Poliţistul din Orhei care a violat o minoră a fost condamnat la şapte ani de închisoare
Chişinău, 17 mai. /MOLDPRES/. Poliţistul din Orhei care împreună cu doi consăteni, au violat o minoră a fost condamnat la şapte de închisoare cu executare, comunică MOLDPRES.
Potrivit datelor Procuraturii Generale, crima a avut loc în noaptea de 22 spre 23 iulie 2017, la discoteca din satul Pelivan, Orhei când învinuiţii, care se cunoşteau cu victima, au ademenit-o în automobilul unuia dintre aceştia sub pretextul de a merge acasă. Prin constrângere fizică, aceştia au abuzat sexual minora, în vârstă de 16 ani.
Poliţistul a fost eliberat din funcţie imediat după reţinere, iar până la pronunţarea sentinţei s-a aflat în arest. Ceilalţi doi agresori au fost condamnaţi, în toamna anului 2017, la câte patru ani închisoare, cu suspendare, după ce şi-au recunoscut integral vina şi au solicitat judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Atenție, călători! Activitatea postului vamal Leova–Bumbăta va fi sistată temporar
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Creșterea nivelului apei în râul Nistru poate aduce reziduuri petroliere. Intervenim rapid pentru a menține calitatea apei”
Accident grav la Telenești. Un bărbat de 65 de ani a decedat la fața locului
Noi pete petroliere pe râul Nistru. Autoritățile au dispus consolidarea și extinderea barajelor antipoluare
VIDEO // Droguri de peste 100 000 de lei. Un bărbat din Comrat, reținut pentru distribuirea substanțelor narcotice
Un nou val de pete de produse petroliere, depistat pe râul Nistru. Autoritățile se convoacă într-o ședință de urgență
Adjuncta șefului PA și un procuror anticorupție au fost audiați de Comisia de evaluare
O serie de evenimente dedicate promovării dialogului intercultural vor fi organizate în contextul Zilei Internaționale a Romilor
Peste 5 000 de cereri de înscriere a copiilor în clasa I au fost depuse în capitală
În sectoarele capitalei vor fi organizate târguri pascale
FOTO // Militarii moldoveni, clasați pe locul II la Competiția Internațională „Cupa Mareșal Jozef Piłsudski”
FOTO // Angajații IGSU, menționați cu distincții în ajunul „Zilei Salvatorului”
Centrul de Sănătate Sângerei a fost dotat cu dispozitive medicale performante
Târguri educaționale la Bălți și Căușeni: absolvenții de liceu pot descoperi oportunitățile universităților din țară
FOTO // PNUD și Guvernul Austriei sprijină consolidarea capacităților de gestionare a barajelor în patru raioane din Moldova
Atenţie! Trafic intens la punctul de trecere Sculeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova
Bombardament în centrul Ucrainei: cinci morți și 19 răniți în urma unui atac cu dronă asupra unei pieţe
Ministrul german de externe cere reformarea mecanismului de vot în UE, cu renunțarea la unanimitate în deciziile Uniunii
Un polițist de frontieră din cadrul Sectorului Leova și-a pierdut viața în urma unui accident rutier
Delegaţia UE la Chişinău îndeamnă moldovenii să aleagă produse autohtone pentru masa de Paște
FOTO // În Republica Moldova a fost lansat primul serial socio-educativ pentru adolescenți și părinți, „Generația ALPHA”
VIDEO // ADR Centru Moldova își consolidează capacitățile instituționale printr-un parteneriat strategic cu specialiști din România și Italia
Investiții europene de 860 mii de euro pentru modernizarea infrastructurii și a serviciilor de salubrizare în raionul Leova
Patru operatori de apă și canalizare din Moldova primesc asistență pentru reducerea pierderilor de apă în rețele
ANSA a organizat sesiuni de instruire pentru consolidarea controlului asupra produselor de origine animală
FOTO // Republica Moldova își extinde prezența în China prin viitoare acorduri de colaborare la nivel de administrație locală
Iranul respinge oferta SUA pentru un armistițiu de 48 de ore și menține Strâmtoarea Ormuz închisă
VIDEO // Ungheni: grădiniță modernizată la Măcărești și acces extins la apă potabilă în Frăsinești, prin Programul „Satul European”
Astronauții misiunii Artemis 2 transmit primele mesaje emoționante de la bordul capsulei Orion
Creștinii ortodocși celebrează astăzi Sâmbăta lui Lazăr și se pregătesc pentru Duminica Floriilor