Percheziții în sistemul educațional din capitală pentru corupere pasivă și abuz de serviciu. Sunt vizate nouă persoane
Procuratura Anticorupție, în colaborare cu ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), efectuează în aceste momente percheziții într-un dosar penal ce vizează coruperea pasivă și abuzul de serviciu în cadrul sistemului educațional din municipiul Chișinău, transmite MOLDPRES.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, în cauză sunt vizate nouă persoane, printre care un șef de direcție al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport (DGETS), doi directori de instituții gimnaziale și liceale, un șef al unei instituții preșcolare și mai mulți agenți economici.
Conform procurorilor, funcționarii publici ar fi pus în aplicare, împreună cu mai mulți agenți economici, o schemă de trucare a achizițiilor publice în instituțiile de învățământ preșcolar și școlar. Aceștia sunt bănuiți că ar fi pretins și primit comisioane cuprinse între 10% și 15% din valoarea contractelor atribuite pentru lucrări și servicii.
Investigațiile au arătat că, pentru a evita procedurile legale de licitație, lucrările erau divizate artificial în mai multe contracte de valoare mică, încheiate prin negocieri directe cu operatori economici favorizați.
În prezent, Procuratura Anticorupție și CNA desfășoară acțiuni de urmărire penală la domiciliile și birourile persoanelor vizate, precum și la sediile agenților economici implicați. În urma perchezițiilor au fost ridicate documente, suporturi electronice, acte contabile și sume de bani, a căror proveniență urmează a fi stabilită.
Procuratura Anticorupție și CNA continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele și întregul lanț infracțional.
În următoarele zile, vremea se răcește și vom avea parte de ploi. Ce spun meteorologii
Un automobil a ars în totalitate pe un traseu din raionul Orhei
Executivul a aprobat ratificarea Acordului cu Regatul Țărilor de Jos privind accesul la muncă pentru membrii de familie ai diplomaților
CALM, apel către Guvern: reforma administrației publice trebuie făcută împreună cu autoritățile locale
Noi tarife pentru servicii de stare civilă: taxele pentru solicitările depuse online vor fi mai mici faţă de cele depuse la ghişeu
Vinul moldovenesc, ambasador al culturii în Elveția. Sute de conaționali și localnici reuniți de „Rădăcinile Noastre”
Mai multe oportunități de a studia limba chineză pentru elevii și studenții din R. Moldova
Ministrul Mediului îndeamnă cetăţenii să participe la campania de împădurire: „Fiecare copac este un simbol al responsabilității noastre față de viitorul Moldovei”
Directoarea Liceului „Gheorghe Asachi” riscă să rămână fără gradele didactice și manageriale
Noapte agitată în Ucraina. Rușii au atacat multe orașe cu 135 de drone
Decizia privind denunțarea acordului ce prevede funcționarea centrelor culturale ruse, publicată în „Monitorul Oficial”
DOC // Mai multă siguranță pentru cetățeni: Programul național de prevenire și combatere a criminalității, publicat în Monitorul Oficial
Victor Durbală și-a anunțat demisia din funcția de director al Agenției „Moldsilva”
Grav accident în nordul țării. Un bărbat a decedat, după ce mașina în care se afla s-a lovit de un copac
Liderul organizației „Machena” condamnat definitiv la 25 de ani de închisoare
Oficiali ai Ministerului Agriculturii studiază în Franța modele europene de gestionare a riscurilor în sector
DOC // Noua metodologie de calculare a tarifelor pentru transportul rutier de pasageri, publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea Guvernului privind controlul coordonat la punctul feroviar Cantemir-Fălciu, publicată în Monitorul Oficial
Percheziții în sistemul educațional din capitală pentru corupere pasivă și abuz de serviciu. Sunt vizate nouă persoane
Judecători și procurori, instruiți în aplicarea legislației de mediu, cu un ciclu de formare privind protecția resurselor naturale
China dezvoltă un reactor pe bază de toriu pentru nave maritime de mare tonaj
Vizită de nivel înalt: Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, așteptată la Chișinău
R. Moldova, apreciată pentru progresele pe agenda europeană. Cristina Gherasimov: „Continuăm să avansăm cu aceeași determinare și același ritm”
Consiliul Audiovizualului digitalizează procesul de eliberare a licențelor de emisie
Doi bărbați au fost condamnați la câte opt ani de închisoare pentru șantaj și uzurpare de calități oficiale