ro

 

Societate
14 Noiembrie, 2026 / 17:00
/ 22 Decembrie, 2020

Nouă persoane au avut nevoie de asistența medicilor după ce au suferit hipotermii

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 22 dec. /MOLDPRES/. Nouă persoane, cu vârste cuprinse între 3 și 80 de ani, au avut nevoie de asistența medicilor de pe ambulanțe după ce au fost diagnosticate cu hipotermie de gradul I-II , comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, cazurile au fost înregistrate în perioada 14 – 20 decembrie, în raioanele Hâncești, Călărași, Dubăsari, Ocnița, Șoldănești, Briceni, Soroca și Strășeni. După acordarea asistenței medicale de urgență, pacienții au fost transportați la spital pentru tratament.

Tot în aceiași perioadă, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 14775 de solicitări. La instituțiile medicale spitalicești din țară au fost transportați 5391 de pacienți, dintre care 4748 de adulți și 643 de copii.

Echipele de asistență medicală urgentă au deservit 2912 urgențe cardiologice, inclusiv 50 de cazuri sindrom coronarian acut; 2062 de urgențe neurologice, inclusiv 244 de accidente vasculare cerebrale. Urgențele respiratorii au constituit 3772 de solicitări, dintre care 1365 pe motiv de infecții respiratorii virale acute.

Pe parcursul acestor zile, pe traseele țării au fost înregistrate 34 de accidente de circulație, în urma cărora au avut de suferit 40 de persoane. Ulterior, 33 de pacienți cu diverse traumatisme au fost transportați la spital.

foto: CNAMUP


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Cinci incidente aeriene au fost înregistrate în Republica Moldova în ultima săptămână

/ Acum 1 zi

VIDEO // Zece cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean și o mie de dispozitive pentru protejarea păsărilor, instalate pe linia Vulcănești–Chișinău

/ Acum 1 zi

FOTO // IGSU a fost dotat cu 43 de automobile de teren, cu sprijinul Băncii Mondiale

/ Acum 1 zi

GALERIE FOTO // „Poduri olimpice: Nadia Comăneci la Chișinău” – expoziție dedicată marii campioane, la Palatul Republicii

/ Acum 1 zi

Un bărbat din Nisporeni, condamnat la șapte ani de închisoare după ce și-a bătut soția

/ Acum 1 zi

Cristian Jardan, noul secretar de stat responsabil de sport, prezentat echipei Ministerului Educației și Cercetării

/ Acum 1 zi

CRONICA ARHIVELOR // Gheorghe Ghimpu, disidentul care a luptat pentru libertate și a arborat tricolorul pe Parlament

/ Acum 1 zi

FOTO // Conducerea Ministerului Mediului a distribuit invitații pentru campania națională de împădurire din această toamnă

/ Acum 1 zi

DOC // Lista candidaților la Bursa Președinției pentru anul de studii 2026–2027, publicată în Monitorul Oficial

/ Acum 1 zi

Doi procurori vor fi audiați în cadrul procesului de evaluare externă. Ședințele vor fi publice

/ Acum 1 zi

Escrocherii telefonice de peste 700 000 de lei. Trei cazuri noi, raportate de cetățeni

/ Acum 1 zi

Vremea se răcește brusc. Temperaturile vor scădea cu 10 grade Celsius și mai mult

/ Acum 1 zi

DOC // Străinii din Republica Moldova vor beneficia de cursuri de limba română și sprijin pentru integrare. Modificările legislative, publicate în Monitorul Oficial

/ Acum 1 zi

Sezonul de vânătoare la iepurele de câmp începe pe 15 noiembrie. Vânătoarea va fi permisă pentru șapte zile

 


 
/ Acum 19 ore

Înregistrarea pentru compensații oferă cetățenilor posibilitatea de a beneficia de programele de finanțare în domeniul eficienței energetice

/ Acum 19 ore

Reprezentanți ai Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei vor fi observatori la alegerile din UTA Găgăuzia. Igor Grosu: „Ne dorim ca acest scrutin să fie unul liber, corect și transparent”

/ Acum 20 ore

Vremea se răcește în weekend: minime de până la -5 grade Celsius și intensificări ale vântului

/ Acum 20 ore

„Totul este pregătit”: 40 de hectare de plop vor fi plantate sâmbătă la Pogănești. Ministrul Gheorghe Hajder invită cetățenii la campania de împădurire

/ Acum 20 ore

Numărul vizitatorilor străini în Republica Moldova a crescut cu 9,3 la sută în nouă luni ale anului curent

/ Acum 21 ore

Cod galben de vânt pe întreg teritoriul țării: poliția vine cu recomandări pentru cetățeni

/ Acum 21 ore

Trafic rutier suspendat în weekend pe strada Ismail din capitală: cum va circula transportul public

/ Acum 22 ore

Ministrul Eugeniu Osmochescu, în dialog cu agricultorii: „Subvențiile trebuie să ajungă mai ușor la fermieri și să răspundă nevoilor din teren”

/ Acum 22 ore

Elevii se vor putea înscrie individual la selecția pentru loturile naționale participante la competițiile internaționale de matematică și informatică

/ Acum 23 ore

SFS atenționează că informațiile despre pierderea datelor referitoare la impozitele achitate sunt false

Vezi mai multe