În luna august, peste 600 de persoane din capitală s-au adresat la medici după ce au suferit alergii din cauza ambroziei
Chişinău, 2 sep. /MOLDPRES/. În luna august, peste 600 de persoane s-au adresat la instituțiile medicale primare din capitală după ce au suferit alergii din cauza ambroziei. Anunțul a fost făcut astăzi de către șeful Direcției generale asistență medicală și socială a Primăriei capitalei, Boris Gîlca, în cadrul unei conferințe de presă susținută în comun cu șefa Întreprinderii Municipale „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi", Victoria Covali, transmite MOLDPRES.
Potrivit lui Gîlca, numărul persoanelor ce suferă din cauza reacțiilor alergice ar fi de 10 ori mai mare - circa 6000, iar la nivel național acesta ar depăși semnificativ cifra. „După adresarea la medic, pacientul urmează să efectueze un test la alergeni, care este realizat în laboratoarele private și este foarte costisitor. Sunt persoane ce se adresează la farmacie pentru a li se recomanda un preparat anti-alergic, în așa cazuri medicamentul poate fi ineficient. Preparatele sunt destul de costisitoare și necesită a fi procurate anual, în perioada de creștere și înflorire a plantei, de aceea propunem includerea acestora în lista medicamentelor compensate”, a spus Boris Gîlca.
Autoritățile locale au specificat că nu ar deține pârghiile necesare pentru a aplica sancțiuni pentru agenții publici sau privați, care nu respectă măsurile de combatere a ambroziei. „Nu suntem abilitați cu responsabilități de control și amendare. Eradicarea ambroziei revine autorităților locale doar în cazul în care este imposibilă identificarea proprietarilor terenurilor. În perioada iunie-septembrie muncitorii au utilizat metoda tehnică și cea chimică pentru lichidarea plantei. Aceasta are cel mai mare nivel de răspândire în sectorul Buiucani al capitalei. Se observă că planta a dezvoltat deja o rezistență la preparatele chimice, de aceea vor fi efectuate testări pentru a identifica alte tipuri de erbicide”, a spus șefa Întreprinderii Municipale „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi", Victoria Covali.
Ministerul Sănătății a specificat anterior că măsura principală de prevenire a alergiei constă în evitarea expunerii la ambrozie. „Pentru a putea fi diminuat contactul cu aceasta, planta trebuie să fie nimicită. Tratamentele medicamentoase au menirea doar să reducă amplitudinea simptomelor. Oferirea accesului gratuit la medicamente antialergice persoanelor, majoritatea sănătoase, cu alergie la ambrozie, nicidecum nu va soluționa incidența acestor stări, soluția fiind eradicarea buruienii”, se menționează într-un comunicat de presă a instituției.
Conform autorităților municipale, anul trecut, pe teritoriul capitalei au fost lichidate 41 de hectare de ambrozie, fiind cheltuit în acest sens circa 1 milion de lei (aproximativ 50 mii de euro). Pe lângă prelucrarea chimică, planta este smulsă sau tăiată de 3-4 ori pe sezon. Dacă anul este unul ploios, atunci sunt necesare intervenții suplimentare.
Potrivit legislației, responsabili de distrugerea ambroziei sunt proprietarii sau administratorii de terenuri și autoritățile publice locale în gestiunea cărora se află spațiile de lângă drumurile publice, căile ferate, parcuri, lacuri, zone de agrement etc. Totodată, responsabile de verificarea și monitorizarea terenurilor cu ambrozie sunt subdiviziunile teritoriale ale Inspectoratului pentru Protecția Mediului, ale Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor şi ale Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.
Trei persoane au fost traumatizate în urma unui grav accident rutier produs la Calfa, Anenii Noi
FOTO // Academia „Ștefan cel Mare” a inaugurat un laborator pentru instruirea operatorilor de drone
Cinci centre de tineret vor beneficia de 500 mii de euro pentru dotări și suport tehnic
FOTO // Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” s-a încheiat
CNED a lansat înscrierile la concursul Moldova Eco Energetică, ediția 2026
DOC // Noi reguli pentru recunoașterea calificărilor profesionale obținute peste hotare. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial
VIDEO // Bubuitură puternică auzită în zona Colonița. Poliția verifică mai multe localități
Agenda evenimentelor, vineri, 18 septembrie
Vreme fără precipitații, vineri, 18 septembrie. Temperaturile vor ajunge până la 26 de grade Celsius
Doi judecători din completele anticorupție, audiați în cadrul evaluării externe
Tinerii absolvenți de la pedagogie pot depune dosarele pentru ocuparea funcțiilor didactice vacante din școli și grădinițe
UPDATE // Activitatea punctului de trecere a frontierei Palanca a fost reluată și se desfășoară în regim normal
VIDEO // Un motociclist fără permis a ajuns la spital după ce a ignorat somația polițiștilor și a provocat un accident la Chișinău
Centrul pentru adolescenți cu autism și boli rare din municipiul Chișinău va fi renovat
Prim-ministrul Vasile Tofan, la Etno Fest Taraclia: „Diversitatea culturilor și tradițiilor face Moldova mai bogată”
Sărbătoarea Berii Oktoberfest 2026 începe la München. Un litru de bere ajunge la 15,90 euro
Gheorghe Hajder de Ziua Silvicultorului: „Să avem cât mai multe păduri de crescut, de protejat și de lăsat generațiilor următoare”
MAE condamnă incidentul produs în apropierea localității Colonița: „O nouă consecință a războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei”
Poliția de Frontieră monitorizează situația după o explozie în apropierea hotarului cu Ucraina. Pe teritoriul Republicii Moldova nu au fost găsite fragmente
Donald Trump a promulgat legea privind noile sancțiuni împotriva Rusiei
Trafic rutier suspendat temporar pe o porțiune a străzii Meșterul Manole din Chișinău
Grădinițele din comunitățile care găzduiesc refugiați pot beneficia de investiții în apă și sanitație
„Arta prinde viață” – expoziție imersivă găzduită de Parlament
VIDEO // De la actele din telefon la semnătura electronică. Peste 200 de studenți din Moldova au aflat ce pot face online cu serviciile statului
FOTO // Antrenorii școlilor sportive au fost instruiți să acorde primul ajutor premedical
Republica Moldova, lider european la creșterea sosirilor turistice în prima jumătate a anului 2026
FOTO // Ministrul Agriculturii Eugeniu Osmochescu vine cu soluții pentru fluidizarea exporturilor prin Giurgiulești: „Vom evita blocarea mărfurilor, pentru a asigura condiții mai bune pentru producători”
Republica Moldova va găzdui în premieră o competiție internațională pentru câini de căutare și salvare
VIDEO // Moldova își menține poziția pe piața vinului din Uniunea Europeană
Polonia se alătură Ucrainei și aliaților săi într-un proiect comun de apărare antiaeriană