ro
Societate
05 Iunie, 2025 / 12:44
/ Acum 1 zi

Procurorul General interimar Alexandru Machidon a stabilit prioritățile instituționale într-o ședință de lucru cu procurorii-șefi

Procurorul General interimar, Alexandru Machidon, a trasat direcțiile de acțiune și regulile de colaborare instituțională în cadrul unei ședințe de lucru desfășurate astăzi la Procuratura Generală, la care au participat procurorii-șefi ai procuraturilor teritoriale și specializate, precum și șefii subdiviziunilor interne, informează MOLDPRES.

Accentul principal a fost pus pe consolidarea disciplinei profesionale, asumarea răspunderii și sporirea eficienței în activitate. Conducerea Procuraturii a subliniat necesitatea unei gestionări transparente a resurselor și a unei examinări legale, calitative și în termene rezonabile a dosarelor aflate în lucru.

Totodată, Procurorul General interimar a menționat că perioadele de interimat și schimbările instituționale nu trebuie să fie percepute drept factori de stagnare, ci ca momente care impun mobilizare și accelerarea proceselor interne, în vederea menținerii continuității și funcționalității instituției.

În cadrul reuniunii, adjuncții Procurorului General – Sergiu Russu, responsabil de domeniul urmăririi penale, și Sergiu Brigai, responsabil de reprezentarea în instanță – au evidențiat unele deficiențe constatate în activitatea curentă și au reiterat importanța respectării cadrului legal și a standardelor profesionale.

Conducerea Procuraturii Generale a reafirmat deschiderea pentru dialog cu procurorii din teritoriu, exprimând disponibilitatea de a oferi sprijin și ghidare pentru uniformizarea practicilor și îmbunătățirea performanțelor în sistemul procuraturii.