ro

 

Societate
14 Noiembrie, 2026 / 02:31
/ 22 Februarie, 2022

Procurorii au descins în mai multe locații din țară

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 22 feb. /MOLDPRES/. Oamenii legii desfășoară în această dimineață percheziții într-o cauză penală de escrocherie cu produse agricole, pusă în aplicare în vara și toamna anului trecut, comunică MOLDPRES.

Potrivit PCCOCS, perchezițiile au loc la mai multe adrese din țară cu sprijinul angajaților „Fulger”. Printre locațiile percheziționate sunt și două penitenciare. Astfel, în cadrul descinderilor au fost ridicate sume bănești, cartele bancare, telefoane mobile, ciorne, ștampile folosite la comiterea infracțiunilor investigate, precum și acte contabile.

Schema infracțională are la bază trei companii din domeniul agricol, care activau coordonat, iar printre organizatorii ei sunt și persoane aflate în detenție, inclusiv condamnate la detenție pe viață. Două din aceste companii au fost fondate în 2021 și aveau ca administratori foști deținuți; a treia companie avea un istoric de activitate mai lung, însă în cadrul investigațiilor, oamenii legii au constatat faptul că aceasta activa în baza unei ștampile falsificate.

Astfel, în vara anului trecut organizatorii au format un centru de apel ce identifica companii din domeniul agricol care-și manifestau interesul să pună în vânzare produse agricole. Ulterior, organizatorii schemei ridicau de la agenții economici produsele agricole, cu angajamentul achitării lor pe parcursul următoarelor zile. Însă, imediat după obținerea mărfii o vindeau altor agenți economici, fără a plăti agricultorilor.

Pe cazul dat oamenii legii au pornit 25 de dosare penale, care au fost conexate în unul singur. Pe parcursul investigațiilor, au fost reținute opt persoane, în privința cărora procurorii PCCOCS vor depune demersuri de solicitare a arestului preventiv. Alte șapte persoane investigate sunt deținuți care vor fi transferați temporar într-o altă instituție penitenciară. Anterior în același dosar au fost reținute și plasate în arest alte trei persoane. Astfel, în cadrul dosarului figurează peste 20 de persoane investigate pentru escrocherii împotriva celor 25 de agenți economici, care au fost prejudiciați cu peste șapte milioane lei.


 
Ultimele Știri
/ Acum 15 ore

Doi procurori vor fi audiați în cadrul procesului de evaluare externă. Ședințele vor fi publice

/ Acum 15 ore

Escrocherii telefonice de peste 700 000 de lei. Trei cazuri noi, raportate de cetățeni

/ Acum 15 ore

Vremea se răcește brusc. Temperaturile vor scădea cu 10 grade Celsius și mai mult

/ Acum 15 ore

DOC // Străinii din Republica Moldova vor beneficia de cursuri de limba română și sprijin pentru integrare. Modificările legislative, publicate în Monitorul Oficial

/ Acum 15 ore

Sezonul de vânătoare la iepurele de câmp începe pe 15 noiembrie. Vânătoarea va fi permisă pentru șapte zile

/ Acum 16 ore

Apeductul Prut-Fălești va fi finalizat cu o investiție de 63,4 milioane de lei, iar 14 localități vor avea acces la apă potabilă

/ Acum 16 ore

Un bărbat a fost salvat după ce a căzut într-un spațiu îngust între pereții unei clădiri abandonate din Ocnița

/ Acum 1 zi

Vreme predominant norosă și ploi slabe se prevăd vineri, 13 noiembrie

/ Acum 1 zi

Un laborator modern de mecanică agricolă, inaugurat la Colegiul Agroindustrial din Ungheni

/ Acum 1 zi

Fragmente ale unui aparat de zbor, depistate într-o plantație de viță-de-vie din Ștefan Vodă. Specialiștii s-au deplasat la fața locului

/ Acum 1 zi

VIDEO // Percheziții la două call centre din capitală. 15 persoane, reținute într-un dosar de escrocherii cu investiții online

/ Acum 1 zi

BNM atenționează asupra mesajelor false expediate din numele instituției

/ Acum 1 zi

Echipamente moderne pentru instituțiile de învățământ profesional tehnic: peste 50 de mii de elevi le vor utiliza pentru dezvoltarea deprinderilor de viață

/ Acum 1 zi

Cinci judecătoare, notificate privind evaluarea externă pentru funcții la curțile de apel