FOTO // Peste 1.000 de oameni au participat la Marșul Familiei din Chișinău
Peste 1.000 de persoane au participat duminică, 11 octombrie, la Marșul Familiei „Înrădăcinați în tradiție”, organizat de Mitropolia Basarabiei în centrul Chișinăului. Copii, părinți, bunici și peste 100 de preoți și diaconi au mers de la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt până la Pretura sectorului Buiucani, într-un eveniment dedicat familiei creștine, credinței și legăturii dintre generații, relatează MOLDPRES.
Manifestarea s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Antonie, Mitropolitul Basarabiei și Arhiepiscopul Chișinăului, în contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine în Patriarhia Română. Înainte de pornirea în marș, participanții au rostit rugăciuni pentru binecuvântarea familiilor, înțelegerea dintre soți și creșterea copiilor, dar și pentru persoanele singure, văduvi, orfani și oamenii aflați în suferință.
Pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, coloana a fost condusă de tineri îmbrăcați în port tradițional, care au purtat icoane dedicate sărbătorii și Anului omagial. Pe parcurs, altor participanți li s-au alăturat familii din Chișinău și din localitățile eparhiei, iar prezența copiilor, părinților și bunicilor a ilustrat mesajul evenimentului: păstrarea și transmiterea credinței și a tradițiilor de la o generație la alta.
La Pretura sectorului Buiucani, participanții au luat parte la conferința „Familia: între binecuvântarea lui Dumnezeu și provocările societății de azi”, susținută de părintele dr. Constantin Sturzu, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor. Prelegerea a abordat vocația căsătoriei, dragostea și responsabilitatea în familie, educația copiilor și provocările societății contemporane.
Discuțiile au continuat printr-un dialog cu participanții, care au adresat întrebări despre dificultățile vieții de familie și educația tinerei generații. Organizatorii au mulțumit comunităților parohiale, voluntarilor și instituțiilor care au contribuit la desfășurarea marșului și a conferinței.
FOTO // Drumul și podul peste Cogîlnic din Hâncești, reconstruite cu investiții de 24,8 milioane de lei
Guvernul lansează programul „Moldova Pregătită”, pentru a instrui cetățenii să facă față situațiilor de criză. Prima ediție va fi lansată în noiembrie
Agenda evenimentelor luni, 12 octombrie
Directoarea Centrului pentru Artă Contemporană, Lilia Dragneva, este femeia decedată în urma accidentului produs în județul Vaslui
MEC a premiat participanții care au obținut cele mai bune rezultate la Marea Dictare Națională
MAE: Cetățenii moldoveni nu se numără printre victimele atacului asupra aeroportului din Riad, Arabia Saudită
O moldoveancă a decedat în urma unui accident rutier produs în județul Vaslui
Drona depistată în raionul Anenii Noi. Polițiștii au dezactivat partea de luptă și au eliminat riscul unei explozii necontrolate
VIDEO // Stația de captare a apei de la Leova funcționează în regim normal. Ministrul Gheorghe Hajder: „Autoritățile sunt pregătite să intervină suplimentar, dacă situația o va impune”
Cetățenii vor beneficia de compensații la energie și în acest sezon rece. Autoritățile examinează posibilitatea extinderii numărului de gospodării eligibile
Accident grav la Râșcani. Un bărbat a decedat, iar o femeie a suferit traumatisme
O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian național și a explodat în raionul Anenii Noi
Aparatele electrice de încălzit trebuie achiziționate doar din magazine specializate. Cumpărătorii, îndemnați să verifice certificatele de conformitate și garanție
Fermentarea vinului poate provoca intoxicații. Recomandările salvatorilor pentru evitarea riscurilor
Locuitorii din cinci localități ale raionului Telenești vor beneficia de screening pulmonar gratuit
Relațiile Republicii Moldova cu Norvegia și Turcia, discutate de Igor Grosu cu ambasadoarele celor două state
FOTO // Foaia de parcurs pentru aderarea la UE, discutată de Cristina Gherasimov cu societatea civilă
O femeie din Chișinău, victima unei escrocherii telefonice. A transferat aproape 300 000 de lei unor persoane necunoscute
Chimioterapia este disponibilă și la Spitalul Clinic Bălți. Pacienții vor avea acces la tratament mai aproape de casă
Marta Kos: „Vor adera la UE numai țările care îi vor putea consolida securitatea”
Polițiștii intensifică activitățile de combatere a utilizării telefonului la volan. Șoferii riscă amenzi de până la 600 de lei
VIDEO // Investiții de 80 de milioane de euro în școlile profesionale. 47 de clădiri vor fi renovate
Kremlinul respinge propunerea unui armistițiu de 60 de zile pentru organizarea alegerilor în Ucraina
Americanii Robert Hall și Michael Woodford au câștigat Premiul Nobel pentru Economie
Un fost judecător, pe banca acuzaților pentru trafic de influență. Acesta și-ar fi recunoscut vinovăția
UE adoptă noi sancțiuni împotriva Rusiei
ANTA a eliberat în septembrie peste 8.600 de documente pentru operatorii din transportul rutier
Caz tragic la Vulcănești. Un bărbat a fost găsit mort în curtea gospodăriei, după ce ar fi fost atacat de propriul câine
AIPA a autorizat spre plată subvenții de peste 220 de milioane de lei în ultima săptămână
Legumicultorii pot accesa finanțări de până la două milioane de lei pentru modernizarea afacerilor