Procurorii specializați ar putea beneficia de garanții suplimentare de independență procesuală
Procurorii specializați ar putea beneficia de garanții suplimentare privind independența procesuală. Un proiect de lege în acest sens a fost votat astăzi în prima lectură de Parlament. Inițiativa a fost prezentată în plen de deputatul Fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Igor Chiriac, comunică MOLDPRES.
Deputatul a explicat că proiectul prevede modificări la Codul de procedură penală, prin care urmează să fie stabilite mai clar condițiile în care procurorul general poate interveni în cauzele aflate în gestiunea procurorilor din procuraturile specializate.
„Acest proiect de lege vine cu modificări la Codul de procedură penală, astfel încât, atunci când procurorul general înaintează anumite solicitări în cauzele care se află în gestiunea procurorilor din procuraturile specializate, precum este Procuratura Anticorupție sau PCCOCS, procurorul general urmează să solicite opinia procurorului-șef al procuraturii specializate”, a declarat Igor Chiriac.
Potrivit deputatului, în cazul în care procurorul care gestionează cauza și procurorul-șef al procuraturii specializate nu sunt de acord cu indicațiile procurorului general, aceștia vor putea contesta decizia în instanță.
„Proiectul de lege prevede ca în cazul în care procurorii care sunt în cadrul procuraturilor specializate gestionează aceste cauze și nu sunt de acord cu indicațiile procurorului general, atât procurorul care are în gestiune cauza, cât și procurorul-șef al procuraturii specializate, au dreptul de a contesta indicațiile procurorului general în instanța de judecată”, a explicat Chiriac.
Proiectul stabilește și instanța competentă să examineze astfel de contestații. Conform deputatului, acestea urmează să fie examinate de Curtea de Apel.
Inițiativa propune și modificarea Codul de procedură penală, referitor la conflictele de competență în cauzele care țin de procuraturile specializate.
O altă componentă a proiectului vizează Legea cu privire la Procuratură și participarea ministrului Justiției la ședințele organului de autoadministrare a procurorilor.
„Proiectul de lege prevede modificări la Legea cu privire la Procuratură și aceste modificări vizează participarea ministrului Justiției la ședințele organului de autoadministrare a procurorilor, astfel încât ministrul Justiției nu va participa la examinarea cauzelor disciplinare privind procurorii”, a declarat Chiriac.
Totodată, ministrul Justiției nu va participa la adoptarea hotărârilor privind selecția și cariera procurorilor, cu excepția chestiunilor care țin de procedurile de evaluare externă.
Potrivit proiectului, modificările la Codul de procedură penală urmează să intre în vigoare la 30 aprilie 2027, iar cele la Legea cu privire la Procuratură – la o lună de la publicarea legii în Monitorul Oficial.
Proiectul a fost criticat de opoziția parlamentară. Deputatul Alexandr Stoianoglo a pus sub semnul întrebării necesitatea unor garanții suplimentare pentru procurorii din Procuratura Anticorupție și PCCOCS și a cerut explicații privind diferențele față de procurorii din celelalte procuraturi.
„Proiectul introduce garanții suplimentare pentru procurorii din Procuratura Anticorupție și PCCOCS. Procurorului general trebuie să i se ceară opinia procurorului-șef înaintea anumitor intervenții, iar unele decizii pot fi contestate în Curtea de Apel. Sunt măsuri care pot proteja independența procurorilor. De ce sunt necesare anume pentru aceste două procuraturi?”, a declarat Stoianoglo.
El a susținut că autorii proiectului trebuie să explice de ce garanțiile propuse sunt diferite pentru procurorii din cele două structuri specializate.
Agenda evenimentelor joi, 8 octombrie
Cinci vagoane pentru muncitori au fost cuprinse de flăcări la Ciorescu
Parlamentul va examina în ședință închisă structura și efectivul Armatei Naționale
Un nou zbor neautorizat în spațiul aerian al Moldovei, pe fondul atacurilor rusești asupra Ucrainei
Meteorologii anunță pentru ziua de joi vreme caldă și fără precipitații. Temperaturile vor ajunge la 27 de grade
FOTO // Experiența proiectului „Justiție Verde” ar putea sta la baza unei noi inițiative de justiție de med
Tehnologiile medicale și inteligența artificială, în centrul unor noi parteneriate propuse de USMF
VIDEO // Droguri de circa un milion de lei, depistate în gospodăria unui bărbat din Comrat
Carabinierii din Moldova și jandarmii români dezvoltă mecanisme comune de cooperare
Aproape 100 de profesori din 57 de școli au fost instruiți să folosească laboratoarele digitale
Autoritățile vor spori măsurile de protecție la punctele de trecere a frontierei, după incidentul de la Palanca
Dispute privind intervenția Termoelectrica în scuarul Catedralei. Compania spune că a depistat o avarie
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
CSM anunță noi reguli pentru instanțe: actele de procedură vor putea fi depuse electronic, iar ședințele vor fi și online
Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” va fi reorganizată până la sfârșitul anului 2026. Proiectul a fost adoptat de Parlament
Legislația privind activitatea depozitarilor centrali a fost armonizată cu normele UE
Parlamentul a modificat regulile de amplasare a avertismentelor pe ambalajele produselor din tutun
Parlamentul a votat noua structură și efectivul Armatei Naționale. Speakerul Igor Grosu: „Documentul va contribui la consolidarea capacității de apărare a statului”
Mecanismul de cooperare cu statele membre UE în procesul de recuperare a creanțelor va fi eficientizat
CNAMUP a recepționat șase ambulanțe noi, achiziționate prin proiectul transfrontalier PreMED
Ponderea programelor TV în limba română și a conținutului autohton în spațiul audiovizual va crește
Dosarul electronic de sănătate, în atenția Ministerului Sănătății. Moldova preia experiența Croației în digitalizarea sistemului medical
MAE respinge afirmațiile formulate de reprezentantul Rusiei la OSCE privind presupusa „militarizare” a R. Moldova: „Sunt false și nefondate”
Măsuri legislative pentru asigurarea autonomiei procurorilor specializați, votate de Parlament în prima lectură
Votat de Parlament. Persoanele cu dizabilități severe din copilărie vor putea cumula pensia de dizabilitate cu pensia de urmaș
Premierul Vasile Tofan a discutat cu o delegație internațională de experți despre parcursul european și dezvoltarea economică a Republicii Moldova
Autoarea canadiană Anne Carson a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură
Votat în prima lectură: persoanele cu dizabilități din copilărie vor putea cumula pensia de dizabilitate cu pensia de urmaș
Moldova Security Forum 2026 // Ambasadorul SUA la Chișinău: „Deciziile luate astăzi vor defini deceniile care vor urma”
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadoarea Turciei, Nazmiye Başaran