Premierul Alexandru Munteanu: Guvernul este și în această perioadă rece a anului alături de cetățeni, prin Programul „Ajutor la contor”
Guvernul este și în această perioadă rece a anului alături de cetățeni, prin Programul „Ajutor la contor”, afirmă premierul Alexandru Munteanu. Prin intermediul acestei inițiative, 605 538 gospodării, adică 1 216 000 de oameni, vor beneficia de compensații din partea statului, transmite MOLDPRES.
Potrivit premierului, mai mult de jumătate din numărul total de solicitanți vor primi valoarea maximă de compensații – 800 de lei pentru combustibili solizi și 1000 de lei pentru alte surse de energie.
Plățile vor fi transferate astăzi pentru persoanele care au indicat în cerere că doresc să le primească pe cardul bancar sau social. Pentru cei care nu au indicat aceste informații, plățile vor fi disponibile începând cu luni, 15 decembrie, la oficiile poștale din țară, cu prezentarea buletinului de identitate.
Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) a anunțat astăzi că a finanțat plata compensației pentru energie, acordată sub formă de plată monetară pentru luna noiembrie 2025. Suma alocată constituie 454,4 milioane de lei. Banii vor ajunge la 605 538 gospodării eligibile. Beneficiarii pot ridica banii după procesarea plăților prin serviciul guvernamental de plăți electronice MPay.
Programul „Ajutor la contor” oferă, pentru al patrulea an consecutiv, compensații la energie gospodăriilor vulnerabile, pentru perioada noiembrie-martie. Compensațiile sunt oferite sub formă de plată monetară, achitată lunar. Bugetul estimat pentru acordarea compensațiilor este de 2,3 miliarde de lei, resurse care vor fi alocate din bugetul de stat.
Persoanele care nu au depus încă cereri pentru a solicita compensații, o pot face în continuare, dar nu vor primi compensații pentru luna noiembrie. Dacă cererea a fost depusă după data de 25 a lunii, compensațiile vor fi acordate începând cu luna următoare.
Pentru întrebări privind procesul de înregistrare, cetățenii pot apela numărul gratuit 0 8000 5000, între orele 8.00 – 18.00, de luni până vineri. De asemenea, ministerul a pregătit și un ghid video, disponibil pe site-ul oficial al instituției, în care cetățenii pot face cunoștință cu fiecare etapă de înregistrare.
Echilibrul de gen devine obligatoriu în consiliile companiilor listate la bursă
Fostul lider democrat își va afla sentința în dosarul „frauda bancară” pe 22 aprilie
FOTO // IGSU și SMURD desfășoară exerciții simulate de urgență pe ambele maluri ale Prutului
VIDEO // Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a inspectat Centrala de la Novodnestrovsk și a confirmat stoparea sursei de poluare pe râul Nistru
VIDEO // Cinci persoane, reținute pentru escrocherii cu criptomonede și spălarea banilor
Atenție, șoferi! Amenzile rutiere aplicate în străinătate ar putea fi recunoscute și executate în Moldova
Vicepremierul Vladimir Bolea în dialog cu tineri diplomați despre viitorul infrastructurii și rolul noii generații în modernizarea țării: „Vreau să fiți mândri de țara voastră”
Autoritățile de la Chișinău și Comisia Europeană analizează progresele în justiție
FOTO // USMF „Nicolae Testemițanu” va beneficia de echipamente și consumabile medicale pentru Centrul de Medicină Tradițională Chineză
Veteranii, angajați în câmpul muncii, vor avea acces la tratamente sanatoriale
Uniunea Europeană extinde asistența pentru gestionarea poluării pe râul Nistru prin mobilizarea unor noi resurse
Statul va investi peste 31 milioane de lei în dezvoltarea orașului Telenești
Peste 30 de focare de vegetație, lichidate de pompieri. IGSU îndeamnă cetățenii să evite aprinderea deșeurilor
Prejudiciu de 90 de mii de lei în urma unui caz de braconaj piscicol pe lacul Costești–Stânca
Președinția dezminte informațiile privind o pretinsă discuție despre numirea unei persoane într-o funcție publică în Guvernul României
Recensământ 2024: BNS prezintă date privind distribuția populației pe localități
Portul Liber Giurgiulești devine obiectiv strategic și primește noi facilități pentru investitori
Naționala Moldovei la fotbal întâlnește astăzi Lituania pe stadionul Zimbru din Chișinău
Parlamentul Republicii Moldova se alătură mișcării globale „Ora Pământului”
Aplauze în Parlament pentru Nicolae Botgros, la plecarea sa din funcție
Ziua Națională a Greciei, sărbătorită la Chișinău prin spectacolul „Jurământul. Amintirile unei femei”
Peste 2200 de tone de carburanți, importate miercuri în Republica Moldova
FOTO, VIDEO // Președinta Maia Sandu a fost întâmpinată la Bratislava de omologul său slovac, Peter Pellegrini
FOTO // Ministrul Finanțelor, surprins cu trotineta la serviciu. Andrian Gavriliță a renunțat la mașină în favoarea transportului alternativ
Iran a permis trecerea navelor prin Strâmtoarea Ormuz pentru țările prietenoase
Ilie Bolojan a adus un omagiu artizanilor Unirii Basarabiei cu România din 1918, la Mănăstirea Cernica
Evaluarea proiectelor agricole și consolidarea cooperării cu partenerii francezi, discutate la Ministerul Agriculturii
Din aprilie, ODA va lansa apeluri de granturi pentru peste 400 de aplicații
Două persoane au ajuns la spital cu arsuri în urma unor incendii
CNAM: Fiecare solicitare a ambulanței în 2025 a costat în medie 1 885 de lei