ro

 

Societate
15 Noiembrie, 2026 / 13:21
/ 07 Decembrie, 2020

Meteorologii anunță o săptămână cu ninsori, ploi şi lapoviță

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 7 dec. /MOLDPRES/. Săptămâna curentă va fi determinată de vreme variabilă şi precipitații sub formă de ninsori, ploi şi lapoviță, pe întreg teritoriul țării, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).

Conform meteorologilor, marți şi miercuri, 8 şi 9 decembrie, va fi cel mai frig, iar mercurul termometrelor nu se va ridica mai sus de 3 grade Celsius. La centru şi sud se așteaptă ger şi pe parcursul zilei, iar noaptea sunt anunţate valori termice până la minus 5 grade.

De joi vremea se va încălzi, astfel încât la finele săptămânii termometrele vor indica până la 10 grade cu plus.

Următoarele șapte zile se arată a fi generoase la precipitații. Prognoza SHS indică, în funcţie de regiuni, ploi, lapoviță şi ninsori, însoțite de cer variabil, preponderent închis şi noros.

Sinopticienii susțin că suma medie a precipitațiilor căzute în luna decembrie constituie în teritoriu 29-43 mm, iar numărul zilelor cu precipitații – de la 10 până la 13. Însă, în unii ani, izolat nu s-au semnalat precipitații pe parcursul lunii decembrie. Cea mai mare cantitate lunară de precipitații pentru întreaga perioadă de observații a constituit 177 mm (Chișinău, r. Bâc, 2012), iar cea zilnică – 57 mm (Giurgiulești, 2005, Nisporeni, 2012).

Precipitațiile cad preponderent sub formă de ploaie (circa 50% din normă), cantitatea precipitațiilor sub formă de zăpadă constituie în medie mai puţin de 20% din norma lunară. Stratul de zăpadă se stabileşte pretutindeni după 5 decembrie. Grosimea lui medie decadică nu depășește 5 cm. În unele zile, grosimea maximă a stratului de zăpadă pe platformele meteorologice poate atinge până la 60 cm (1 decembrie 1975, Cahul).


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Cod galben de vânt pe întreg teritoriul țării: poliția vine cu recomandări pentru cetățeni

/ Acum 1 zi

Trafic rutier suspendat în weekend pe strada Ismail din capitală: cum va circula transportul public

/ Acum 1 zi

Elevii se vor putea înscrie individual la selecția pentru loturile naționale participante la competițiile internaționale de matematică și informatică

/ Acum 1 zi

CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă

/ Acum 1 zi

VIDEO // Rețea de trafic de droguri, destructurată în sudul țării. Doi bărbați din Comrat, reținuți de organele de forță

/ Acum 1 zi

Centrele ASP din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești vor elibera acte de identitate în ziua alegerilor din UTA Găgăuzia

/ Acum 1 zi

Schimb de experiență cu Irlanda pentru modernizarea serviciilor de ocupare. Ministra Natalia Plugaru: „Vom dezvolta acest parteneriat pentru a aduce beneficii cetățenilor”

/ Acum 1 zi

Cinci incidente aeriene au fost înregistrate în Republica Moldova în ultima săptămână

/ Acum 1 zi

VIDEO // Zece cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean și o mie de dispozitive pentru protejarea păsărilor, instalate pe linia Vulcănești–Chișinău

/ Acum 1 zi

FOTO // IGSU a fost dotat cu 43 de automobile de teren, cu sprijinul Băncii Mondiale

/ Acum 2 zile

GALERIE FOTO // „Poduri olimpice: Nadia Comăneci la Chișinău” – expoziție dedicată marii campioane, la Palatul Republicii

/ Acum 2 zile

Un bărbat din Nisporeni, condamnat la șapte ani de închisoare după ce și-a bătut soția

/ Acum 2 zile

Cristian Jardan, noul secretar de stat responsabil de sport, prezentat echipei Ministerului Educației și Cercetării

/ Acum 2 zile

CRONICA ARHIVELOR // Gheorghe Ghimpu, disidentul care a luptat pentru libertate și a arborat tricolorul pe Parlament

 


 
/ Acum 20 ore

FOTO // Piața agroalimentară din Ungheni, modernizată cu peste 18 milioane de lei. Producătorii locali vor putea să-și comercializeze marfa în condiții mai bune

/ Acum 20 ore

Parlamentul s-a alăturat, și în acest an, campaniei naționale #GenerațiaPădurii „Toamna 2026”

/ Acum 21 ore

GALERIE FOTO // Campania „Generația Pădurii” la Pogănești. Peste 3 000 de hectare vor fi împădurite în această toamnă

/ Acum 21 ore

FOTO // „Drumul Recifelor”, „Descoperă Edineț” și „Tărâmul Peisajelor Ascunse”. Trei trasee turistice noi, lansate în raionul Edineț

/ Acum 21 ore

R. Moldova și Cehia își consolidează cooperarea în domeniul asistenței sociale. Reforma RESTART, susținută printr-un nou parteneriat

/ Acum 22 ore

Ziua Mondială a Diabetului. Peste 136 000 de persoane au beneficiat de medicamente compensate pentru tratarea bolii

/ Acum 1 zi

Polițiștii vor asigura ordinea publică în perioada organizării alegerilor din UTA Găgăuzia

/ Acum 1 zi

FOTO // Marea Plantare Națională a început la Pogănești. Circa 1 200 de persoane vor planta 40 de hectare de pădure în lunca Prutului

/ Acum 1 zi

CEC avertizează asupra unor informații false privind linia telefonică pentru alegătorii din Găgăuzia. Cetățenii, îndemnați să consulte doar sursele oficiale

/ Acum 1 zi

VIDEO // Contrabandă cu mijloace financiare la Otaci. Două femei au transportat ilegal circa 644 000 de lei și 50 500 de dolari SUA

Vezi mai multe