Moldova sunt EU // Tamara Șchiopu, antreprenoarea care construiește punți între Marea Britanie și Republica Moldova
Pentru Tamara Șchiopu, drumul spre succes a trecut prin Chișinău, California și Marea Britanie. Dar, indiferent unde a dus-o viața, legătura cu Republica Moldova a rămas la fel de puternică. Astăzi, împarte timpul între ferma ecologică pe care o administrează în Marea Britanie alături de soțul său și proiectele pe care le dezvoltă acasă, în Republica Moldova.
Originară din satul Pitușca, raionul Călărași, Tamara a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, după care a plecat în Statele Unite ale Americii pentru studii de masterat în managementul afacerilor la Universitatea din California, unde a obținut și diploma de MBA.
„Am plecat din Republica Moldova în anul 2000. Am plecat la studii în Statele Unite ale Americii. După trei ani de viață în SUA am ajuns în Marea Britanie, pentru că m-am căsătorit cu un fermier englez. Am studiat managementul afacerilor la Universitatea din California, am primit diploma de MBA și după aceea m-am stabilit în Marea Britanie”, a povestiti Tamara Șchiopu într-un interviu pentru MOLDPRES.
În primii ani a lucrat la Universitatea Oxford, unde coordona o agenție de promovare a produselor locale. În paralel, își ajuta soțul la ferma ecologică a familiei. În cele din urmă a ales agricultura, o decizie pe care spune că nu a regretat-o niciodată.
„În timp am înțeles că el nu se descurcă fără mine și am început să lucrez alături de el. Nu regret deloc, pentru că asta m-a apropiat mai mult de rădăcini. M-a făcut să înțeleg mai bine ce înseamnă alimentația sănătoasă, ce înseamnă să slujești consumatorului și cât de mult depinde un antreprenor de echipa sa. Asta te face să ai grijă de oameni, să investești în dezvoltarea lor. Chiar dacă lucrăm la o fermă mică, diploma mea de MBA de la Universitatea din California mi-a prins foarte bine”, spune Tamara.
Ferma familiei produce exclusiv legume ecologice, livrate direct către familii, iar relația cu consumatorii este una apropiată.Deși este stabilită de peste două decenii în Regatul Unit, Tamara spune că nu s-a desprins niciodată de Republica Moldova. Împreună cu soțul său au construit o casă la Căpriana, iar fiecare revenire în țară înseamnă mai mult decât o simplă vizită.
„Soțul este englez. Noi am construit o casă în Moldova, la Căpriana, și avem nevoie să venim, să stăm la casa noastră, să o îngrijim, să ne vedem prietenii. Pot spune că jumătate din viața mea este în Moldova și cealaltă jumătate în Marea Britanie.”
Întoarcerile acasă sunt însă și ocazii de muncă. Tamara este implicată în proiecte dedicate producătorilor locali și agriculturii durabile.„În toți acești ani am menținut activități de mentorat și instruire în Moldova. Am lansat mai multe proiecte, precum Bostaniada. Acum dezvoltăm piața EcoLocal, un model adus din Marea Britanie, prin care susținem micii producători autohtoni să vândă direct consumatorilor. Noi nu revenim doar să ne odihnim și să ne vedem rudele, revenim și cu serviciul.”
Experiența acumulată la fermă a inspirat-o să scrie volumul „My Vegan Farm Food”, lansat recent și la Chișinău, în cadrul Zilelor Diasporei. Cartea, al cărei prim tiraj s-a epuizat deja, îmbină rețete vegane cu povești despre viața la fermă și promovează un mod sănătos și responsabil de alimentație.„Pentru mine, tezaurul gastronomic nu înseamnă atât rețete, cât principiul de a consuma ceea ce avem, ceea ce au consumat părinții noștri, alimente cu încărcătura genetică potrivită locului în care trăim. Consider o greșeală să credem că alimentația sănătoasă înseamnă produse care călătoresc mii de kilometri și creează doar iluzia unei nutriții corecte.”
„Am început în ianuarie și, timp de 52 de săptămâni, am scris în fiecare săptămână rețete cu legume de sezon. Dar cartea conține mai multe istorii decât rețete. În total am lucrat aproape trei ani.”
Tamara spune că mesajul principal al volumului este și unul de susținere a cărții tipărite.„Mesajul meu este să susținem cărțile tipărite. Știm cu toții că riscăm să pierdem acest domeniu în fața inteligenței artificiale și a cărților digitale. Atunci când ai o carte cu fotografii frumoase, cu amintiri și istorii adevărate, inteligența artificială o poate înlocui mult mai greu. Mi-aș dori ca oamenii să susțină autorii care publică nu doar în format digital, ci și în tipografie, pentru a păstra cultura lecturii.”
În paginile cărții, Tamara descrie și filosofia care îi ghidează viața.„Cea mai profundă dragoste și înțelegere a ceea ce înseamnă să mănânci bine, fără să devorezi planeta, s-au născut chiar aici, la ferma noastră. Gătitul de zi cu zi cu ceea ce aveam în bucătărie, cutia săptămânală cu legume de sezon, perioada anuală de «gol alimentar», bucuria primei roșii coapte, eșecurile ocazionale ale recoltelor și mesele împărțite cu echipa m-au învățat tot ce aveam nevoie să știu despre hrana cu adevărat bună.”
În cadrul Zilelor Diasporei, Tamara Șchiopu a avut și o întâlnire cu prim-ministrul Vasile Tofan, în urma căreia spune că a plecat încurajată.
„Am comunicat cu dumnealui de trei ori și m-a asigurat că va avea grijă de micul antreprenor.”
Tamara Șchiopu nu a vrut să aleagă între două țări. Ea a construit o punte între Republica Moldova și Marea Britanie și este convinsă că expriența acumulată peste hotare poate deveni o resursă valoroasă pentru dezvoltarea comunităților de acasă.
Un bărbat din Chișinău a fost condamnat la închisoare pentru conducere repetată în stare de ebrietate
Ambulanța a intervenit la aproape 15.000 de solicitări într-o săptămână
Un angajat al INSP, reținut pentru presupuse acte de corupție. Procurorii cer arest preventiv
DOC // Reguli noi pentru finanțarea tratamentelor. Hotărârea Guvernului a fost publicată în Monitorul Oficial
Un pieton de aproximativ 60 de ani a decedat după ce a fost tamponat de un automobil în apropiere de Taraclia
Agenda evenimentelor, marți, 27 ocotmbrie
O elevă de 15 ani ar fi fost agresată de un coleg, într-o școală din Țînțăreni. Poliția cercetează cazul
Ploi în toată țara și temperaturi de până la 15 grade Celsius, pe 27 octombrie
Procurorul anticorupție Vadim Prisacari nu a promovat evaluarea externă
Accesul în anumite locuri publice din Chișinău va fi restricționat pe 27 octombrie, în contextul vizitei premierului României
FOTO // Un nou spațiu comunitar, amenajat la Bălți cu sprijin financiar din România
VIDEO // Un cetățean ucrainean a traversat ilegal frontiera cu Republica Moldova cu o motoparapantă și a cerut azil
O femeie din Briceni a pierdut peste 70.000 de lei într-o escrocherie telefonică
O motoparapantă a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova. Cazul este investigat de instituțiile statului
GALERIE FOTO // Prima vizită externă a premierului României, Luca Niculescu, la Chișinău
Cetățenii pot solicita din nou online mai multe acte și extrase din registrele de stat
„Prutul va rămâne doar un râu, nu și o frontieră care separă două state românești”, a afirmat Vasile Tofan la conferința de presă cu omologul său român
Republica Moldova și România examinează programe comune pentru apărarea împotriva dronelor
Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său Român, Luca Niculescu: „Ne leagă viitorul pe care vrem să-l construim împreună”
Premierul Vasile Tofan, despre acordul semnat la Kiev: „Nu este un tratat de securitate. Republica Moldova rămâne o țară neutră”
Medicamentele ieftine, tot mai puține în farmacii. Ministerul Sănătății pregătește reformarea regulilor de preț
Șase unități de transport au fost repartizate pompierilor din nordul țării pentru prevenirea situațiilor de urgență
Discursul Premierului Vasile Tofan, la conferința de presă comună cu omologul român, Luca Niculescu
VIDEO // Un bărbat căutat în Cehia pentru jaf, fraudă și furt a fost extrădat
Noul ministru de Externe al României, la Chișinău. Agenda europeană, discutată cu Cristina Gherasimov
Premierul României, Luca Niculescu, la Chișinău: „Integrarea europeană a Republicii Moldova este o prioritate strategică pentru România”
VIDEO // Premierii Vasile Tofan și Luca Niculescu au discutat avansarea cooperării moldo-române: prioritate pe proiectele strategice de infrastructură și energie
Vasile Tofan, despre atacurile hibride: „Securitatea cibernetică va rămâne o prioritate pentru Republica Moldova”
Republica Moldova ar putea începe să importe gaze din perimetrul Neptun Deep din toamna anului viitor
Un bărbat din capitală a fost reținut de CNA după ce ar fi primit peste 3.000 de euro și 7.600 de lei pentru a facilita soluționarea unor probleme imobiliare





