ro

 

Societate
12 Octombrie, 2026 / 16:25
/ 14 Ianuarie, 2026

Lucrările de construcție a unității militare din Băcioi urmează a fi finalizate în anul 2027. Ministrul Anatolie Nosatîi: „Toate lucrările se desfășoară în conformitate cu planul aprobat și nu există restanțe”

Lucrările de construcție a unității militare din comuna Băcioi au fost realizate în proporție de circa 50% și urmează a fi finalizate la sfârșitul anului 2027. Valoarea totală a proiectului ajunge la circa 800 de milioane de lei, bani alocați din bugetul de stat, comunică MOLDPRES.

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat că unitatea va oferi condiții de cazare și spații de instruire pentru militari și civili conform standardelor europene.

„Proiectul a fost demarat în anul 2024. Actualmente sunt 61 de obiective în proces de execuție. Alte lucrări vizează rețelele de apă și canalizare, electricitate și iluminare. Este un proiect complex, care va aduce condiții mult mai bune pentru viața și activitatea militarilor și civililor. Încurajez familiile să aibă toată încrederea că oferim condiții foarte bune tinerilor care fac serviciul în interesul țării”, a menționat Anatolie Nosatîi.

Oficialul a subliniat că obiectivul este ca, la finele anului 2027, în cadrul unității să fie dislocați militarii Brigăzii nr. 2 Infanterie Motorizată „Ștefan cel Mare”, care acum activează în sectorul Buiucani al capitalei. De asemenea, autoritățile intenționează să transfere aici cursanții Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”.

„Acest lucru depinde și de îndeplinirea obligațiilor de către antreprenori. Până în prezent, toate lucrările se desfășoară în conformitate cu planul aprobat și nu există restanțe. Lucrările vor continua și după anul 2027. Până în prezent, din bugetul statului au fost alocați aproape 500 de milioane de lei, iar pentru următoarea etapă sunt planificați 290 de milioane de lei. Sunt investiții capitale, o parte din acești bani sunt îndreptați spre plata taxelor, a salariilor și spre alte acțiuni care contribuie la creșterea economiei statului”, a adăugat Anatolie Nosatîi.

Construcția noii tabere este prevăzută în Viziunea strategică a Ministerului Apărării privind dezvoltarea Armatei Naționale pe termen mediu pentru anii 2022-2025. Noua unitate va fi prima tabără militară de acest tip construită în Republica Moldova după obținerea independenței.


 
Ultimele Știri
/ Acum 7 ore

Agenda evenimentelor luni, 12 octombrie

/ Acum 19 ore

Directoarea Centrului pentru Artă Contemporană, Lilia Dragneva, este femeia decedată în urma accidentului produs în județul Vaslui

/ Acum 23 ore

MEC a premiat participanții care au obținut cele mai bune rezultate la Marea Dictare Națională

/ Acum 23 ore

MAE: Cetățenii moldoveni nu se numără printre victimele atacului asupra aeroportului din Riad, Arabia Saudită

/ Acum 1 zi

O moldoveancă a decedat în urma unui accident rutier produs în județul Vaslui

/ Acum 1 zi

Drona depistată în raionul Anenii Noi. Polițiștii au dezactivat partea de luptă și au eliminat riscul unei explozii necontrolate

/ Acum 1 zi

VIDEO // Stația de captare a apei de la Leova funcționează în regim normal. Ministrul Gheorghe Hajder: „Autoritățile sunt pregătite să intervină suplimentar, dacă situația o va impune”

/ Acum 1 zi

Cetățenii vor beneficia de compensații la energie și în acest sezon rece. Autoritățile examinează posibilitatea extinderii numărului de gospodării eligibile

/ Acum 1 zi

Accident grav la Râșcani. Un bărbat a decedat, iar o femeie a suferit traumatisme

/ Acum 1 zi

O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian național și a explodat în raionul Anenii Noi

/ Acum 1 zi

Aparatele electrice de încălzit trebuie achiziționate doar din magazine specializate. Cumpărătorii, îndemnați să verifice certificatele de conformitate și garanție

/ Acum 1 zi

Fermentarea vinului poate provoca intoxicații. Recomandările salvatorilor pentru evitarea riscurilor

/ Acum 1 zi

Locuitorii capitalei sunt invitați la târguri cu produse autohtone de sezon

/ Acum 1 zi

VIDEO // Șefa statului, Maia Sandu: „Prioritatea R. Moldova în domeniul apărării este îmbunătățirea protecției antiaeriene”