Omor cu deosebită cruzime la Telenești: doi tineri vor ajunge pe banca acuzaților
Un tânăr de 27 de ani și un minor de 15 ani vor ajunge pe banca acuzaților pentru răpire și omor cu deosebită cruzime. În plus, tânărul este acuzat și de atragerea minorilor în activități criminale, comunică MOLDPRES.
Potrivit probelor, la 5 octombrie 2025, cei doi inculpați s-au deplasat noaptea cu o căruță la domiciliul victimei dintr-un sat din raionul Telenești. Minorul a rămas afară, iar celălalt a scos victima din casă, acoperindu-i capul cu o perdea, și a urcat-o cu forța în căruță.
Victima a fost dusă într-o zonă de șes, unde a fost agresată fizic cu pumnii și picioarele. Apoi, legată cu o sârmă de picior atașată la căruță, a fost târâtă aproximativ 20 de metri. În timp ce era încă în viață, inculpații i-au dat foc, provocând arsuri pe circa 40% din suprafața corpului, care au dus la decesul victimei.
Cei doi inculpați au pledat nevinovați. Conform legislației, tânărul riscă până la 25 de ani de închisoare sau detențiune pe viață, iar minorul până la 12 ani de detenție.
GALERIE FOTO // Pod verde peste Prut: startul campaniei de împădurire Primăvara 2026 la Sculeni
VIDEO // Criza de poluare pe Nistru: stația de captare de la Cosăuți a fost protejată cu bariere absorbante
Ministrul Mediului din România, Diana Buzoianu, la campania de împădurire de la Sculeni: „Pădurile sunt o comoară fără frontiere, iar împreună trebuie să le protejăm și să le creștem”
Trafic intens la Sculeni: autoritățile recomandă rute alternative
„Media pentru Mediu”, ghid pentru jurnaliștii care abordează teme de mediu, lansat la EcoContact
Investiție de aproape 22 de milioane de lei pentru modernizarea accesului către Zona Economică Liberă „Ungheni-Business”
O dronă de tip Shahed a survolat localitatea Troițcoe din raionul Cimișlia. MAE: „Asemenea incidente constituie încălcarea suveranității și integrității”
Ministerul Mediului anunță că alimentarea cu apă va fi sistată temporar în mai multe raioane din nordul țării
FOTO, VIDEO // Start pentru campania de împădurire „Primăvara 2026” la Sculeni: autoritățile din Moldova și România plantează un „pod verde” peste Prut
România suplimentează sprijinul pentru gestionarea poluării fluviului Nistru: 4.000 kg de material absorbant și 800 m baraj au ajuns în Republica Moldova
MEC: 134 de elevi concurează la Olimpiada Republicană la Chimie
AND: Plombări și reparații pe 13 drumuri naționale și regionale ale țării
Călători, atenție! Trafic intens la Sculeni: timpi de așteptare mari pentru ieșirea din Moldova
O dronă de tip Shahed a survolat spațiul Republicii Moldova
Autoritățile au instituit stare de alertă de mediu pentru următoarele 15 zile
Proprietarul unei ferme din Glodeni a fost arestat după ce ar fi bătut un tânăr
Atletul moldovean Alexandr Mazur a câștigat Cupa europeană de aruncări U23
În Moldova va fi instituită starea de alertă de mediu pe bazinul râului Nistru pentru o perioadă de 15 zile
Mai multe state din Golf raportează noi atacuri cu rachete și drone din Iran
Documentarul „Drumul Războiului 2: De la inimă la inimă” este acum disponibil online
REPORTAJ MOLDPRES // Malurile Prutului unite prin păduri: Moldova și România plantează împreună pentru generațiile viitoare
Noi baraje anti-poluare montate pe Nistru
Creștinii ortodocși marchează Duminica Sfintei Cruci, una dintre cele mai importante zile din Postul Mare
Controalele vamale au adus peste 1,42 milioane de lei suplimentar la bugetul de stat
Trump solicită o misiune multinațională care să asigure traversarea în siguranță a Strâmtorii Ormuz
VIDEO//Autoritățile extind măsurile pe Nistru: trei baraje absorbante montate la Arionești și Cosăuți
FOTO//Autoritățile consolidează măsurile pe Nistru: militarii au instalat baraje de protecție la Ocnița
VIDEO//Intervenții pe Nistru: autoritățile împrăștie material absorbant pentru a limita poluarea
CNMC anunță măsuri pentru gestionarea poluării râului Nistru: cetățenii sunt sfătuiți să nu folosească apa din fluviu până la confirmarea calității
Atenție, escrocherii! CNAM avertizează cetățenii să nu ofere date personale și numărul de asigurare medicală necunoscuților