziuni în urma unui caz de agresiune
FOTO // Trei carabinieri moldoveni s-au întors din Kosovo după șase luni de misiune de menținere a păcii
Reorganizarea școlilor: 1.649 de elevi primesc alocații, iar 57 de autobuze au fost alocate pentru transport
FOTO // Dispozitive noi pentru diagnosticarea pacienților cu tuberculoză. Spitalul Clinic Municipal de Ftiziopneumologie, dotat cu echipamente moderne
FOTO // „Satul European”: apă la robinet și un centru cultural renovat pentru locuitorii din Zăbriceni
O femeie, reținută pentru implicarea într-o grupare de escroci. Victima ar fi fost înșelată cu 170 000 de lei
STISC atenționează: două vulnerabilități critice în PHP ar putea permite atacatorilor să execute cod de la distanță
Consumul de energie în zece spitale din Moldova ar urma să scadă cu 40%. Primele două spitale au intrat în proces de renovare
Peste 22.000 de persoane au primit dispozitive medicale compensate în luna septembrie
Trei procurori au fost audiați de Comisia de evaluare
A fost desemnat un nou antreprenor pentru finalizarea apeductului Prut-Fălești
FOTO // Ansamblul „Ciuleandra” a reprezentat Republica Moldova la un festival internațional de folclor din Bosnia și Herțegovina
Austria expulzează patru diplomați ruși din cauza unor suspiciuni de spionaj
VIDEO // Peste 60 de milioane de lei vor fi investiți în modernizarea Liceului „Lucian Blaga” din Chișinău
BPR: Manifestația de la Tiraspol încearcă să exploateze problemele cetățenilor în scopuri politice. Ivan Țurcan: „Sunt acțiuni propagandistice”
Ucraina caută să mute controalele vamale pe teritoriul unor țări UE pentru a evita dronele rusești
FOTO // Un nou program de formare urmărește consolidarea leadershipului universitar
Un tânăr a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru escrocherii de peste 240.000 de lei
Atenție, șoferi! Pe traseele din țară se circulă în condiții de ceață
Peste 200 de clădiri din Chișinău au fost conectate la încălzire
Refugiații și migranții vulnerabili vor beneficia de acces mai bun la serviciile de sănătate
COMENTARIU în legătură cu manifestarea de la Tiraspol
CHINA EXPO – Christmas Sale, în premieră la Moldexpo, pe 17 decembrie