ro

 

Societate
13 Septembrie, 2026 / 02:18
/ 21 Octombrie, 2022

Legea privind emisiile industriale a fost publicată în Monitorul Oficial

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 21 oct. /MOLDPRES/. Decretul de promulgare și Legea privind emisiile industriale au fost publicate astăzi în Monitorul Oficial, comunică MOLDPRES.

Noua lege face parte din angajamentele asumate de țara noastră în cadrul Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, la capitolul ”Mediul înconjurător”.

Documentul presupune instituirea unui cadru normativ care vizează prevenirea și controlul poluării provocate de activitățile industriale și economice, în vederea reducerii emisiilor în aer, apă și sol. În acest sens, sunt definite scopul, principiile și domeniul de aplicare a prevederilor legii, atribuțiile autorităților în domeniul prevenirii și controlului poluării, precum și obligațiile operatorilor și specialiștilor de mediu.

De asemenea, documentul reglementează procedura de eliberare a autorizațiilor integrate de mediu/autorizației de mediu, condițiile și termenii de emitere a actelor permisive. Totodată, noua lege propune crearea unui sistem de control de mediu prin asigurarea respectării cerințelor din autorizația de mediu, care va fi realizat de Inspectoratul pentru Protecția Mediului.

Sursa: monitorul.gov.md


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Încă un procuror a promovat evaluarea externă după reevaluarea dosarului

/ Acum 1 zi

FOTO // Comisara Europeană Hadja Lahbib a vizitat Echipa de Căutare și Salvare Urbană Moldova: demonstrație practică cu utilizarea echipamentelor oferite de UE

/ Acum 1 zi

Asistentă socială din Chișinău, vizată într-un dosar de trafic de influență. Ar fi perceput lunar bani din indemnizația unei familii vulnerabile

/ Acum 1 zi

Reguli noi pe Aeroportul Chișinău, în perioada tranzitului pelerinilor hasidici: acces permis doar pasagerilor, personalului aeroportuar și membrilor echipajelor aeronavelor

/ Acum 1 zi

VIDEO // Un bărbat a fost arestat după ce ar fi vândut un permis de conducere ucrainean fals într-un parc din capitală

/ Acum 1 zi

Un bărbat a fost condamnat la 8 luni de închisoare după ce a încălcat din nou ordonanța de protecție. Procurorii contestă suspendarea pedepsei

/ Acum 1 zi

Noi măsuri pentru o justiție prietenoasă copiilor. Ministerul Justiției și UNICEF au semnat un nou plan pentru protejarea drepturilor copiilor în sistemul de justiție

/ Acum 1 zi

Poliția a primit acces la sistemul de monitorizare electronică a agresorilor. Autoritățile pregătesc noi măsuri

/ Acum 1 zi

Ambasadorul României, vizită la Portul Internațional Liber Giurgiulești: „O componentă importantă a integrării europene a Republicii Moldova”

/ Acum 1 zi

Creștinii ortodocși de stil vechi marchează Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

/ Acum 1 zi

Un microbuz cu 20 de pasageri a derapat la Glodeni. Cinci persoane au fost rănite

/ Acum 1 zi

Ambasada SUA la Chișinău evocă memoria victimelor atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001

/ Acum 2 zile

Agenda evenimentelor, vineri, 11 septembrie

/ Acum 2 zile

Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu: „Copiii din Găgăuzia cântă „Limba Noastră” și învață în limba română”