ro

 

Societate
21 Octombrie, 2026 / 04:58
/ 04 Martie, 2022

Peste 9 mln de lei au fost încasați la buget după investigarea mai multor infracțiuni fiscale

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 4 mar. /MOLDPRES/. Începând cu ianuarie 2021, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a investigat de comun cu Serviciul Fiscal de Stat 258 de cauze penale, iar în aceeași perioadă, peste 9 milioane lei au fost încasați în bugetul de stat, comunică MOLDPRES.

Potrivit PCCOCS, banii au fost încasați ca rezultat al activității de investigație și de urmărire penală, iar ca măsuri asiguratorii, la solicitarea procurorilor PCCOCS au fost aplicate sechestre în valoare de aproape șase milioane lei.

Începând de anul trecut, sub conducerea procurorilor, Serviciul Fiscal de Stat desfășoară activitatea de investigare a cauzelor penale care vizează un spectru lărgit de infracțiuni. Acestea țin de evaziune fiscală, insolvabilitate intenționată sau fictivă; precum și însușire, înstrăinare în cazurile nepermise de lege, tăinuirea bunurilor gajate, înghețate, luate în leasing, sechestrate sau confiscate; fals în documente contabile.


 
Ultimele Știri
/ Acum 15 ore

FOTO // Tăieri ilegale în fondul forestier de stat, cu prejudiciul ce depășeşte un milion de lei

/ Acum 16 ore

VIDEO // Două ATV-uri și un generator electric, furate dintr-un depozit. Un tânăr este cercetat penal

/ Acum 17 ore

Un aragaz lăsat deschis a provocat o deflagrație într-o casă din Căinari

/ Acum 17 ore

VIDEO // Ecstasy și hașiș de circa un milion de lei, depistate într-un colet provenit de peste hotarele țării. Un bărbat a fost reținut

/ Acum 17 ore

VIDEO // Patru cetățeni străini riscă până la 15 ani de închisoare pentru contrabandă cu droguri

/ Acum 17 ore

Accident tragic la Soroca. Un bărbat a murit după ce s-a izbit cu mașina într-un copac

/ Acum 17 ore

Elevii din Moldova vor putea participa la 24 de olimpiade și concursuri republicane în 2027

/ Acum 18 ore

Cronica ARHIVELOR // Natalia Dadiani, principesa care a contribuit la dezvoltarea învățământului feminin din Basarabia

/ Acum 18 ore

Compensațiile la energie ar putea ajunge la 670.000 de familii în această iarnă. Cererile urmează să fie depuse de pe 2 noiembrie

/ Acum 19 ore

StratCom: Falsul despre fabrica de drone a fost amplificat coordonat pe Telegram și alimentează narațiunea rusă privind „militarizarea țării”

/ Acum 19 ore

Rezerviștii Armatei Naționale își consolidează deprinderile militare în cadrul unui exercițiu de instruire

/ Acum 20 ore

Screening pulmonar gratuit pentru vârstnici și persoane cu dizabilități din Chișinău

/ Acum 21 ore

Agenda evenimentelor, marți, 20 octombrie

/ Acum 1 zi

Doi grăniceri ucraineni, reținuți după ce au trecut ilegal frontiera Republicii Moldova, în apropiere de Vasilcău