Măsurile de prevenire și combatere a fumatului vor fi înăsprite
Măsurile de prevenire și combatere a fumatului vor fi înăsprite. Un proiect de modificare a legislației privind controlul tutunului a fost examinat astăzi la ședința Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie. Documentul urmează a fi propus spre aprobare plenului Parlamentului, informează MOLDPRES.
Inițiativa, elaborată de Ministerul Sănătății, în comun cu Agenția Națională pentru Sănătate Publică, conține prevederi referitoare la extinderea listei cu locurile în care este interzis fumatul, cerințe unice pentru etichetarea tuturor produselor de tutun și celor conexe, majorarea amenzilor. Propunerile legislative vizează toate tipurile de produse de tutun și cele conexe – țigarete, țigări electronice, dispozitive pentru încălzirea tutunului activat sau narghilea.
Astfel, vor fi înăsprite amenzile pentru fumatul în locuri interzise. Acestea vor fi de până la 15 000 de lei pentru persoanele juridice, cu privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate pe un termen de până la un an. Totodată, persoanele fizice care fumează în locuri interzise vor fi amendate cu până la 2 250 de lei sau vor presta muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore. Amenzi mai dure vor fi aplicate și persoanelor care vor comercializa produse din tutun în locuri interzise sau minorilor. Acestea vor risca amenzi de până la 20 mii de lei.
De asemenea, proiectul interzice comercializarea produselor din tutun în unități de comerț ambulant mobile și imobile. La fel, este interzisă vânzarea fără documente justificative, eliberate de producători sau importatori, care să demonstreze proveniența produselor din tutun, a produselor conexe, a dispozitivelor și a accesoriilor de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora etc.
O altă prevedere se referă la extinderea listei cu locurile în care va fi interzis fumatul. Astfel, fumatul va fi interzis în spațiile publice deschise, inclusiv pe teritoriile autorităților publice ale statului, ale instituțiilor medico-sanitare, de învățământ, instituțiilor sociale, culturale, sportive. Se mai interzice fumatul la locul de muncă, la fereastră, pe terenurile de sport, terenurile de joacă pentru copii, în parcuri, pe plaje și în stațiile de transport public. Este interzis fumatul și în scara blocurilor, cabina ascensorului, alte locuri de uz comun. La fel, angajatorii și proprietarii de spații publice sunt obligați să asigure un mediu fără fum de tutun.
Proiectul impune cerințe noi de etichetare și avertismente pentru produsele conexe, cum ar fi țigaretele electronice, flacoanele de reumplere și produsele din plante pentru fumat. Acestea trebuie să conțină avertismente clare privind conținutul de nicotină și riscurile asociate. Avertismentele de sănătate trebuie să acopere 30% din suprafața ambalajului. De asemenea, se introduc noi interdicții pentru promovarea și sponsorizarea produselor din tutun și conexe, inclusiv în jocurile video sau programele TV.
Conform datelor statistice, trei din zece moldoveni de vârstă adultă sunt fumători, iar mai mult de un sfert consumă zilnic produse din tutun. În ultimii ani, crește vertiginos numărul adolescenților fumători. Potrivit studiului „Global Youth Tobacco Survey”, în anul 2019, o treime dintre adolescenți au încercat să fumeze țigarete electronice cel puțin o dată.
Proiectul are drept scop alinierea legislației naționale la rigorile legislației Uniunii Europene, în concordanță cu prevederile Convenției-cadru a Organizației Mondiale a Sănătății privind controlul tutunului, precum și asigurarea protecției cetățenilor de acțiunea nocivă a produselor de tutun.
FOTO // USMF „Nicolae Testemițanu” va beneficia de echipamente și consumabile medicale pentru Centrul de Medicină Tradițională Chineză
Veteranii, angajați în câmpul muncii, vor avea acces la tratamente sanatoriale
Uniunea Europeană extinde asistența pentru gestionarea poluării pe râul Nistru prin mobilizarea unor noi resurse
Statul va investi peste 31 milioane de lei în dezvoltarea orașului Telenești
Peste 30 de focare de vegetație, lichidate de pompieri. IGSU îndeamnă cetățenii să evite aprinderea deșeurilor
Prejudiciu de 90 de mii de lei în urma unui caz de braconaj piscicol pe lacul Costești–Stânca
Descinderi CNA în nordul și centrul țării. Zece persoane, reținute în dosare ce vizează scheme de colectare a mijloacelor financiare ilicite de la transportatori
Indemnizațiile zilnice pentru copiii aflați în servicii de plasament vor fi indexate din 1 aprilie
Dosarul „Frauda bancară”: Vladimir Plahotniuc urmează să susțină un discurs la etapa dezbaterilor judiciare
VIDEO // Peste 10 tone de fructe uscate cu mucegai, blocate de ANSA la frontieră
Guvernul indexează normele de cheltuieli pentru întreținerea persoanelor cazate în instituțiile sociale
ANSA: Cauza morții păsărilor din Pohrebea a fost virusul gripei aviare
Aprobat de Guvern: din 1 aprilie, pensiile vor fi indexate cu 6,8 la sută și majorate cu o sumă fixă de peste 50 de lei
FOTO // Președinta Maia Sandu, vizită la Ungheni. Oficialul s-a întâlnit cu tinerii și a evaluat avansarea lucrărilor la Podul de Flori
Republica Moldova va denunța încă 60 de acorduri cu CSI. Vicepremierul Mihai Popșoi: „Stau ca o povară și nu aduc niciun beneficiu cetățenilor noștri”
Atenție, călători! Trafic intens la PTF Leușeni pe sensul de ieșire
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi: „Republica Moldova va cere despăgubiri Rusiei pentru atacul asupra liniei Isaccea–Vulcănești”
Agenda evenimentelor, joi, 26 martie
FOTO // Zeci de voluntari au donat sânge la Spitalul Republican
Cer predominant senin și maxime de până la +18 grade Celsius, prognozate pentru joi
Republica Moldova introduce un instrument internațional pentru evaluarea dezvoltării copiilor înainte de școală
Procurorul general interimar a promovat evaluarea externă
Triplu patronaj prezidențial din Germania, Franța și România pentru retrospectiva Brâncuși de la Berlin
Cazierul contravențional detaliat poate fi obținut acum online prin EVO
Echilibrul de gen devine obligatoriu în consiliile companiilor listate la bursă
DOC // Publicat în Monitorul Oficial: măsurile speciale pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în perioada stării de urgență au intrat în vigoare
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu directorul adjunct al Departamentului pentru Europa de Est și Asia Centrală din cadrul Oficiului pentru Afaceri Externe, Commonwealth și Dezvoltare al Regatului Unit
Fostul lider democrat își va afla sentința în dosarul „frauda bancară” pe 22 aprilie
FOTO // IGSU și SMURD desfășoară exerciții simulate de urgență pe ambele maluri ale Prutului
CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție pentru localitățile unde vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale