FOTO // Apă potabilă, drumuri și trotuare noi pentru locuitorii satului Brînza
Locuitorii satului Brînza, raionul Cahul, se bucură de condiții de trai îmbunătățite în urma implementării mai multor proiecte de dezvoltare realizate prin programele naționale „Satul European”, „Satul European Expres” și „Europa este aproape”. În ultimii patru ani, în localitate au fost investite peste 10 milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii și a serviciilor publice, relatează MOLDPRES.
Una dintre cele mai importante investiții vizează reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, proiect implementat prin Programul „Satul European”, ediția a II-a. În cadrul acestuia au fost forate două sonde arteziene, au fost instalate patru turnuri noi de apă și a fost reabilitat castelul de apă existent. Drept urmare, toți locuitorii satului, instituțiile publice și agenții economici beneficiază în prezent de acces la un sistem modernizat de aprovizionare cu apă potabilă.
Tot prin Programul „Satul European”, ediția I, a fost renovată fațada Casei de Cultură din localitate. Clădirea a fost termoizolată și modernizată, iar spațiul din preajmă a fost amenajat și pavat pentru organizarea activităților culturale și comunitare.
Siguranța pietonilor a fost îmbunătățită prin construirea unui trotuar pe strada Ștefan cel Mare, în cadrul Programului „Satul European Expres”. Noua infrastructură facilitează accesul către instituțiile de învățământ, biserică și oficiul medicilor de familie, oferind condiții mai sigure de deplasare pentru locuitori.
De asemenea, prin Programul „Europa este aproape” a fost reabilitat capital un segment de drum de pe strada Prieteniei, care asigură conexiunea dintre centrul satului, gospodăriile din zonă și drumul regional R34 Chișinău–Giurgiulești.
Pentru realizarea celor patru proiecte, Guvernul a alocat prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală circa 10,2 milioane de lei, iar autoritățile publice locale au contribuit cu peste 662 de mii de lei.
Primarul localității, Ion Gavrila, a declarat că investițiile au adus schimbări vizibile în comunitate, contribuind la creșterea nivelului de confort, siguranță și acces la servicii publice de calitate.
Satul Brînza din raionul Cahul are peste 2.400 de locuitori, dintre care aproximativ 300 sunt copii.
Trei procurori au fost audiați de Comisia de evaluare
A fost desemnat un nou antreprenor pentru finalizarea apeductului Prut-Fălești
VIDEO // Peste 60 de milioane de lei vor fi investiți în modernizarea Liceului „Lucian Blaga” din Chișinău
FOTO // Un nou program de formare urmărește consolidarea leadershipului universitar
Un tânăr a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru escrocherii de peste 240.000 de lei
Atenție, șoferi! Pe traseele din țară se circulă în condiții de ceață
Peste 200 de clădiri din Chișinău au fost conectate la încălzire
Refugiații și migranții vulnerabili vor beneficia de acces mai bun la serviciile de sănătate
Legea privind investigarea accidentelor din transporturi, publicată în Monitorul Oficial
INTERVIU MOLDPRES // Ce trebuie să știe o femeie care se află într-o relație abuzivă? Dominika Stojanoska, reprezentanta de țară UN Women: „Violența nu este vina ei și nu trebuie să treacă singură prin această situație”
DOC // Noi reguli pentru desemnarea judecătorilor Curții Constituționale. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial
Al doilea lot de vaccin antigripal a ajuns la ANSP. Urmează distribuirea dozelor către instituțiile medicale
Un pieton a decedat, lovit de o mașină pe bulevardul Dacia din Chișinău. Șoferul a fugit, abandonând automobilul
Agenda evenimentelor vineri, 23 octombrie
Președinta Maia Sandu condamnă incidentul de la Telenești: „Războiul purtat de Rusia continuă să pună în pericol viețile cetățenilor”
Examenul de certificare a competențelor de limba română va fi susținut de 100 de elevi. Probele vor fi organizate în mai multe zile
Un colaborator al Ambasadei Rusiei la Chișinău va fi declarat persona non grata, după ce o dronă încărcată cu explozibil a căzut în raionul Telenești
Prim-ministrul Vasile Tofan s-a întâlnit cu tinerii care au adus Republicii Moldova trei medalii la Campionatul Mondial de Robotică
Acces facilitat pe piața europeană: BEI acordă 150 de milioane de euro pentru modernizarea sectorului agroalimentar prin programul „Livada Moldovei II”
Premierul Vasile Tofan și Vicepreședintele Băncii Europene de Investiții au discutat despre accelerarea proiectelor de dezvoltare în Republica Moldova
Două cazuri de încălcare a spațiului aerian național, înregistrate în ultima săptămână. Ministerul Apărării reiterează necesitatea consolidării capacităților de apărare aeriană
Vicepremierul Valeriu Chiveri a participat la marcarea a 30 de ani de activitate a Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol
Serghei Tarnovschi a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial de canoe maraton din Argentina
FOTO // Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol, trei decenii de luptă pentru educația în limba română. Autoritățile anunță progrese privind soluționarea problemei sediului
O dronă a căzut în satul Chiștelnița din raionul Telenești. Poliția a securizat zona
Premieră la alegerile din 1 noiembrie 2026: alegătorii vor putea vota cu buletinul digital din aplicația EVO
BNM simplifică regulile valutare: transferuri și investiții de până la 100.000 de euro fără autorizație
CEC a aprobat simbolurile electorale pentru imprimare în buletinele de vot la alegerile regionale din 15 noiembrie
FOTO, VIDEO // Șefa statului Maia Sandu, întâmpinată de președintele Ungariei, András Baka, la Palatul Sándor din Budapesta
Accident grav la Hâncești. O fetiță de opt ani a fost lovită de un automobil pe trecerea de pietoni