ro

 

Societate
28 Octombrie, 2026 / 18:45
/ 13 Ianuarie, 2026

Procurorul general interimar, audiat suplimentar. Comisia Vetting va decide dacă Alexandru Machidon a promovat evaluarea

Procurorul General interimar, Alexandru Machidon, a fost audiat într-o ședință suplimentară de către Completul A al Comisiei de evaluare a procurorilor. Audierea a avut loc pentru a oferi clarificări suplimentare la întrebările adresate de membrii Completului în cadrul procedurii de evaluare externă, transmite MOLDPRES.

La decizia Completului, ședința s-a desfășurat cu ușile închise. În urma audierii, Completul urmează să elaboreze un raport de evaluare care va include faptele relevante, motivele și concluzia privind promovarea sau nepromovarea evaluării de către Alexandru Machidon.

Raportul va fi aprobat cu votul unanim al membrilor Completului, în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data audierii. În cazurile considerate complexe, termenul de examinare poate fi prelungit cu până la 15 zile lucrătoare. Termenul de emitere a raportului se calculează începând cu data primei audieri a Procurorului General interimar, care a avut loc la 10 decembrie 2025.

În situația în care membrii Completului nu ajung la un vot unanim, raportul va fi transmis spre examinare Comisiei de evaluare a procurorilor.

Informații suplimentare despre procedura de evaluare externă pot fi consultate pe pagina web a Comisiei, precum și în Legea nr. 252/2023.

Procurorul general interimar, Alexandru Machidon, a fost audiat pe 10 decembrie în partea publică a ședinței Comisiei de Evaluare a Procurorilor cu privire la apartamentul pe care l-a achiziționat în 2018, la același preț plătit anterior de un alt proprietar care efectuase lucrări de renovare. Deși acuzatorul de stat a solicitat examinarea acestui subiect într-o ședință închisă, invocând aspecte ce țin de integritatea sa, Comisia a respins cererea.

Potrivit informațiilor prezentate de membra Comisiei, Nadejda Hriptievschi, apartamentul de 65,6 metri pătrați a fost vândut inițial în 2016 cu 34 de mii de euro, iar ulterior scos la vânzare cu 38 de mii de euro după efectuarea unor reparații. În cele din urmă, imobilul a fost cumpărat de Alexandru Machidon în 2018, tot cu 34 de mii de euro, fiind deja renovat și parțial mobilat. Procurorul general interimar a declarat că lucrările de reparație ulterioare au fost realizate din veniturile obținute în anii precedenți și a confirmat că îl cunoștea pe vânzător înainte de tranzacție, având prieteni comuni.


 
Ultimele Știri
/ Acum 7 ore

Un bărbat de 87 de ani a murit într-un incendiu provocat de suprasolicitarea sobei

/ Acum 7 ore

Autentificarea prin două metode MPass, dezactivată temporar din motive de securitate

/ Acum 7 ore

Doi pietoni, de 14 și 18 ani, loviți de o motocicletă la Drochia

/ Acum 7 ore

Guvernul oferă câte 200.000 de lei profesorilor care vor preda în limba română în școlile din UTA Găgăuzia și Taraclia

/ Acum 7 ore

Energocom anunță schimbări la plata facturilor pentru gaze

/ Acum 7 ore

Un bărbat, grav rănit într-un accident produs în raionul Drochia. La volan s-ar fi aflat un minor de 14 ani

/ Acum 7 ore

Premierul Vasile Tofan despre atacul cibernetic asupra serviciilor digitale publice: „Autoritățile investighează inclusiv posibila implicare a unor actori statali străini”

/ Acum 8 ore

Militarii moldoveni participă la exercițiul multinațional „Wind Spring 26”, desfășurat în România

/ Acum 8 ore

Serghei Diaconu: „Datele extrase în urma atacului cibernetic nu pot fi folosite direct pentru fraude financiare”

/ Acum 8 ore

Un bărbat din capitală a decedat din cauza complicațiilor provocate de gripă

/ Acum 10 ore

Institutul de Cardiologie a primit echipamente medicale moderne în valoare de 3,2 milioane de lei

/ Acum 20 ore

Agenda evenimentelor, miercuri, 28 octombrie

/ Acum 23 ore

Un sistem modern de tratare a apei potabile a fost instalat în satul Corlăteni, Râşcani

/ Acum 1 zi

FOTO // Premierul României, Luca Niculescu, la Mitropolia Basarabiei: discuții despre proiecte și sprijin pentru comunitățile din Republica Moldova