ro

 

Societate
26 Martie, 2026 / 12:48
/ 14 Septembrie, 2025

FOTO// Maia Sandu s-a întâlnit cu diaspora din Potsdam: „Oriunde ne poartă drumurile, rămânem uniți prin legătura cu Moldova”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut în acest weekend o întâlnire cu reprezentanții diasporei moldovenești din Potsdam, Germania. Șefa statului a subliniat rolul esențial al comunităților de peste hotare în susținerea parcursului european al țării și în consolidarea unității naționale, comunică MOLDPRES.

„Ce multă lume frumoasă am întâlnit la Potsdam! Familiile nu stau mereu sub același acoperiș, dar rămân familii — la fel și noi, moldovenii. Oriunde ne poartă drumurile, rămânem uniți prin legătura cu Moldova și prin dorința de a o vedea pașnică, liberă și prosperă”, a declarat Maia Sandu.

Președinta a făcut apel la responsabilitate civică și implicare, subliniind că momentul actual este unul decisiv pentru viitorul Republicii Moldova.

„Astăzi, mai mult ca oricând, moldovenii de pretutindeni trebuie să arate conștientizare, implicare, integritate și curaj. Alegerile pe care le facem acum vor decide dacă vom reuși să construim o țară puternică, unită și respectată în lume — o Moldovă care, într-un viitor apropiat, va fi parte a Uniunii Europene”, a adăugat șefa statului.

Întâlnirea de la Potsdam se înscrie în seria de discuții pe care Maia Sandu le are cu diaspora moldovenească din diverse țări, în contextul intensificării eforturilor de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană.


 
Ultimele Știri
/ Acum 20 ore

FOTO // IGSU și SMURD desfășoară exerciții simulate de urgență pe ambele maluri ale Prutului

/ Acum 20 ore

VIDEO // Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a inspectat Centrala de la Novodnestrovsk și a confirmat stoparea sursei de poluare pe râul Nistru

/ Acum 21 ore

VIDEO // Cinci persoane, reținute pentru escrocherii cu criptomonede și spălarea banilor

/ Acum 22 ore

Atenție, șoferi! Amenzile rutiere aplicate în străinătate ar putea fi recunoscute și executate în Moldova

/ Acum 22 ore

Vicepremierul Vladimir Bolea în dialog cu tineri diplomați despre viitorul infrastructurii și rolul noii generații în modernizarea țării: „Vreau să fiți mândri de țara voastră”

/ Acum 23 ore

Autoritățile de la Chișinău și Comisia Europeană analizează progresele în justiție

/ Acum 23 ore

FOTO // USMF „Nicolae Testemițanu” va beneficia de echipamente și consumabile medicale pentru Centrul de Medicină Tradițională Chineză

/ Acum 23 ore

Veteranii, angajați în câmpul muncii, vor avea acces la tratamente sanatoriale

/ Acum 23 ore

Uniunea Europeană extinde asistența pentru gestionarea poluării pe râul Nistru prin mobilizarea unor noi resurse

/ Acum 23 ore

Statul va investi peste 31 milioane de lei în dezvoltarea orașului Telenești

/ Acum 1 zi

Peste 30 de focare de vegetație, lichidate de pompieri. IGSU îndeamnă cetățenii să evite aprinderea deșeurilor

/ Acum 1 zi

Prejudiciu de 90 de mii de lei în urma unui caz de braconaj piscicol pe lacul Costești–Stânca

/ Acum 1 zi

Descinderi CNA în nordul și centrul țării. Zece persoane, reținute în dosare ce vizează scheme de colectare a mijloacelor financiare ilicite de la transportatori

/ Acum 1 zi

Indemnizațiile zilnice pentru copiii aflați în servicii de plasament vor fi indexate din 1 aprilie