ro

 

Societate
15 Noiembrie, 2026 / 13:59
/ 30 Aprilie, 2025

Poliția va fi regionalizată, iar timpul de intervenție în cazuri de urgență se va reduce cu minim 15 minute

Poliția va fi reorganizată în trei direcții regionale și două teritoriale, pentru a furniza servicii publice de calitate și a reduce cheltuielile administrative. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat astăzi de Parlament în prima lectură, fiind susținut de 53 de deputați, transmite MOLDPRES.

Astfel, documentul prevede instituirea a trei direcții regionale de poliție – Nord, Centru și Sud. Totodată, în municipiul Chișinău și UTA Găgăuzia vor continua să activeze direcțiile teritoriale de poliție.

Ca rezultat al modificărilor propuse, funcțiile de birou se vor reduce cu aproximativ 8 %. Totodată, reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne au dat asigurări că niciun angajat nu va fi disponibilizat. Polițiștii vor fi repartizați în subdiviziunile unde este lipsă de resurse umane.

Secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne, Vladislav Cojuhari a declarat la ședința Parlamentului că modificările vor permite intervenția mai promptă a polițiștilor în situații de urgență. Astfel, se urmărește reducerea timpului de reacționare a poliției cu minim 15 minute. Acest lucru va fi posibil prin implementarea principiului celei mai apropiate patrule, chiar dacă incidentul are loc în alt sector sau raion.

Proiectul mai prevede delimitarea clară a sferei de competență a Poliției și a Inspectoratului General de Carabinieri (IGC). Astfel, la solicitarea Inspectoratului General de Carabinieri, Poliția va putea desfășura acțiuni de asigurare şi restabilire a ordinii şi securității publice. Astfel, polițiștii vor fi responsabili de menținerea ordinii şi securității publice, iar carabinierii – de asigurarea şi restabilirea ordinii şi securității publice.

Proiectul urmează a fi examinat și în lectura a doua de Parlament.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Cod galben de vânt pe întreg teritoriul țării: poliția vine cu recomandări pentru cetățeni

/ Acum 1 zi

Trafic rutier suspendat în weekend pe strada Ismail din capitală: cum va circula transportul public

/ Acum 1 zi

Elevii se vor putea înscrie individual la selecția pentru loturile naționale participante la competițiile internaționale de matematică și informatică

/ Acum 1 zi

CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă

/ Acum 1 zi

VIDEO // Rețea de trafic de droguri, destructurată în sudul țării. Doi bărbați din Comrat, reținuți de organele de forță

/ Acum 1 zi

Centrele ASP din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești vor elibera acte de identitate în ziua alegerilor din UTA Găgăuzia

/ Acum 1 zi

Schimb de experiență cu Irlanda pentru modernizarea serviciilor de ocupare. Ministra Natalia Plugaru: „Vom dezvolta acest parteneriat pentru a aduce beneficii cetățenilor”

/ Acum 1 zi

Cinci incidente aeriene au fost înregistrate în Republica Moldova în ultima săptămână

/ Acum 2 zile

VIDEO // Zece cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean și o mie de dispozitive pentru protejarea păsărilor, instalate pe linia Vulcănești–Chișinău

/ Acum 2 zile

FOTO // IGSU a fost dotat cu 43 de automobile de teren, cu sprijinul Băncii Mondiale

/ Acum 2 zile

GALERIE FOTO // „Poduri olimpice: Nadia Comăneci la Chișinău” – expoziție dedicată marii campioane, la Palatul Republicii

/ Acum 2 zile

Un bărbat din Nisporeni, condamnat la șapte ani de închisoare după ce și-a bătut soția

/ Acum 2 zile

Cristian Jardan, noul secretar de stat responsabil de sport, prezentat echipei Ministerului Educației și Cercetării

/ Acum 2 zile

CRONICA ARHIVELOR // Gheorghe Ghimpu, disidentul care a luptat pentru libertate și a arborat tricolorul pe Parlament