„O cale spre viață”: peste 400 de militari și civili au participat la o acțiune de donare voluntară a sângelui
Peste 400 de militari și angajați civili ai Armatei Naționale, precum și studenți ai Academiei Militare „Alexandru cel Bun”, au participat la o amplă acțiune de donare voluntară a sângelui, desfășurată în perioada 1–10 octombrie, în cadrul campaniei cu genericul „O cale spre viață”, comunică MOLDPRES.
Activitatea a fost organizată de Centrul Național de Transfuzie a Sângelui (CNTS), în parteneriat cu Ministerul Apărării, având drept scop sprijinirea instituțiilor medicale și completarea stocurilor de produse sanguine sigure pentru pacienții aflați în stare critică.
Potrivit șefului Direcției medico-militare a Armatei Naționale, Vadim Ciuhrii, donatorii au provenit din toate garnizoanele țării – nord, centru și sud.
„Avem încrederea că aceste contribuții solidare vor susține eforturile instituțiilor medicale pentru salvarea de vieți omenești și vor asigura disponibilitatea stocurilor de produse sanguine sigure și suficiente pentru pacienții care au nevoie vitală de ajutor”, a declarat Ciuhrii.
Campania face parte din Programul național de securitate transfuzională și autoasigurare a țării cu produse sangvine pentru anii 2023–2027, implementat de Ministerul Sănătății în colaborare cu CNTS.
În fiecare an, circa 2.000 de militari ai Armatei Naționale participă la campaniile de donare de sânge și plasmă.
CNA a depistat încă o angajată a unui salon din capitală cu diplomă falsă
Tineri specialiști în domeniul medical, repartizați în câmpul muncii. Aceștia vor activa în instituții cu necesitate acută de medici
Descarcerare la Bălți, în umra unui accident rutier: un bărbat transportat la spital
Republica Moldova intensifică eforturile de combatere a violenței sexuale: un grup de experți din SUA, în vizită la Centrul de Justiție Familială al Poliției
Conducătorii unei întreprinderi, condamnați pentru delapidarea a peste 1 milion de lei
Explozie într-o locuință din raionul Ocnița. O femeie a ajuns la spital cu arsuri pe față după ce a aprins focul cu un lichid inflamabil
Republica Moldova va implementa un sistem informațional destinat digitalizării circuitului medicamentelor de uz veterinar
Liderul filialei Partidului „Şor” din Briceni, trimis în judecată. Ce riscă acesta
Grav accident în raionul Sîngerei. Șapte persoane rănite, printre care doi copii
Cer noros și temperaturi moderate de toamnă, anunţă meteorologii pentru marţi, 18 noiembrie
Germania va oferi Republicii Moldova asistență suplimentară gratuită de 24,4 milioane de euro pentru dezvoltarea țării și sprijinirea parcursului european
VIDEO // Femeile care transformă tranziția verde în realitate: povești de curaj, inovație și leadership
Tineri lideri ai proceselor schimbării climatice, reuniți la Chișinău pentru a crea soluții regionale de tranziție verde
Circulație redirecționată pentru autovehiculele de mare tonaj pe drumul G39, în zona Unchițești–Țipordei
CNPF atenționează privind noi tipuri de fraude prin preluarea controlului telefonului de la distanță
AND: Rețeaua națională de drumuri este monitorizată non-stop, pentru confortul şi siguranţa cetățenilor
VIDEO // Servicii sociale mai aproape de oameni: a fost inaugurat Centrul Comunitar pentru persoane în etate din Bălășești, Sângerei
VIDEO // De Ziua Internațională a Studenților, tinerii de la Academia „Ştefan cel Mare” a MAI au depus o Capsulă a Timpului
VIDEO // Jocuri de noroc fără licență într-o saună din Bălți: 12 persoane prinse la masa de poker
Premierul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu Ambasadoarea Franței, Dominique Waag
VIDEO // Zece preoți ai Mitropoliei Basarabiei, instruiți în prevenirea violenței și combaterea stereotipurilor
România și Republica Moldova își consolidează parteneriatul pentru securitate și integrarea europeană
Record: La Chișinău a fost instalată cea mai mare canapea din Republica Moldova
Grigore Clevadî de la Procuratura Anticorupție a promovat vettingul
În R.Moldova, 6% dintre nou-născuți vin pe lume prematur. „Fiecare viață este valoroasă, indiferent cât de fragil începe”, estimează Ministerul Sănătăţii