ro

 

Societate
14 Noiembrie, 2026 / 16:25
/ Acum 59 minute

R. Moldova și Cehia își consolidează cooperarea în domeniul asistenței sociale. Reforma RESTART, susținută printr-un nou parteneriat

Republica Moldova și Cehia își consolidează parteneriatul în domeniul asistenței sociale. La Praga a fost semnat Amendamentul la Memorandumul de Înțelegere dintre Agenția Cehă pentru Dezvoltare, Ministerul Muncii și Afacerilor Sociale al Republicii Cehe și Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova privind implementarea proiectului „Sprijin pentru implementarea reformei RESTART în Republica Moldova”, informează MOLDPRES.

Evenimentul a avut loc în cadrul întrevederii bilaterale a ministrei Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, cu omologul său din Republica Cehă, ministrul Muncii și Afacerilor Sociale, Aleš Juchelka. Semnarea amendamentului reconfirmă angajamentul părților pentru continuarea cooperării bilaterale și susținerea eforturilor Republicii Moldova de modernizare și consolidare a sistemului de asistență socială.

În cadrul proiectului, cooperarea se va concentra pe cinci direcții prioritare: instruirea specialiștilor în aplicarea managementului de caz; achiziționarea echipamentului IT necesar pentru activitatea sistemului de asistență socială; desfășurarea unei campanii de promovare a profesiei în domeniul asistenței sociale; facilitarea schimbului de bune practici privind implementarea Garanției Europene pentru Copii și a inițiativei ESSI; precum și elaborarea unei metodologii de cartografiere a nevoilor sociale, care va contribui la o mai bună planificare a serviciilor sociale și instruirea specialiștilor pentru aplicarea acesteia.

„Parteneriatul dintre Republica Moldova și Republica Cehă este important pentru dezvoltarea serviciilor sociale din țara noastră. Apreciem sprijinul și deschiderea partenerilor cehi de a împărtăși experiența și expertiza lor, dar și disponibilitatea de a continua această cooperare”, a declarat Natalia Plugaru.

Vizita în Republica Vehă a avut drept scop familiarizarea cu sistemul ceh de asistență socială, schimbul de experiență și preluarea bunelor practici privind organizarea, finanțarea, furnizarea și monitorizarea serviciilor sociale, precum și consolidarea capacităților instituționale în contextul reformei sistemului de asistență socială din Republica Moldova.

Programul a inclus întrevederi și sesiuni de lucru la Ministerul Muncii și Afacerilor Sociale al Republicii Cehe (MoLSA), unde delegația a avut oportunitatea să cunoască particularitățile sistemului ceh de asistență socială, mecanismele de finanțare și înregistrare a serviciilor sociale, precum și instrumentele de supraveghere și monitorizare a calității acestora.

Un subiect important al discuțiilor l-au constituit cerințele de calificare pentru lucrătorii sociali și personalul din serviciile sociale, precum și acreditarea programelor de formare profesională. De asemenea, în cadrul vizitei la Universitatea Carolină din Praga au fost abordate politicile educaționale, standardele de competență profesională și rolul instituțiilor de învățământ în asigurarea calității pregătirii specialiștilor din domeniul asistenței sociale.

Un alt punct important al agendei l-a reprezentat vizita la Centrul Social al Regiunii Vysočina, unde au fost prezentate experiențe privind planificarea și dezvoltarea rețelei regionale de servicii sociale, evaluarea nevoilor sociale ale populației, monitorizarea calității serviciilor și coordonarea prestatorilor. Totodată, au fost discutate mecanismele de finanțare a serviciilor la nivel local și modalitățile de colaborare cu autoritățile publice locale, organizațiile neguvernamentale, organizațiile religioase și prestatorii privați.

Delegația a vizitat și organizația Charita Vlašim, unde au fost prezentate modele de furnizare a serviciilor sociale comunitare, inclusiv servicii de zi pentru persoanele cu dizabilități și persoanele în etate, servicii de îngrijire la domiciliu, îngrijire medicală la domiciliu și servicii de tip hospice.

Agenda vizitei a inclus și întrevederi la Camera Deputaților a Parlamentului ceh, cu membri ai Comisiei pentru Politici Sociale, precum și sesiuni dedicate practicilor de asistență socială pentru diferite categorii de beneficiari: îngrijitorii informali, persoanele aflate în detenție și cele aflate în proces de reintegrare după eliberare, veteranii militari și persoanele în etate.

În ultima zi a vizitei, participanții au cunoscut activitatea centrului rezidențial Domov Háje, destinat persoanelor în etate și care oferă îngrijire specializată, precum și experiența organizației Neposeda, care dezvoltă servicii sociale inovatoare și intervine în abordarea unor probleme sociale sensibile și insuficient discutate în societate.

Vizita de studiu și cooperarea bilaterală sunt realizate în cadrul proiectului „Sprijin pentru implementarea reformei RESTART în Republica Moldova”, cu participarea Ministerului Muncii și Afacerilor Sociale al Republicii Cehe și a Agenției Cehe pentru Dezvoltare.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

VIDEO // Zece cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean și o mie de dispozitive pentru protejarea păsărilor, instalate pe linia Vulcănești–Chișinău

/ Acum 1 zi

FOTO // IGSU a fost dotat cu 43 de automobile de teren, cu sprijinul Băncii Mondiale

/ Acum 1 zi

GALERIE FOTO // „Poduri olimpice: Nadia Comăneci la Chișinău” – expoziție dedicată marii campioane, la Palatul Republicii

/ Acum 1 zi

Un bărbat din Nisporeni, condamnat la șapte ani de închisoare după ce și-a bătut soția

/ Acum 1 zi

Cristian Jardan, noul secretar de stat responsabil de sport, prezentat echipei Ministerului Educației și Cercetării

/ Acum 1 zi

CRONICA ARHIVELOR // Gheorghe Ghimpu, disidentul care a luptat pentru libertate și a arborat tricolorul pe Parlament

/ Acum 1 zi

FOTO // Conducerea Ministerului Mediului a distribuit invitații pentru campania națională de împădurire din această toamnă

/ Acum 1 zi

DOC // Lista candidaților la Bursa Președinției pentru anul de studii 2026–2027, publicată în Monitorul Oficial

/ Acum 1 zi

Doi procurori vor fi audiați în cadrul procesului de evaluare externă. Ședințele vor fi publice

/ Acum 1 zi

Escrocherii telefonice de peste 700 000 de lei. Trei cazuri noi, raportate de cetățeni

/ Acum 1 zi

Vremea se răcește brusc. Temperaturile vor scădea cu 10 grade Celsius și mai mult

/ Acum 1 zi

DOC // Străinii din Republica Moldova vor beneficia de cursuri de limba română și sprijin pentru integrare. Modificările legislative, publicate în Monitorul Oficial

/ Acum 1 zi

Sezonul de vânătoare la iepurele de câmp începe pe 15 noiembrie. Vânătoarea va fi permisă pentru șapte zile

/ Acum 1 zi

Apeductul Prut-Fălești va fi finalizat cu o investiție de 63,4 milioane de lei, iar 14 localități vor avea acces la apă potabilă

 


 
/ Acum 19 ore

Înregistrarea pentru compensații oferă cetățenilor posibilitatea de a beneficia de programele de finanțare în domeniul eficienței energetice

/ Acum 19 ore

Reprezentanți ai Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei vor fi observatori la alegerile din UTA Găgăuzia. Igor Grosu: „Ne dorim ca acest scrutin să fie unul liber, corect și transparent”

/ Acum 19 ore

Vremea se răcește în weekend: minime de până la -5 grade Celsius și intensificări ale vântului

/ Acum 19 ore

„Totul este pregătit”: 40 de hectare de plop vor fi plantate sâmbătă la Pogănești. Ministrul Gheorghe Hajder invită cetățenii la campania de împădurire

/ Acum 20 ore

Numărul vizitatorilor străini în Republica Moldova a crescut cu 9,3 la sută în nouă luni ale anului curent

/ Acum 20 ore

Cod galben de vânt pe întreg teritoriul țării: poliția vine cu recomandări pentru cetățeni

/ Acum 21 ore

Trafic rutier suspendat în weekend pe strada Ismail din capitală: cum va circula transportul public

/ Acum 22 ore

Ministrul Eugeniu Osmochescu, în dialog cu agricultorii: „Subvențiile trebuie să ajungă mai ușor la fermieri și să răspundă nevoilor din teren”

/ Acum 22 ore

Elevii se vor putea înscrie individual la selecția pentru loturile naționale participante la competițiile internaționale de matematică și informatică

/ Acum 22 ore

SFS atenționează că informațiile despre pierderea datelor referitoare la impozitele achitate sunt false

Vezi mai multe