
Un grup de 200 de elevi din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia vor participa la o tabără de vară în România pentru consolidarea cunoștințelor de limbă română
Un număr de 200 de elevi din instituții de învățământ alolingve din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia, însoțiți de 20 de profesori, vor beneficia de cursuri intensive de limbă română, activități interactive de comunicare și vizite ghidate în cadrul unei tabere de vară de limbă română, care va fi organizată la Iași, România, transmite MOLDPRES.
Elevii sunt din clasele a IX-a – a XII-a și se vor afla în România în perioada 18-29 august, acolo unde vor participa la un program organizat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Programul va include instruirea teoretică și practică, axată pe dezvoltarea competențelor de exprimare verbală și scrisă, lucru în echipă, conversație cu colegi din instituții de învățământ din România și întâlniri cu profesori de renume din domeniu predării limbii române. Componenta culturală a programului va include vizite ghidate la muzee, obiective istorice și spirituale românești din municipiul Iași.
„Ziua de azi este una cu adevărată istorică, întrucât marcăm deschiderea primei ediții a taberei de vară de limba română pentru 200 de elevi din raionul Taraclia și UTA Găgăuzia. Acești elevi vor fi însoțiți de 20 de profesori care, de asemenea vor beneficia de cursuri de perfecționare a limbii române. Cunoașterea limbii române deschide porți către educație, carieră și o mai bună integrare în societate”, a declarat Ivan Duminică, șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice de la Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul este implementat grație unei colaborări între Ministerul Educației și Cercetării al Republici Moldova, Ministerul Educației și Cercetării al României, Ambasada României la Chișinău și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
În ajunul evenimentului, 50 dintre elevi au avut oportunitatea de a discuta cu reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova (MEC) și ai Ambasadei României la Chișinău. Participanții au fost salutați și de către Ovidiu Viorel Năftănăilă, prim-colaborator în cadrul Ambasadei României în Republica Moldova.
„Limba română este limba oficială a Uniunii Europene. Abilitatea de a comunica în altă limbă decât cea pe care o vorbiți acasă sau în școală vă va oferi o oportunitate imensă. (...) Vă încurajez să explorați această oportunitate de a participa la tabăra de vară și să profitați de ea. Așteptăm cu interes părerile dumneavoastră după această experiență frumoasă”, a afirmat Ovidiu Viorel Năftănăilă.
Secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Valentina Olaru, a declarat că această tabără nu este doar o oportunitate de a învăța limba română, dar este un prilej de a cunoaște mai bine cultura noastră, valorile care ne unesc și oamenii care ne inspiră.
„Dragi elevi, această tabără este o investiție în voi, în încrederea de a comunica liber, corect și în puterea de a construi punți între oameni și comunități. Valorificați fiecare lecție, fiecare conversație, fiecare prietenie pe care o veți lega în aceste zile, pentru că vă va aduce plus valoare. Sunt convinsă că experiența de la Iași va rămâne în amintirea voastră ca un moment luminos și unul formator de competențe. Mizăm pe continuarea și extinderea acestui program și în anul viitor și dorim să o transformăm într-o tradiție”, a afirmat Valentina Olaru.
Printre elevii care vor merge în România este și Vilena Sarsaman, elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Olimpii Panov” din orașul Taraclia.
„Sunt deosebit de recunoscătoare pentru oportunitatea de a participa la această practică lingvistică. Este nu doar o posibilitate de a profunda cunoștințele sau de a ne pregăti pentru examenul de stat, ci este o șansă unică, o ocazie de a depăși barierele lingvistice, de a dezvolta abilitățile de comunicare și de a înțelege mai bine cultura și tradițiile care ne unesc”, a afirmat Vilena Sarsaman.
Anterior, mai mulți profesori din Republica Moldova au participat la cursuri de perfecționare a cunoștințelor de limba română, desfășurate în România.
Ex-președintele raionului Orhei îndeamnă cetățenii să nu participe la protestul anunțat de Ilan Șor: „Organizatorii l-au plasat într-un cadru penal și se va solda cu vărsări de sânge”
Moldova și Elveția extind parteneriatul pentru combaterea bolilor netransmisibile
GALERIE FOTO // Voluntarii americani ai Corpului Păcii au depus jurământul
Jurnalistă stabilită în Italia despre revenirea acasă a moldovenilor. „Rădăcinile nu s-au cimentat atât de bine în solul străin”
VIDEO // Patru bărbați au fost reținuți pentru șantaj de peste 2,2 milioane de lei
CNAM vine cu precizări privind plata primei de asigurare medicală obligatorie pentru cetățenii din diasporă
În premieră, cinci localități din R. Moldova devin sate inteligente cu investiții de peste 21 milioane de lei din partea Uniunii Europene
GALERIE FOTO // 200 de elevi din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia vor participa la o tabără de vară în România pentru consolidarea cunoștințelor de limbă română
Intervenție plină de emoții și lacrimi de fericire: o femeie din Soroca a născut acasă
Bărbatul acuzat de detonarea unui explozibil la casa primarului din Stăuceni, plasat în arest preventiv pentru 20 de zile
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu un grup de elevi din din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia, participanti ai Taberei de limbă română de la Iași
A început etapa suplimentară de înscriere la liceele din municipiul Chișinău. Câte locuri libere au rămas și ce documente trebuie prezentate
GALERIE FOTO // „În siguranță în vacanță” – expoziție organizată în Piața Marii Adunări Naționale
Declarație // Liderii europeni spun că sunt pregătiți să colaboreze cu Trump și Zelenski pentru un summit trilateral
Explozie la o fabrică din regiunea Riazani din Rusia: 11 morţi şi 130 de răniţi
Mircea Geoană, după întâlnirea Trump-Putin: Pacea e încă departe, adevăratul test va fi o eventuală întâlnire între Putin și Zelenski
Ministerul Educației va oferi 100 de locuri la buget pentru copiii cetățenilor din diaspora în universitățile din Republica Moldova
Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei” are un nou administrator. Violeta Cojocaru a câștigat concursul
Volodimir Zelenski pleacă luni, la Washington pentru a discuta cu Donald Trump despre încetarea războiului în Ucraina
Donald Trump a discutat cu Volodimir Zelenski și cu liderii europeni, în timpul zborului de întoarcere la Washington. El i-a informat despre întâlnirea cu Putin
Trafic intens la posturile vamale de frontieră Leușeni și Sculeni, la ieșirea din Republica Moldova
METEO // Sâmbătă, vremea va fi frumoasă, fără precipitații
Reacții din Europa după întâlnirea Trump-Putin: „Scorul a fost clar 1:0 pentru Putin”
Rusia a lansat 85 de drone de atac şi o rachetă balistică asupra Ucrainei
Melania Trump i-a scris lui Putin despre copiii deportaţi din Ucraina. Scrisoarea i-a fost înmânată de Donald Trump