Printre victimele cutremurului din Turcia, nu sunt cetățeni ai Republicii Moldova
Chişinău, 6 feb. /MOLDPRES/. Verificările efectuate până în prezent denotă că printre victimele seismului care a avut loc astăzi în sud-estul Turciei nu există cetățeni moldoveni răniți sau spitalizați. Precizările au fost făcute de purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Daniel Vodă, transmite MOLDPRES.
Informațiile au fost prezentate după ce MAEIE, prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova la Ankara, s-a autosesizat și a făcut demersuri pe lângă autoritățile locale din Turcia privind verificarea apartenenței la cetățenia țării noastre a victimelor cutremurului.
Responsabilii de la secția consulară sunt pregătiți să acorde asistența de specialitate, iar în caz de necesitate sau urgență consulară, cetățenii noștri pot solicita ajutor sau informații din partea misiunii diplomatice, inclusiv dacă sunt în posesia unor date vizând cetăţeni ai Republicii Moldova din zonele afectate.
MAEIE reiterează că linia telefonică pentru urgențe consulare de la ambasada țării noastre de la Ankara este constituită în regim de permanență.
Adresa: Ceyhun Atuf Kansu Cad., no.106/22, Ehlibeyt mah., Balgat, Çankaya, Ankara, Republica Turcia
Telefon: +90 312 446 55 27 (activ în programul de lucru al misiunii diplomatice)
Linia telefonică pentru urgențe consulare: +90 541 687 21 04 (activ în regim de permanență pentru cetăţenii Republicii Moldova, aflaţi în situaţie de urgenţă (deces, accident, situaţie de pericol sau cu caracter extraordinar, calamitate)).
Potrivit ultimelor informații, bilanţul cutremurului care a zguduit sudul Turciei la primele ore ale zilei de luni a urcat la 284 de morţi şi 2.323 de răniţi în această ţară.
Numărul vizitatorilor străini în Republica Moldova a crescut cu 9,3 la sută în nouă luni ale anului curent
Cod galben de vânt pe întreg teritoriul țării: poliția vine cu recomandări pentru cetățeni
Trafic rutier suspendat în weekend pe strada Ismail din capitală: cum va circula transportul public
Elevii se vor putea înscrie individual la selecția pentru loturile naționale participante la competițiile internaționale de matematică și informatică
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
VIDEO // Rețea de trafic de droguri, destructurată în sudul țării. Doi bărbați din Comrat, reținuți de organele de forță
Centrele ASP din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești vor elibera acte de identitate în ziua alegerilor din UTA Găgăuzia
Schimb de experiență cu Irlanda pentru modernizarea serviciilor de ocupare. Ministra Natalia Plugaru: „Vom dezvolta acest parteneriat pentru a aduce beneficii cetățenilor”
Cinci incidente aeriene au fost înregistrate în Republica Moldova în ultima săptămână
VIDEO // Zece cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean și o mie de dispozitive pentru protejarea păsărilor, instalate pe linia Vulcănești–Chișinău
FOTO // IGSU a fost dotat cu 43 de automobile de teren, cu sprijinul Băncii Mondiale
GALERIE FOTO // „Poduri olimpice: Nadia Comăneci la Chișinău” – expoziție dedicată marii campioane, la Palatul Republicii
Un bărbat din Nisporeni, condamnat la șapte ani de închisoare după ce și-a bătut soția
Cristian Jardan, noul secretar de stat responsabil de sport, prezentat echipei Ministerului Educației și Cercetării
Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un automobil, în timp ce traversa strada regulamentar
VIDEO // Peste 2 000 de persoane au participat la campania de împădurire din localitatea Pogănești. Ministrul Gheorghe Hajder: „Transformăm acțiunea de plantare într-o responsabilitate națională”
BTA: Biblioteca Națională a Bulgariei va premia, pe 10 decembrie, toți donatorii campaniei dedicate marcării a 150 de ani de la fondare
Accident grav la Florești. Un motociclist a murit la spital după ce s-a izbit de un copac
IGP oferă detalii despre polițistul rănit în zona Criuleni-Dubăsari: „Vânătoarea era autorizată, iar participanții dețineau armele legal”
Generația Pădurii 2026: 33 mii de puieți de plop, plantați pe o suprafață de 40 de hectare
Prim-ministrul Vasile Tofan va participa la Summitul Francofoniei din Phnom Penh
Un angajat al poliției a fost rănit în timpul unei vânători în zona Criuleni-Dubăsari
FOTO // Piața agroalimentară din Ungheni, modernizată cu peste 18 milioane de lei. Producătorii locali vor putea să-și comercializeze marfa în condiții mai bune
Parlamentul s-a alăturat, și în acest an, campaniei naționale #GenerațiaPădurii „Toamna 2026”
GALERIE FOTO // Campania „Generația Pădurii” la Pogănești. Peste 3 000 de hectare vor fi împădurite în această toamnă
FOTO // „Drumul Recifelor”, „Descoperă Edineț” și „Tărâmul Peisajelor Ascunse”. Trei trasee turistice noi, lansate în raionul Edineț
R. Moldova și Cehia își consolidează cooperarea în domeniul asistenței sociale. Reforma RESTART, susținută printr-un nou parteneriat
Ziua Mondială a Diabetului. Peste 136 000 de persoane au beneficiat de medicamente compensate pentru tratarea bolii
Polițiștii vor asigura ordinea publică în perioada organizării alegerilor din UTA Găgăuzia
FOTO // Marea Plantare Națională a început la Pogănești. Circa 1 200 de persoane vor planta 40 de hectare de pădure în lunca Prutului