ro
Societate
17 August, 2025 / 00:15
/ Acum 1 zi

Atenție călători! Postul vamal Leova–Bumbăta funcționează de astăzi non-stop

Începând de astăzi, postul vamal de frontieră Leova–Bumbăta funcționează în regim 24/24, comunică MOLDPRES.

Potrivit Serviciului Vamal, măsura a fost convenită de autoritățile vamale și de frontieră din Republica Moldova și România, având scopul de a crește flexibilitatea pentru călători, de a reduce aglomerația și de a facilita deplasarea locuitorilor din zonele învecinate.

Conform autorităților, noul program aduce avantaje precum traversarea frontierei inclusiv pe timp de noapte, scăderea timpilor de așteptare și o opțiune suplimentară pentru cei care călătoresc frecvent între cele două state.

Postul vamal de frontieră Leova–Bumbăta este al șaptelea punct de trecere pe segmentul cu România, deschis în 2023 pentru a fluidiza fluxurile pe coridoarele rutiere principale și a susține reorientarea comerțului spre piața europeană.