ro

 

Societate
02 Noiembrie, 2026 / 17:42
/ 03 August, 2026

Geniștii Armatei Naționale au executat 11 misiuni de deminare în iulie. O dronă Gheran-2, printre obiectele neutralizate

Geniștii Armatei Naționale au desfășurat, pe parcursul lunii iulie, 11 misiuni de deminare în mai multe raioane ale Republicii Moldova, în cadrul cărora au identificat și nimicit 13 obiecte explozive. Intervențiile au avut loc în urma sesizărilor primite de la autoritățile competente și au vizat localități din raioanele Ungheni, Ștefan Vodă, Căușeni, Strășeni, Hâncești, Anenii Noi și Dubăsari, comunică MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Apărării, una dintre cele mai importante intervenții a fost efectuată în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi, unde un localnic a descoperit muniții în timpul unor lucrări de construcție. Echipa de deminare a Batalionului Geniu „Codru” a cercetat terenul și a identificat 502 cartușe de calibrul 7,92 mm, provenite din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

O altă misiune de amploare a avut loc în satul Copanca, raionul Căușeni. Aici, geniștii au intervenit după ce localnicii au semnalat prezența unei drone de tip Gheran-2, căzută la aproximativ 30 de metri de o locuință. Potrivit Armatei Naționale, aparatul de zbor a ajuns pe teritoriul Republicii Moldova în urma atacului masiv lansat de Federația Rusă asupra Ucrainei în noaptea de 13 iulie.

Reprezentanții Armatei Naționale le reamintesc cetățenilor că, în cazul descoperirii unor obiecte explozive, trebuie să anunțe imediat Serviciul 112 sau autoritățile publice locale și să nu atingă, mute, demonteze ori arunce în foc munițiile găsite.


 
Ultimele Știri
/ Acum 7 ore

O mamă a cinci copii a învins o afecțiune gravă după 20 de zile de tratament la Terapie Intensivă. Cazul complex a fost tratat la Institutul de Medicină Urgentă

/ Acum 8 ore

VIDEO // A început înregistrarea pentru compensațiile la energie, sezonul rece 2026-2027. Natalia Plugaru: „Guvernul continuă să fie alături de cetățeni”

/ Acum 10 ore

Cetățeni ai Republicii Moldova, implicați într-un accident rutier în județul Iași: nouă persoane au fost rănite

/ Acum 10 ore

Agenda evenimentelor, luni, 2 noiembrie

/ Acum 1 zi

VIDEO // Concursul „EU&bunicii mei”: câștigătorii locului III au ajuns la Berlin

/ Acum 1 zi

Un pădurar a fost prins în timp ce transporta ilegal aproximativ trei metri cubi de lemn

/ Acum 1 zi

Tânăr de 22 de ani, ucis în urma unei altercații în sectorul Botanica. Un suspect a fost reținut

/ Acum 1 zi

Guvernul respinge informațiile despre compromiterea semnăturii electronice. Rezultatele preliminare ale investigației nu confirmă falsificarea

/ Acum 1 zi

O altă dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în zona de nord a țării

/ Acum 2 zile

O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova. Traficul aerian, restricționat temporar în nordul țării

/ Acum 2 zile

Un șofer de 65 de ani a murit într-un accident rutier produs la Pîrlița, Ungheni

/ Acum 2 zile

Cetățenii pot solicita clarificări privind datele personale după atacul cibernetic asupra serviciilor guvernamentale

/ Acum 2 zile

Din 1 noiembrie, șoferii sunt obligați să circule cu faza scurtă a farurilor și pe timp de zi

/ Acum 2 zile

Iarmaroace și târguri cu produse autohtone, organizate în weekend în mai multe sectoare ale capitalei