ro

 

Societate
15 Noiembrie, 2026 / 21:33
/ 01 Septembrie, 2022

Mai mulţi elevi au primit kituri educaţionale, donate cu sprijinul României

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 1 sep. /MOLDPRES/. Peste 2800 de elevi din treizeci de școli au primit, la începutul anului școlar 2022-2023, câte un kit educațional alcătuit din ghiozdan, rechizite și cărți. Elevii au beneficiat de aceste daruri grație proiectului „Cutia școlarului. Cărți și rechizite pentru copiii din Republica Moldova“, organizat de către Idea Papel, cu sprijinul Departamentului român pentru Relația cu R. Moldova (DRRM), transmite MOLDPRES.

Proiectul s-a adresat elevilor din învățământul secundar general al școlilor din țara noastră, acele instituții de învățământ cu elevi aflați în risc de abandon școlar și absenteism crescut.

„Kitul educațional, primit cu bucurie de către elevi, cuprinde toate cele necesare pentru un început de an școlar cu râvnă de învățat: ghiozdan, cărți și jurnale de lectură în limba română, rechizite, produse de papetărie (penar, stilou, caiete, bloc de desen, acuarele, creioane colorate, set de scris etc.). Materialele au ajuns la elevi ambalate prietenos, în cutii individuale. De asemenea, pe durata întregului an școlar 2022-2023, elevii din grupul țintă vor beneficia de lecturi înregistrate video, în limba română, susținute de Monica Davidescu, îndrăgita actriță a Teatrului Național din București”, indică DRRM.

Obiectivele principale ale proiectului „Cutia Școlarului“ sunt creșterea interesului elevilor pentru frecventarea școlii, pentru lectură și învățare, sporirea motivației acestora pentru participarea activă la ore, conștientizarea importanței identității românești în rândul elevilor din Republica Moldova, precum și îmbogățirea bibliotecilor personale ale copiilor din țara noastră cu carte în limba română.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Vremea se răcește în weekend: minime de până la -5 grade Celsius și intensificări ale vântului

/ Acum 2 zile

„Totul este pregătit”: 40 de hectare de plop vor fi plantate sâmbătă la Pogănești. Ministrul Gheorghe Hajder invită cetățenii la campania de împădurire

/ Acum 2 zile

Numărul vizitatorilor străini în Republica Moldova a crescut cu 9,3 la sută în nouă luni ale anului curent

/ Acum 2 zile

Cod galben de vânt pe întreg teritoriul țării: poliția vine cu recomandări pentru cetățeni

/ Acum 2 zile

Trafic rutier suspendat în weekend pe strada Ismail din capitală: cum va circula transportul public

/ Acum 2 zile

Elevii se vor putea înscrie individual la selecția pentru loturile naționale participante la competițiile internaționale de matematică și informatică

/ Acum 2 zile

CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă

/ Acum 2 zile

VIDEO // Rețea de trafic de droguri, destructurată în sudul țării. Doi bărbați din Comrat, reținuți de organele de forță

/ Acum 2 zile

Centrele ASP din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești vor elibera acte de identitate în ziua alegerilor din UTA Găgăuzia

/ Acum 2 zile

Schimb de experiență cu Irlanda pentru modernizarea serviciilor de ocupare. Ministra Natalia Plugaru: „Vom dezvolta acest parteneriat pentru a aduce beneficii cetățenilor”

/ Acum 2 zile

Cinci incidente aeriene au fost înregistrate în Republica Moldova în ultima săptămână

/ Acum 2 zile

VIDEO // Zece cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean și o mie de dispozitive pentru protejarea păsărilor, instalate pe linia Vulcănești–Chișinău

/ Acum 2 zile

FOTO // IGSU a fost dotat cu 43 de automobile de teren, cu sprijinul Băncii Mondiale

/ Acum 2 zile

GALERIE FOTO // „Poduri olimpice: Nadia Comăneci la Chișinău” – expoziție dedicată marii campioane, la Palatul Republicii