ro
Societate
28 Mai, 2025 / 07:34
/ Acum 1 zi

În zilele de odihnă, polițiștii au stabilit peste 3 700 de abateri rutiere pe traseele din țară

În zilele de odihnă, polițiștii au stabilit peste 3 700 de abateri rutiere pe traseele din țară. Cele mai multe dintre acestea – 1 805 vizează depășirea limitei de viteză, transmite MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, 52 de conducători auto au fost înlăturați de la volanul mijlocului de transport, fiind depistați în stare de ebrietate. Alți 551 nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate și semnalele de interzicere ale semafoarelor.

De asemenea, 511 șoferi conduceau vehiculul fără a fi supus reviziei tehnice anuale și în lipsa poliței de asigurare de răspundere civilă auto, iar 287 au oprit mijlocul de transport în locuri interzise.

La fel, 61 de persoane au fost sancționate pentru neacordarea priorității legale pietonilor, iar 251 au fost amendați pentru necuplarea centurii de siguranță și purtarea convorbirilor telefonice în timpul șofatului. Alți 47 de conducători auto au primit amendă pentru conducerea vehiculului cu încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce.

În zilele de odihnă, polițiștii au intervenit în 1 823 de cazuri, solicitări parvenite la Serviciul Unic 112.